Legea carantinei și izolării a ieșit din Parlament într-o formă incomparabil mai bună decât proiectul emis de guvern, nu datorită PSD și ALDE, ci datorită unui efort comun transpartinic care eu cred că merită salutat.
De ce este forma mai bună? Pe scurt, pentru că la întrebarea: ar fi o nenorocire că pârghiile legii să ajungă pe mâna unui ministru precum Carmen Dan, de exemplu? se poate răspunde nu.
Există termene clare, proceduri, căi de atac detaliate impotriva carantinării (deocamdată însă cu accesibilitate discutabilă, având în vedere că plângerile pot fi trimise doar online), acte individuale. Deci limitele unui posibil abuz sunt mult reduse.
În principiu, nu mai vorbim despre abuz permis chiar de lege, cum era în forma inițială, ci despre abuz numai prin încălcarea legii, ceea ce e cu totul altceva.
Legea mi se pare că asigură un echilibru mai bun între exigențele protejării Sănătății în fața unei epidemii de orice fel și exigențele respectării drepturilor omului și protecției în fața tentației de abuz, chiar bine intenționat la orgine.
De ce nu a fost guvernul în stare să emită un asemenea act normativ de la început?
Nu cred că având vreo intenție să abuzeze. Ci din pură incompetență combinată cu un soi de suficiența. În linii mari, tot ce a fost corectat le-a fost spus ministrului Sănătății și dr. Arafat la discuțiile cu cei pe care medicii i-au catalogat drept ”băieții de la Justiție care nu înțelegeau nimic”, adică juriștii din Direcția de avizare din Ministerul Justiției (MJ) în frunte cu șeful acestei direcții.
Dacă se apucau de treabă din timp, adică măcar atunci când a venit decizia CCR, dacă ascultau de juriștii din MJ dar și de cei care sunt parlamentari PNL, și nu scoteau un proiect pe genunchi, după cum credeau dnii Arafat și Tătaru că ar fi constituțional, poate că nu ieșeau cu o aiureală care să dea muniție din belșug PSD.
În ceea ce privește PSD, nimic din conduita liderilor acestui partid nu m-a convins vreo clipă că dă doi bani pe drepturile omului și pe protecția anti-abuz. Dimpotrivă. Este partidul care în mod tradițional se pretează la cele mai mizerabile abuzuri.
După cum nici nu cred că au așteptat să crească numărul de cazuri, pentru că o catastrofă li se spărgea în cap în egală măsură. Dar pe de-o parte au prins guvernul cu chiloții în vine, cum s-ar zice, pe de altă parte au acționat profund populist cu ochii pe sondajele care le arătau că imensa majoritate nu crede în efectele dramatice ale virusului și nu acceptă ideea de carantină și izolare. De aceea cei mai populiști pesediști, precum Șerban Nicolae sau Titus Corlațean, precum și Călin Popescu Tăriceanu au ținut să precizeze că au votat împotrivă.
Și aici ajungem, de fapt, la cea mai mare problemă: încrederea.
Eu nu cred că numărul de cazuri a crescut substanțial pentru că de două săptămâni nu sunt posibile carantina și izolarea. Cronologic, creșterea a început înainte ca decizia CCR să fie publicată în Monitorul Oficial.
Așa cum realist nici nu vreau să cad în capacana cifrelor. Aparent, procentul testelor pozitive din totalul testelor făcute e relativ constant, 4 – 5%, și crescând numărul testelor, procentual crește și numărul celor pozitive.
Dar structura testelor efectuate s-a schimbat. O parte sunt acum făcute de persoane care vor să plece din țară și care e mai puțin probabil să fie infectate. Țineți minte că dna Firea a testat la cerere vreo 4.000 de oameni și a găsit 3 pozitivi.
Deci cea mai mare parte a pozitivilor vin tot din testații conform normelor și procentul lor in testele făcute se duce deja către 6%, ceea ce e mult. A crescut și numărul cazurilor în ATI. E drept că presiunea pe spitale a scăzut odată cu externările.
Este clar că epidemia nu dă înapoi așa cum se întâmplă în alte țări. De ce?
Răspunsul mi se pare evident: pentru că oamenii nu mai respectă decât precar recomandările, deoarece o mare masă, 70% spun unii medici, nu mai crede în periculozitatea Covid. Cei care nu cred în existența Covid sunt minoritari, nu mă îndoiesc.
De ce nu mai cred în gravitatea pericolului? Pentru că teoriile conspirației, pentru că mesajele PSD, pentru că rușii. Da, sigur că au și acestea o contribuție. Dar primele întrebări pe care ar trebui să și le pună guvernanții, în primul rând cei cu atribuții în domeniul Sănătății, este: De ce nu ne cred pe noi? Unde greșim noi?
Cred că răspunsurile au multe componente. Au fost, în primul rând, foarte multe exagerări, de la ploaia de amenzi din starea de urgență, multe date complet aiurea pentru orice avea chef agentul constatator, continuând cu:
- internarea forțată cu săptămânile, uneori mai mult de trei chiar, a asimptomaticilor,
-erori de comunicare pentru care văd că marele Grup de Comunicare Strategică n-a pățit nimic,
-măsuri eronate, corectate, retractate
-fractura între discursurile despre gravitatea bolii și conduita unora dintre liderii actuali,
-cedările în fața unor populisme,
-spitale ținute goale în așteptarea unor cazuri care nu au venit, dar inaccesibile unor bolnavi care chiar aveau nevoie.
Și peste toate a curs în valuri dezmățul de politizare a crizei la care s-au dedat toți actorii politici fără nici cea mai mică excepție.
Picătură cu picătură, aceste erori au erodat până la fronda de acum. Legea carantinei nu o va opri. Nici starea de alertă. Singura cale este recâștigarea încrederii cu o comunicare foarte corectă, eliminarea exceselor și politizării.
Nu spun că e ușor. Cel mai greu e să recâștigi o încredere pierdută. Dar dacă oamenii nu au încredere, nu vor respecta.
În plus, specialiștii pe care i-am consultat atrag atenția că acțiunea ministerului e defectuos gândită. Există județe focar, cu mai multe focare incluse, pe care ar trebui concentrate măsuri specifice, inutile în județe care au foarte puține cazuri, uneori chiar deloc.
Ce înseamnă măsuri specifice? În primul rând trebuie întărite DSP-urile de acolo pentru anchete epidemiologice solide. În județul Argeș, spre exemplu, ”anchetele epidemiologice” sunt făcute de economiștii de la RUNOS pentru că nu sunt medici destui. Evident că ele sunt o glumă. În multe județe fac mai multe anchete angajații centrelor de dializă, de exemplu, în mare majoritate private.
Daca DSP-urile nu vor fi întărite, dacă încrederea publicului nu va fi recâștigată, nici cu armata pe străzi nu scăpăm de epidemie.
Pe același subiect:
