- În data de 25 mai, Ileana Militaru Negru se auto-incendiază pe Drumul Vechi din stațiunea Poiana Brașov, în timp ce oficialii din România sărbătoreau Ziua Eroului.
- În data de 9 iunie, polițiștii din Brașov dau un comunicat sec despre sinuciderea unei femei în stațiunea din vecinătatea orașului.
- Reacția autorităților vine abia după ce opinia publică s-a alertat la anunțul făcut pe Facebook de un apropiat al femeii, în data de 8 iunie, care spunea că mama eroului Florin Negru, mort la Revoluție pe când avea doar 12 ani, și-a pierdut viața.
- A mai fost nevoie de o săptămână pentru ca polițiștii să dea publicității și mesajul de adio scris de femeie, în care aceasta acuză autoritățile române că n-au făcut nimic pentru a pedepsi vinovații pentru crimele din 1989.
O țară care fuge de trecut nu are viitor. Două săptămâni i-a luat Poliției Județene Brașov să anunțe moartea prin auto-incendiere a doamnei Ileana Militaru Negru, în vârstă de 66 de ani, mama eroului martir Florin Negru, ucis de forțele de represiune comuniste în timpul Revoluției Române din 1989. Florin avea 12 ani.
În data de 2 martie a aceluiași an 1989, pe pârtia Bradul din Poiana Brașov era încă zăpadă, iar grupuri de turiști din Marea Britanie învățau să schieze, vegheați de instructori din țară, unii dintre ei ofițeri de Securitate ai regimului Ceaușescu.
Sub stricta supraveghere a poliției secrete se crease o nouă sursă de valută pentru finanțarea unui sistem politic aflat în colaps.
Poiana Brașov devenise un punct de atracție turistică pentru grupuri de străini care soseau în România să învețe să schieze la prețuri derizorii în comparație cu cele din Occident.
Cu un an și câteva luni înainte, mai precis în 14 noiembrie 1987, la Brașov începe una dintre cele mai mari mișcări populare de protest la adresa regimului comunist din România din perioada lui Nicolae Ceaușescu.
„Brașov = Auschwitz”
Sute de angajați ai Uzinei Steagul Roșu intră în grevă, se încolonează și pornesc în marș spre sediul partidului din oraș, nemulțumiți că nu și-au primit salariile.
Protestul capătă amploare, alături de angajații de la Steagul Roșu vin și alți salariați, elevi și pensionari.
Manifestanții pătrund în sediul partidului și încearcă să se organizeze, dar forțele de securitate intervin brutal și înăbușe revolta.
Liviu Corneliu Babeș, maistru electrician la o fabrică din Brașov, pictor și sculptor, în timpul liber, a fost martor la protestele din noiembrie 1987, care l-au marcat profund.
Ca localnic, știa de afluxul de turiști străini care veneau în stațiunea din vecinătatea orașului, planificându-și cu atenție acțiunea ce avea să șocheze Europa Occidentală și să provoace un cutremur politic la București.
În dimineața zilei de 2 martie, Liviu Corneliu Babeș pornește spre Poiana Brașov, unde, câteva ore mai târziu, își va da foc la baza pârtiei Bradul, ținând în mână un carton pe care scria: „STOP MURDER! BRAȘOV=AUSCHWITZ”.
În aceeași stațiune, 36 de ani mai târziu, pe Drumul Vechi, Ileana Militaru Negru repetă gestul eroului Babeș, dându-și foc și lăsând în urma ei un mesaj emoționant, care arată că decizia luată a fost un efect al dezamăgirii și disperării că autoritățile din România au tergiversat vreme de decenii Procesul Revoluției, iar vinovații pentru crimele de atunci n-au fost pedepsiți.
33 de ani de suferință
„Frați români care vă iubiți Țara, treziți-vă, e momentul să ne recâștigăm meritul Revoluției României din decembrie 1989. În semn de protest, după 33 de ani de suferință, durere, umilință, batjocură, azi pun capăt umilinței, chiar cu prețul vieții. Trag un semnal de alarmă în memoria Eroilor, răniților, reținuților…”, a scris Ileana Negru pe un carton mare, alb, găsit la fața locului de polițiști.
Emoționanta scrisoare de adio a fost adusă la cunoștința publicului de site-ul BizBrașov. Abia după trei săptămâni de la incident, autoritățile din România au dat publicității ultimul mesaj al mamei copilului ucis în timpul Revoluției din 1989.
Primul comunicat despre tragedie a fost făcut de polițiști în data de 9 iunie, la două săptămâni după ce s-a întâmplat și asta doar după ce jurnaliștii au aflat de incident și au trimis mai multe întrebări către instituțiile statului.
Nu numai că timp de peste trei decenii judecătorii din România nu au reușit să audieze și să ia o decizie în ce privește Dosarul Revoluției, dar se manifestă în continuare încercări de mușamalizare, la nivelul instituțiilor publice, cu privire la evenimentele derulate după executarea soților Ceaușescu, când au murit mai mulți oameni decât în timpul protestelor ce au dus la prăbușirea regimului comunist.
Neîncrederea sapă la temelia societății
„Dosarul Revoluției este intact din punct de vedere procedural, nu va fi reluat de la zero, va fi refăcut. Nu pot pretinde că am făcut un rechizitoriu perfect. Însă nimeni nu poate avea pretenția ca, după trei decenii de la un astfel de eveniment, cineva să poată emite rechizitoriul perfect. Aș vrea să văd o situație similară unde o revoluție a constituit obiectul soluționării unui dosar penal”, afirma procurorul Cătălin Pițu, șeful Secției Parchetelor Militare, într-un interviu realizat de Ioana Ene Dogioiu în noiembrie 2021, pentru spotmedia.ro.
Lipsa asumării instituționale de a găsi și pedepsi vinovații pentru crimele de atunci a făcut noi și noi victime, neîncrederea în Justiție săpând adânc la temelia societății noastre.
În urmă cu 33 de ani au avut loc o serie de crime. Un sistem democratic nu poate funcționa, lăsând să scape un număr de persoane care au ucis oameni.
Știm cu toții că au existat cei care au apăsat pe trăgaci, au existat cei care au dat ordinele criminale și cei care au profitat de pe urma lor.
Avem mărturii, dovezi, urme, imagini cu cadavre, interogatorii, dosare, dar n-avem dreptate.
Magistrații din România nu și-au asumat să facă lumină în acest caz și, pe baza dovezilor și a mărturiilor, să indice responsabilii.
Umilită de instituțiile statului
Vedem cum fuga de răspundere face în continuare victime. Cum poate supraviețui o mamă care așteaptă trei decenii să afle cine i-a ucis copilul de 12 ani?
Cum poate trăi fără să se simtă vinovată și responsabilă, deși vina și responsabilitatea se află în altă parte?
„Doamna Negru, mamă de Erou Martir, a murit. Venise în România ca să-și rezolve problemele cu Casa de Pensii, cu Casa de Sănătate… Stătea la fiica dânsei, care trăiește și muncește în Spania, deoarece nu se mai putea deplasa prea bine, operându-se, recent, la șold”, a povestit Cătălin Giurcanu, cel care a relatat în premieră despre dispariția femeii, într-o postare pe Facebook făcută în data de 8 iunie, text care a atras atenția opiniei publice, alertând reporterii.
„Ne-am întâlnit pentru puțin timp la Biserica Cașin, pentru a-mi lăsa decizia dânsei de pensie unde se vedea clar cum o mamă de Erou Martir are indemnizația de 918 lei. Mi-a povestit cum a fost umilită de toate instituțiile statului român…”, a mai scris Cătălin Giurcanu.
Nu numai că reprezentanții statului nu au reușit să numească vinovații crimelor din acea perioadă, dar i-au tratat cu nepăsare pe cei care au avut de suferit, încercând să-i marginalizeze.