Dacă ar fi să ne mai încredem în deciziile luate în coaliție, primul tur al alegerilor prezidențiale ar trebui să aibă loc în 4 mai, al doilea în 18 mai, iar candidatul comun al celor trei partide rămâne Crin Antonescu.
Dacă! Pentru că la fel de sigură era între Crăciun și Revelion organizarea primului tur în 23 martie. Iar candidatul comun, trecut cu nume și prenume în actul fondator al coaliției, s-a autosuspendat din acord pentru că nu a mai primit niciun semn de la partide.
În același timp, pe surse aflăm ceea ce comunicarea oficială nu spune, și anume că în validarea dlui Antonescu de către partide ar urma să fie făcută în funcție de rezultatul unor măsurători care vor fi realizate în perioada imediat următoare. Am mai auzit despre candidatul, chiar candidații “deocamdată”.
Întâi tai și apoi măsori?
Din start, este o dovadă de neseriozitate și lipsă de profesionalism. Cum să anunți oficial un candidat, să-i treci numele în protocolul unei coaliții de guvernare și abia apoi să te apuci să-l măsori ca să te lămurești dacă mai are sau nu tracțiune electorală?
În cel mai bun caz, pare că au aruncat un nume la disperare, că să poată constitui coaliția, și apoi om mai vedea. Cam cum au făcut cu medicul Cătălin Cîrstoiu la București, iar fostul candidat la PMB a pus recent concluziile acelei aventuri.
„Am avut parte de o scurtă experiență politică legată de susținerea de a candida pentru Primăria Capitalei. De fapt, o lipsă majoră de susținere din partea acelora care mi-au propus să fac acest demers a dus la un eșec. Am înțeles că poți fi scos din arenă fără motiv, fără scrupule, dacă reprezinți un eventual pericol. Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională, cu alte idei. Sentimentul de insecuritate dat de oscilațiile politice e în consecință firesc și explică tot ceea ce se întâmpla azi”.
Și dl Antonescu a acuzat că a fost lăsat singur și rămâne de văzut dacă până la măsurătorile decisive va fi tot așa, adică va fi măsurat pe persoană fizică, sau chiar va avea o susținere explicită măcar a tuturor liderilor și comunicatorilor partidelor.
Și dacă sondajele vor arăta rău?
Pentru că există și această posibilitate, desigur, mai ales în cazul unui candidat dispărut 10 ani din prim-planul politicii și cu un trecut cel puțin polarizant în raport cu ambele electorate care ar trebui să-l susțină încă din 4 mai.
Ce vor face într-o astfel de situație? Vor schimba din nou candidatul? Doar candidatul sau și data alegerilor pentru a căuta altă variantă? O caută de pe acum? Toți? Ilie Bolojan și Kelemen Hunor nu par a juca la două capete. Pentru PSD e deja un brand.
Și, de fapt, care e planul PSD? Să aibă propriul candidat? Va fi greu să-l impună coaliției dacă vrea să păstreze și funcția de premier.
Filmulețul despre fraudarea alegerilor de către PSD prin donare de voturi către AUR pare a sugera că dl Ciolacu ar mai vrea să candideze o dată, cât timp, nu-i așa, nu ar fi pierdut de fapt la urne.
- Filme cu proști care s-au crezut foarte deștepți. Autodenunț pentru fraudă electorală. Cîrstoiu 2.0?
Dar cum ar putea PNL să-și convingă electoratul să-l voteze pe Marcel Ciolacu?
Dacă partidele vor avea candidați diferiți, va rezista coaliţia până la alegeri? Și care va fi prețul unei crize guvernamentale când trebuie luate măsuri de stabilizare a finanțelor țării?
Sunt câteva dintre întrebările care mențin sub semnul îndoielii nu doar candidatura comună a dlui Antonescu, acesta este până la urmă în primul rând problema domniei sale și a partidelor care l-au anunțat, ci și data alegerilor, ceea ce este o problemă a tuturor.
Vânt în pânzele extremiștilor
Dar cel mai grav este mesajul apăsat de neprofesionalism și neseriozitate cu care PSD, mai ales, dar implicit întreaga coaliție, tratează un proces esențial al democrației, alegerile prezidențiale. El generează o imensă neîncredere în tot ceea ce afirmă și planifică acești oameni.
Cea mai gravă criză prin care trece România nu este de natură economică. Este criza de încredere. Instituțiile esențiale ale acestei țări, de la administrația prezidențială, guvern și parlament, la justiție și CCR, sunt complet prăbușite. Și aceasta este o cauză esențială a votului din 24 noiembrie.
Începerea reconstruirii încrederii, începând de la valoarea cuvântului rostit și a semnăturii puse sub câteva rânduri, ar fi trebuit să fie o prioritate. Direcția este însă contrară.
Iar o țară în care guvernații nu dau doi bani pe ceea ce spun guvernanții este o țară neguvernabilă, de fapt. Și în mod cert una în care conformarea voluntară nu poate fi decât extrem de mică.
Această neîncredere cronicizată este, cum spuneam, vânt în pânzele extremiștilor. Dacă PSD socotește că prin mermeleala cu tot felul de șopârle printre rânduri cumpără timpul în care valul extremist să se topească, după care să mai încerce o tură cu Marcel Ciolacu, face o eroare cel puțin la fel de mare ca donația de voturi din 24 noiembrie. Iar consecințele vor fi dintre cele mai teribile pentru România.