Neșansa, în bună măsură și autoprovocată, a României, de a avea, probabil, cea mai slabă garnitură de lideri politici din istoria ei este compensată oarecum de norocul ca nici în zona extremistă lucrurile să nu stea mai bine. Pe cât de dificilă se dovedește o coagulare a unei coaliții în zona prooccidentală, pe atât de improbabilă este ea, din fericire, și în cazul extremiștilor.
Până la apariția meteorică a lui Călin Georgescu, zona extremistă era disputată de doi actori principali, George Simion și Diana Șoșoacă, foști aliați care au ajuns să se urască reciproc cu sete, împreună cu electoratele lor. Dar, în egală măsură, au reușit cumva să se completeze.
Șoșoacă a captat zona radical-isterică anti-orice, nu numai antisistem. Oameni care nu au nevoie de argumente raționale, nu au nevoie de planuri viabile, ci de răcorire prin urlete. Iar Diana Șoșoacă, una dintre cele mai dezinhibate persoane pe care le-am văzut vreodată, a fost urletul lor continuu.
George Simion a început cam la fel, după care a înțeles că politica pe termen lung presupune ceva mai mult, pentru că isteria continuă obosește și își epuizează resursele. A luat-o că model pe Georgia Meloni, de al cărei calibru este însă departe, s-a moderat, și-a cerut scuze pentru excese și s-a plasat intens populist, dar mai puțin extremist.
Echilibrul acestei împărțiri, care nu i-a permis niciunuia să devină un real pericol pentru viitorul României, dar a permis descărcarea continuă a unor furii, a fost rupt de eliminarea de către CCR a Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială, cu speranța că electoratul ei va merge spre George Simion, care să intre astfel în finala care să îi asigure lui Marcel Ciolacu o victorie facilă.
Cine a gândit „geniala” mișcare nu a luat în calcul faptul că pentru Diana Șoșoacă și electoratul ei, George Simion reprezenta dușmanul absolut, trădătorul cauzei, dedulcitul la sistem. Foarte puțini au trecut peste această adversitate profundă, cei mai mulți au rămas orfani și mai radicalizați în căutare de lider.
Va mai candida Georgescu?
Pe acest fond a avut loc ascensiunea lui Călin Georgescu, Mesia din laboratorul SIE al anilor 90, mereu la pândă în căutarea unui culoar care i s-a deschis de această dată precum un bulevard pe care a intrat cu viteza TikTok și cu meșteșugita sa ofertă de marketing de tip „de toate pentru toți”. Cu aceeași rețetă și-a tractat în Parlament și un partid caricatural.
Georgescu este pe placul radicalilor, dar fără excesele lui Șoșoacă, care o făceau indezirabilă pentru oameni care acum sunt fascinați de sfertodocțiile lui Georgescu, rostite însă cu morgă mesianică, intonație de Sergiu Nicolaescu și arsenal mistic legionaroid.
Alegerile au fost anulate, ceea ce nu a făcut decât să îi sporească popularitatea lui Georgescu, fructul oprit. Dacă va ajunge să candideze probabil ar câștiga, însă, în virtutea precedentului Șoșoacă, este foarte probabil ca el să nu mai ajungă pe buletinul de vot.
Povestea cu CEDO este doar o manevră de menținere a agitației, care merită o analiză separată.
Pe scurt (până la analiza detaliată), dacă cererea lui Georgescu va fi găsită admisibilă de principiu, ceea ce este extrem de improbabil, până la o soluție definitivă vor trece ani. Și dacă, extrem de improbabil, ar câștiga, CEDO nu poate desființă decizii CCR și dispune alegeri.
CEDO constată, cel mult, că au fost încălcate drepturi, acordă despăgubiri și poate cere corecturi legislative pentru viitor. Codruta Kovesi a câștigat la CEDO, dar nu a redevenit șefa DNA.
Ar mai fi de remarcat că oameni care slăveau CCR după demiterea lui LCK sau când măcelărea legile penale și ICCJ, constată acum că e numită politic și vor să o desființeze. Iar cel care proclama suveranismul, neamestecul instituțiilor externe, cere CEDO să se amestece pentru a face ordine în România suverană și să calce pe cap CCR.
Va prelua cineva capitalul lui Georgescu?
Foarte puțin probabil. Pentru că fără acest numitor comun, bătălia între liderii extremiști va reîncepe cu intensitate.
Simion stă lipit de Georgescu sperând să preia cât mai mult, dar Șoșoacă se poate opinti împotriva lui. Alți mici mesianici deliranți precum Zamfirescu sau Puric au început și ei să dea din aripi, dar nici Simion, nici Șoșoacă nu-și va căuta șef nou.
În aceste condiții, o unificare a mișcării extremiste pentru alt candidat este foarte puțin probabilă. Și este suficient să ne uităm în Parlament unde deja extremiștii au început să bata palma cu puterea. S-a văzut la votul pentru președinții camerelor și se va accentua.
Ceea ce nu înseamnă că furia populară care l-a ridicat pe Georgescu se va topi de la sine. Există o singură șansă de liniștire: o bună guvernare.
Altfel, masa aceasta fluidă își va aștepta noul Mesia care sigur va apărea până în 2028.