Dezbaterea din Parlamentul European privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen a reușit să pună pe masă o diferență esențială de abordare politică între cele două țări aspirante, care ar putea pune Bulgaria, nedrept sau nu, în avantaj: politicienii de la Sofia au decis să renunțe la dreptul de veto pentru începerea procesului de aderare la UE a Macedoniei de Nord, pentru ca bulgarii să circule cu drepturi depline în Schengen, în vreme ce politicienii României încă țin în joc singura anomalie care ar putea fi folosită pentru a bloca aderarea României la Schengen: Legile Justiției, în acord cu avizul Comisiei de la Veneția.
Cu puține excepții, deloc neglijabile ca ton, dar cu o miză care trimite mai degrabă la Kremlin, eurodeputații și reprezentanții Comisiei Europene și Consiliului UE au admis că atât România, cât și Bulgaria au întrunit de 11 ani deja condițiile tehnice pentru aderarea la Schengen.
Ce mai aveau de făcut era îndeplinirea unor criterii care țin de deciziile politice.
În cazul României, problemele din Justiție: de la blocarea luptei anticorupție, despre care e aproape consens transpartinic să nu se mai vorbească, până la aceste noi controversate legi ale Justiției, pentru care României i s-a cerut cu fermitate să aștepte avizul Comisiei de la Veneția, să le pună apoi în acord.
În toată această perioadă de câteva luni de când era așteptată o nouă decizie în privința Schengen, clasa politică de la putere a atras mai degrabă critici dinspre UE, privind situația avertizorilor de integritate, Legile Justiției și presiunile exercitate de politic asupra jurnaliștilor.
Sunt două întrebări care apar aici:
- Toate celelalte state (26 în total, patru nu sunt și membre UE) ar întruni astăzi condițiile care i se cer României pentru a fi primită în Schengen?
- Este corect ca România și Bulgaria să beneficieze de contextul agresiunii militare la scară largă a Rusiei în Ucraina și să fie accelerată aderarea la Schengen?
Le luăm pe rând.
- Argumentul că România este nedrept ținută în loc din motive care țin de decizii politice interne trimite la cazurile Poloniei și Ungariei: cele două state, spun adepții acestei teze, au probleme și mai mari de respectare a statului de drept și independenței Justiției, Ungaria are și probleme de corupție și, cu toate acestea, iată-le nestingherite în Schengen. Contraargumentul este că aceste două țări respectau condițiile cerute atunci când au fost primite și, odată membre, UE folosește alte instrumente pentru a sancționa derapajele: banii europeni. Ungaria are blocate fondurile europene, Polonia încă nu și-a primit banii pe PNRR.
România nu e încă acolo și, așa cum s-a auzit și la dezbaterea din plenul de la Strasbourg, nu e acolo, din motive politice, doar că nu e vorba doar despre politica Olandei, țară care a fost vocală contra aderării României la Schengen, ci și despre politica de la București.
Altfel spus, dacă politicienii de la București ar aplica strategia celor de la Sofia și ar bifa și criteriul politic, pentru ca românii să nu fie ținuți în loc din cauză că un guvern insistă cu un pachet de legi, Olanda, oricât de mult ar strâmba din nas, nu ar avea pe masă argumente servite chiar de București.
2. A doua întrebare. Oportunitățile trebuie folosite, așa cum face și Republica Moldova, care s-a cuplat cu dosarul ucrainean, pentru a demara integrarea în Uniunea Europeană. Dar dacă România aderă la Schengen, chiar dacă politicienii de la București nu și-au făcut treaba, cum vor folosi aceștia situația? Dacă acum, când MCV-ul e un instrument de presiune, încă se eschivează, ce vor face după ce MCV-ul va fi ridicat?
Care vor fi costurile reale pentru români? Vor circula mai ușor în Schengen, dar se pot trezi cu fondurile europene blocate sau cu probleme sociale legate de corupție, care antrenează, știm prea bine, sărăcie și consecințe extreme: corupția ucide.
Puțini eurodeputați români au reușit să pună punctul pe esențial în dezbaterea din Parlamentul European, sigur, cei de la Renew Europe (USR și REPER), pentru că PNL, PSD și UDMR sunt legați la guvernare: ce face Guvernul Ciucă/Ciolacu, pentru a nu ține în loc aderarea la Schengen și pentru a evita o decuplare, care ar fi nedreaptă, de Bulgaria?
Și chiar dacă eurodeputații străini au spus apăsat că locul celor două țări e în Schengen, că nu există cetățeni de rang secund, decizia este la Consiliul UE, adică la guvernele naționale, iar pentru un guvern cum e cel olandez care ar vrea să blocheze procesul de aderare, aventurile politice și prin sistemul de justiție ale politicienilor de la București sunt muniție serioasă.
Ce legătură e cu Vladimir Putin?
Înaintea dezbaterii privind Schengen, Parlamentul European a dezbătut propaganda Rusiei în Occident și complicitățile unor lideri vestici cu Putin.
Traian Băsescu, deși a avut o intervenție prea lungă și nu s-a încadrat, ca toți ceilalți, în timp, a citit lista acestor politicieni care i-ar servi liderului de la Kremlin. Or, în acest context, au vorbit cei doi eurodeputați germani din AfD, care nu doar că au criticat aderarea României la Schengen, dar unul dintre ei a afirmat că nici în UE nu e locul României.
România este Vestul sălbatic din mijlocul UE, Ucraina are o infrastructură mai bună. Cum s-a putut așa ceva, o țară cu așa infrastructură, corupție, criminalitate să fi fost primită în UE? Nu avem nevoie de România și Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen!
Eurodeputatul de extremă dreaptă Guido Reil (Germania, Alternative für Deutschland)
Accentuarea divizărilor și disparităților din UE e un instrument consacrat al Moscovei și e evident că Putin abia așteaptă să culeagă roadele acestei strategii, pentru că există un mare risc al amânării intrării în Schengen, identificat și de Dacian Cioloș în discursul din plen: alimentarea platformelor populiste, eurofobe și extremiste din România.
Românii nu sunt cetățeni de rang secund, dar o eventuală decizie negativă ar putea fi prezentată exact în acest registru resentimentar, când, de fapt, autorii morali ai unui blocaj sunt politicienii de la putere, nu Bruxelles-ul.
Ivan Krastev, politolog bulgar, a scris despre acest resentiment al esticilor, speculat de populiști și apărut în zorii postcomunismului: esticii, care considerau oricum că Vestul i-a abandonat în mâinile URSS-ului, se așteptau la o reparație, nu doar morală, ci și financiară. Or, Estul era în decalaj și acest decalaj poate să fie astăzi speculat ca o Europă de rang secund (acele cercuri concentrice), pe care statele ex-comuniste o resimt ca o nedreptate. Este un decalaj riscant, care convine Moscovei, și pe care UE trebuie să îl evite.