Din pricina contextului în care a avut loc discuția de 15 minute dintre cei doi lideri, e vorba de ceremonia de înmormântare a papei Francisc, a locului ales, Catedrala Sf. Petru din Vatican, și a tensiunii dintre cei doi, imaginea reprezintă, pe lângă găsirea unei căi de comunicare între Trump și Zelenski, și o primă speranță că încetarea focului în Ucraina s-ar putea realiza cu adevărat.
Forța imaginii a fost atât de sugestivă încât a făcut rapid înconjurul lumii, fiind publicată atât de Trump, cât și de Zelenski pe conturile lor de pe rețelele sociale.
„…Putin nu avea niciun motiv să lanseze rachete în zone civile, orașe și localități, în ultimele câteva zile. Mă face să cred că, poate, nu vrea să oprească războiul, ci doar să mă tragă pe sfoară…”, a scris Donald Trump pe TruthSocial, la scurt timp după încheierea întâlnirii cu Zelenski.
Atitudinea președintelui american, acceptarea unei apropieri fizice atât de mari de cel pe care-l considera inamic și singurul vinovat pentru blocajul discuțiilor de pace, surprinsă în imaginea devenită deja simbol, înseamnă și un moment de revelație pentru Trump, care a realizat că liderul rus, în realitate, trage de timp și-l păcălește.

Trump, de la admirație la dezamăgire
Mai mulți comentatori au observat că Putin are o strategie sofisticată prin care mimează dorința de a încheia conflictul, urmărind în realitate să câștige timp pentru a profita de o eventuală slăbiciune a SUA, Ucrainei sau Europei pentru a-și atinge scopul, adică impunerea controlului politic, economic și militar asupra Kievului.
Lucrările privind soluționarea conflictului ucrainean continuă, este prea devreme pentru a vorbi despre orice termeni ai acordului...
Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președintelui Rusiei, 27 aprilie
Dar nu experții și jurnaliștii îl pot convinge pe Trump de planurile președintelui rus.
Liderul american are o experiență directă cu Putin. Cei doi au vorbit de nenumărate ori la telefon, trimișii lor au negociat ore în șir în întâlniri, au primit rapoarte amănunțite de la discuții. Și, probabil, cei doi lideri au avut un plan prin care să încheie conflictul, dar care n-a funcționat.

Reacția lui Trump a fost una de dezamăgire față Putin, un lider despre care, în trecut, a spus că-l admiră. Actualul președinte al SUA, prin faptul că amintește de atacul din Sumî, Ucraina, asupra civililor, atac ordonat de președintele rus, exprimă și faptul că încrederea i-a fost înșelată, Putin, încălcând o promisiune.
„…a fost o întâlnire simbolică, cu potențialul de a deveni istorică dacă se obțin rezultate comune. Îmi exprim recunoștința față de Donald Trump”, a declarat Volodimir Zelenski, după discuția din catedrală.
Amenințarea SUA cu noi sancțiuni la adresa Rusiei
La scurt timp după ce președintele SUA și-a arătat iritarea față de Putin, Kremlinul a anunțat în mod oficial că e de acord să înceapă negocierile directe cu Ucraina fără „condiții prealabile”.
Mutarea Moscovei e importantă pentru că indică în premieră o îngrijorare netrucată în fața posibilității ca americanii să se retragă din negocieri.
Europa va fi întotdeauna alături de Ucraina, sprijinind-o în căutarea păcii. Puteți conta pe noi pentru obținerea unei păci juste și durabile...
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene
O astfel de îngrijorare din partea Rusiei înseamnă și o tendință dominantă la Kremlin, aceea că se urmărește încheierea conflictului, cel puțin pentru o perioadă.

Deși încet și greu de observat, situația pe front se schimbă, zi după zi, în favoarea Ucrainei. Forțele Kievului nu mai au o problemă majoră cu criza de armament, reușesc să domine Rusia în confruntarea dronelor și au un control tot mai solid și extins al spațiului aerian prin intrarea în joc al avioanelor F-16.
„Nu am impus noi sancțiuni Rusiei pentru că sperăm să apropiem părțile aflate în conflict. Săptămâna viitoare ar putea fi decisivă pentru negocierile de pace menite să pună capăt războiului din Ucraina”, a declarat Marco Rubio, șeful Departamentului de Stat al SUA, într-o emisiune TV.
Imaginea din Catedrala Sf. Petru are intenția de a face uitat episodul din data de 28 februarie, atunci când Trump și Vance, liderii administrației americane, l-au atacat, criticat și umilit pe Volodimir Zelenski, încercând să-i mineze uriașa popularitate și influență globală.
Un omagiu accidental
Sondajele realizate după primele 100 de zile din mandatul lui Donald Trump arată că președinția acestuia e percepută ca „haotică și înfricoșătoare” de majoritatea americanilor, conform unui studiu realizat de New York Times/Siena College.
Astfel că încetarea focului în Ucraina poate reprezenta și o relansare a mandatului lui Donald Trump.
„…un proiect de lege, susținut de ambele partide, cu tarife suplimentare pentru țările care cumpără petrol, gaz și uraniu rusesc este gata”, a declarat senatorul republican Lindsey Graham. „Senatul e pregătit să meargă mai departe și îl va adopta cu o majoritate covârșitoare, dacă Rusia refuză o pace echitabilă, justă și durabilă”, a mai adăugat senatorul american, în urmă cu două zile.
Imaginea simbol, care poate fi interpretată și ca un omagiu accidental adus marelui scriitor Mario Vargas Llosa, decedat cu opt zile înaintea papei Francisc, și a capodoperei sale, romanul „Conversație la catedrală”, marchează cu adevărat începutul negocierilor pentru obținerea încetării focului în Ucraina.