Toate punctajele de comunicare ale PSD și PNL, recitate cu mai multă sau mai puțină afectare caragialească, de reprezentanții prin studiouri TV ale celor două partide, repetă obsesiv cuvântul stabilitate. Am intrat pentru/am adus/guvernăm pentru/rămânem împreună pentru stabilitate. Stabilitate. Așa, și?
Stabilitatea nu e un scop în sine. Nu e un obiectiv strategic. Stabilitatea este doar un instrument, foarte important e adevărat, dar numai un instrument care te ajuta să îndeplinești adevărate obiective strategice: reforme, dezvoltare etc.
Da, România are stabilitate de la formarea coaliției PSD-PNL, încremenire de atâta stabilitate, și probabil va rămâne cu ea și după alegeri. Dar o are degeaba.
În condiții de stabilitate și majoritate consistentă, câte reforme reale au fost realizate? Nici măcar reformele prevăzute de PNRR.
Pensiile speciale sunt la locul lor, cu mici ajustări și acelea incerte, legea salarizării și a pensiilor au șireturile legate, despre reforma administrativă se vorbește periodic fără o literă scrisă însă într-un proiect real, reforma constituțională la fel, din fericire, aș spune, pentru că la nivelul de competență politică actuală cu siguranță ar ieși o nenorocire, la fel cum sunt Legile Educației, în mare parte mai proaste decât ce aveam înainte.
În schimb, Guvernul Stabilității apelează la mijloace de guvern minoritar sau fragil, precum angajarea răspunderii, pentru un proiect cu ajustări fiscale de extrem de proastă calitate, contradictoriu până la stupizenie pe alocuri, multiplu neconstituțional și de pe Lună, dar și la ordonanțe de urgență a căror singura urgență e dată de incompetența guvernanților de a face lucrurile la timp.
În acest timp, în stabilitate și cu o masivă majoritate, discutăm despre riscul incapacității de plată, al pierderii fondurilor europene, despre FMI și măsurile radicale specifice acestuia.
Poliția trece din scandal în scandal, pentru că în fruntea ei sunt inepți care așteaptă răspunsurile jurnaliștilor la care să formuleze întrebări.
Intrăm din tragedie în tragedie pentru că stabilitatea este îmbibată cu prostia, incompetența și corupția liderilor politici care umblă cu ea în gură non stop.
Un alt element comun în punctajele de comunicare este acuzația că USR blochează reforma fiscală salvatoare pentru România prin atacul la CCR. Altă inepție!
USR le are pe ale ei. Pe scurt, imaturitatea și “trotinetismul” lor politic au contribuit major la situația în care suntem. Demisiile lor fluturate din Guvern (afară a fost dat UDMR, nu ei) au deschis calea pentru marea coaliție a stabilității de acum.
Ar fi fost dați afară oricum? Poate da, poate nu. Fapt e unul singur, că au plecat prin țâfnoase demisii. După cum fapt e că în tot PNL cel mai apropiați sunt acum de marele dușman de atunci Florin Cîțu și fac alianță cu alt mare câh! de atunci, Ludovic Orban.
Dar de această dată USR face singurul lucru pe care îl poate face o neputincioasă opoziție. Dacă nu are forță politică pentru a opri legea, măcar încearcă să se folosească de marile ei vicii de neconstituționalitate.
Care e problema PSD-PNL? Politic au o majoritate strivitoare și în CCR. Se tem că această majoritate îi va nedreptăți cumva? Dimpotrivă, au toate șansele la maximă clemență. Dacă, totuși, va fi peste puterile CCR să salveze chiar toate aberațiile, și-ar dori ca o lege neconstituțională să intre în vigoare doar pentru că ei nu sunt în stare să facă ceva măcar acceptabil, dacă nu chiar de calitate? Evident, da.
Și, desigur, se ridică în punctaje tema pericolului extremist de care numai coaliția stabilității ne poate salva.
Da, extremismul crește, polul suveranist se ridică fără niciun efort și, cum mai spuneam, numai un imbecil poate crede că se va folosi de diavol și apoi îl va baga înapoi la cutie.
Dar de ce crește acest pericol? Fix din cauza incompetenței coaliției stabilității care împinge România din gard în gard și din zid în zid, care privează omul de elemente esențiale ale confortului existenței: predictibilitate și încrederea că guvernanții lucrează cu o acceptabilă competență în folosul său.
Polul suveranist și extremist crește pentru că marea coaliție a stabilității îi livrează combustibil din plin.
Genul acesta de stabilitate nu numai că nu folosește la nimic, dar este de-a dreptul toxică, pentru că îngroapă orice concurență politică, cu excepția celei chiar mai rea decât ea pe care o alimentează.