Marea problemă de constituționalitate a pachetului fiscal cu care a mers Guvernul la Parlament

Marea problemă de constituționalitate a pachetului fiscal cu care a mers Guvernul la Parlament

Premierul Marcel Ciolacu a angajat răspunderea Guvernului pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare pregătit și negociat în ultimele două luni și jumătate.

Procedura a marcat o premieră post-decembristă: ședința a început fără ca grupurile parlamentare să cunoască documentul oficial pregătit la Guvern, acesta fiind urcat pe site-ul Parlamentului cu 15 minute după ora programată pentru începerea ședinței.

Vezi cum s-a desfășurat ședința de plen în care Guvernul și-a angajat răspunderea - Ciolacu: Știu că românii se întreabă dacă banii din taxe și impozite vor ajunge în vreun portbagaj. E o reformă de care România nu mai poate scăpa!

ADVERTISING

Asumarea răspunderii ar putea fi blocată, însă, de Curtea Constituțională: Ministerul Justiției a avertizat Guvernul în avizul său asupra proiectului de lege și a insistat pe problemele de constituționalitate pe care le are. Modul de asumare a răspunderii în Parlament arată că Guvernul pare să fi ignorat avertismentele Ministerului Justiției.

Problema de constituționalitate sesizată de Ministerul Justiției

Premierul Marcel Ciolacu a asumat răspunderea Guvernului pe un pachet legislativ pe care USR a anunțat deja că îl va contesta la CCR.

ADVERTISING

Demersul USR, declara marți liderul formațiunii, Cătălin Drulă, se va baza în mare parte pe avizul emis de Ministerul Justiției, care a atras atenția Guvernului că ar trebui să schimbe anumite lucruri ca să evite probleme de constituționalitate.

Principala observație a ministerului condus de Alina Gorghiu vizează caracterul eterogen al proiectului și amintește că CCR a decis deja, într-o decizie din 2020, că o lege nu poate viza decât un singur domeniu de reglementare, precum și domenii aflate în conexiune directă cu acesta.

ADVERTISING

Or, proiectul promovat de Marcel Ciolacu reglementează domenii diferite: modifică Codul Fiscal, decide cheltuieli ale sistemului bugetar, legiferează descentralizarea serviciilor publice etc.

Avizul Ministerului Justiției deține un adevărat record: 36 de pagini de observații privind legalitatea și constituționalitatea pachetului de legi pe care Guvernul și-a asumat răspunderea.

Mai jos, un facsimil din avizul de legalitate cu avertismentele de neconstituționalitate ale Ministerului Justiției:

Premierul Marcel Ciolacu a spus în repetate rânduri, chiar și în discursul rostit marți în plenul Parlamentului, că își asumă răspunderea pentru a evita ca României să îi fie suspendate fondurile europene, banii din PNRR, chiar să plătească o amendă consistentă pentru depășirea țintei de deficit bugetar.

Problema Guvernului este că demersul USR ar suspenda aplicabilitatea proiectului de lege asumat până la decizia CCR, lăsând până la acel moment Guvernul României fără niciun argument în fața Comisiei Europene, care așteaptă ca statul român să își respecte atât promisiunile asumate prin PNRR, cât și obligațiile care decurg din calitatea de membru UE.

Iar în situația în care decizia CCR nu va fi favorabilă Guvernului – și sunt mari șanse să se întâmple așa dacă Curtea va ține cont de precedentele invocate de Ministerul Justiției – atunci guvernul lui Marcel Ciolacu trebuie să reia de la zero munca de acoperire a ”găurii de la buget”.

Citeşte mai departe analiza Și-au asumat, sunt responsabili: marea problemă de constituționalitate a pachetului legislativ cu care a mers guvernul la Parlament pe Curs de Guvernare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇