Nici nu se putea un moment mai nepotrivit pentru parlamentarii noștri, decât acesta, când știrea că deputatul Nicolae Bănicioiu este suspectat de DNA pentru trafic de influenţă şi luare de mită, pe vremea când era ministru al Tineretului şi apoi al Sănătăţii.
Urmare acestei suspiciuni, procurorii cer ridicarea imunității parlamentare, pentru a cerceta cazul, conform legii.
Cazul pare foarte simplu. Domnul Bănicioiu nu mai este astăzi membru în partidul majoritar, deci nu are destui apărători în Parlament, iar Marcel Ciolacu abia așteaptă ocazia să demonstreze că partidul domniei sale a ajuns intransigent când este vorba de integritate și nu cruță pe nimeni atunci când se face dreptate.
Acceptul pentru ridicarea imunității pare evident, dar nu cred că mesajul către români ar fi cel dorit de domnul Ciolacu. Alegătorii nu sunt atât de proști încât să interpreteze cazul ca un fel de „am devenit necruțători”. Ei își aduc aminte că și înainte vreme pesediștii puneau pe eșafod orice adversar, ca să pară ei apărători al statului de drept. Numai dacă respectivul era dintre „ai noștri”, avea șanse să scape, ocrotit de sfânta imunitate.
Nu așa s-a strecurat Tăriceanu? Nu, tot așa, Plumb? Nu, mai demult, Vosganian? Hai, că sunt mulți parlamentari care, ajunși până la ușa DNA, n-au intrat înăuntru, bine pitiți de Parlament sub mantia sfintei imunități.
Unde sunt ei acum? Vosganian este senator bine-merçi, Plumb este, și mai merçi, europarlamentar (post obținut cu o contribuție de 800.000 de lei la partid), iar Tăriceanu tocmai a făcut târgul cu Ponta, oferindu-i la grămadă tot ce a mai rămas din zdrențuita ALDE, pentru o poziție eligibilă în viitorul Parlament.
Ponta este singurul lui colac de salvare, după ce negocierile cu Ciolacul de salvare au cam dat chix.
Tăriceanu, Plumb, Vosganian, cu toții erau susținuți la vremea respectivă de partidul majoritar, ceea ce nu mai este cazul la domnul Bănicioiu.
Și, totuși, problema nu se arată chiar așa simplă, cum pare la prima vedere. PSD are nevoie de aliați pentru o eventuală guvernare după viitoarele alegeri, iar singura șansă a lui Ponta să prindă loc la viitoarea masă cu bucate este tot prietenia cu PSD, ceva ce a făcut ALDE acum câțiva ani, când nu i-a mers deloc rău după aceea.
Domnului Ciolacu i-ar conveni să așeze suspectul Bănicioiu pe grătarul încins, dar ar fi lipsit de tact să bage spaima în cei de la PRO România, trimițându-le mesajul că rămân singuri și neapărați de nimeni, în caz de nevoie.
Pe de altă parte, ridicarea imunității lui Bănicioiu ar însemna pentru liderul PSD să se dezică de propria sa declarație recentă: „Noua echipă a PSD înseamnă oameni integri, profesionişti şi recunoscuţi în domeniile lor de activitate”
S-ar întreba oricine: cât de integri și profesioniști sunt cei din echipa lui Ciolacu, dacă se arată capabili să-i țină de paravan „profesionistului” Bănicioiu, un stomatolog răspopit care, imediat ce a terminat facultatea și stagiul respectiv, s-a lansat în politică și de atunci n-a pus nici măcar o plombă?
Chiar l-aș întreba pe cel ce citește aceste rânduri, ar avea el curajul să se așeze pe fotoliul de stomatolog al doctorului Bănicioiu, pentru ca acesta să-i extragă o măsea?
Cât despre integritate, este destul să amintesc că respectivul este deja pe rolul instanțelor, fiind implicat în dosarul #Colectiv. Atunci, în calitatea sa de ministru, a refuzat salvarea suferinzilor noștri în clinici străine. Nu știm câți din ei ar fi supraviețuit, dacă nu intervenea politic ministrul de atunci al Sănătății.
Mă îndoiesc că Marcel Ciolacu are curajul să-i îndemne pe ai săi întru salvarea imunității unui asemenea personaj. Dar mă îndoiesc și mai mult că are puterea să-l lase pe Bănicioiu nesalvat, ca să-i transmită lui Ponta sensul exact al proverbului „frate, frate, dar brânza-i pe bani”.
Înțeleg că, în acest moment, domnul Ciolacu, împreună cu toată echipa sa, se simt cam ca marinarul lui Homer, nevoit să treacă printre stâncile Scila și Caribda, dar nu este exclus să caute calea de mijloc.
După unele aparențe se cam repetă cazul Tăriceanu, căruia i-a fost atât de teamă că i s-ar putea ridica imunitatea, încât a întârziat răspunsul către DNA, dacă nu mă înșel, vreo jumătate de an. Prevăd ceva asemănător și pentru cazul domnului Bănicioiu.
Marcel Ciolacu are toate motivele să nu se grăbească. Pandemia, alegerile, campania electorală sunt destule pretexte și nu poți zice că, în fața lor, ar fi prioritar răspunsul către DNA, în cazul de față (așa cum a fost recent cel al lui Florin Iordache, a cărui aciuare s-a dovedit a fi mai importantă decât toate problemele grele de pe agenda Parlamentului).
Una peste alta, prevăd că Parlamentul nu va răspunde solicitării DNA până la alegeri. N-ar fi primul caz de tergiversare parlamentară. Poate viitorul Legislativ va ști să fie mai prompt și mai puțin ocrotitor cu niște „ai noștri”. Și, indiferent de rezolvarea cazului Bănicioiu, poate viitorii parlamentari vor lua taurul de coarne altfel decât rezolvând un caz sau altul.
Mă aștept ca ei să înțeleagă nu numai litera Constituției, care acordă unele imunități, ci și spiritul ei, care înainte de a vorbi de imunități, vorbește de cetățeni și spune răspicat că aceștia sunt toți egali în fața legii.
Imunitate? Dacă se află cineva sub imperativul imunității, apoi acel caz trebuie motivat public. Este lipsit de orice logică să fie păstrat secret motivul pentru care bănuielile privindu-i pe Tăriceanu, Plumb, Vosganian și alții ca ei n-au putut fi anchetate.
Niciodată Camerele Parlamentului n-au motivat hotărârea de a respinge cererile Parchetelor privind ridicarea vreunei imunități. În mod perfid, au motivat că Legea Fundamentală nu impune așa ceva.
Un adevăr simplu: dacă legea nu impune, nu înseamnă că interzice. Un adevăr și mai simplu: parlamentarii de până acum n-au înțeles această realitate, timp de trei decenii. Dar și o întrebare simplă: viitorii parlamentari o vor înțelege?
Asta nu depinde de ei. Depinde numai de noi. Îi vom avea exact pe aceia, pe care îi vom vota, cu mânuța noastră.
