Chestiunea istorică a Europei de Est, a treia moarte a Imperiului Rus și noua ordine mondială

valentin.naumescu
președinte ICDE
Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Este expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015 și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012).

Europa de Est, în sensul cel mai larg și cuprinzător al acestui concept atât de dinamic și al diferitelor sale versiuni istorice cu geometrie variabilă, al constructelor ideologice, geopolitice, culturale și strategice și al subregiunilor „inventate” în ultimii 200 de ani (Zwischeneuropa, Mitteleuropa, Europa răsăriteană, Europa Centrală, Flancul Estic al NATO, Europa de Sud-Est, Balcanii, Europa Centrală și de Est, Vecinătatea Estică a UE etc.), cu înțelesuri mai largi sau mai restrânse, de la o epocă la alta, a rămas ultima regiune a Europei și lumii civilizate care mai are de a face încă, în secolul al XXI-lea, cu imperialismul și amenințările acestuia.

Publicitate

Așa cum discutăm în fiecare an la curs cu studenții noștri de la Relații Internaționale, geopolitica „Europei de Est” a variat semnificativ, de la opt state componente până în 1989-1990 (RDG, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia și Albania) la nu mai puțin de 22 de state, în formatul postcomunist al Europei Centrale și de Est, apoi la cele șase republici post-sovietice care compun așa-numita „Vecinătate Estică a UE” (noua Europă de Est), respectiv membrii Parteneriatului Estic lansat în 2009: Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan.

Amenințarea unei Rusii agresive, criminale și înapoiate persistă ca un blestem

Publicitate

Dinamica geopolitică a regiunii, când mai mare, când mai mică, și conceptualizările aferente au fost impresionante, dar, practic, o soluție definitivă pentru securitatea acestei regiuni încă nu s-a găsit.

În cazul României, de exemplu, ne place să credem că nu am mai aparține în prezent Europei de Est, ci că aparținem acum Europei Centrale (integrate în NATO și UE), dar vântul rece care ne suflă dinspre Est și Marea Neagră ne face să nu uităm că totul aici este doar o conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă), care se poate schimba oricând, iar amenințarea unei Rusii agresive, criminale și înapoiate persistă ca un blestem.

Dificultatea, neputința sau lipsa de voință a Occidentului de a găsi în cele din urmă și de a investi decisiv într-o soluție democratică, sigură și definitivă a întregii regiuni a Europei de Est pornește inclusiv de la ambiguitatea, confuzia și nesiguranța Vestului în privința apartenenței culturale reale la civilizația europeană a acestei regiuni post-imperiale și de la încrederea/interesul - sau lipsa lor - de a smulge, odată pentru totdeauna, această regiune din mlaștina conflictelor și războaielor și din pretinsa sferă de influență a Imperiului Rus.

A doua cauză a insecurității este relația de complicitate cu Rusia, care încă persistă în anumite medii politico-diplomatice sau de afaceri din Europa de Vest, o relație care s-a dovedit în ultimele decenii de o naivitate incredibilă și de o toxicitate aproape criminală.

Știm că nu toți germanii, francezii, italienii, olandezii, austriecii etc. răspund afirmativ și fără dubii, nici măcar astăzi, în 2022, la chestiunea acestei apartenențe culturale și civilizaționale a Europei de Est la Occident, precum și la non-negocierea ei cu Rusia. Şi de la această indecizie pleacă multe din necazurile regiunii.

Discursul înșelător al Rusiei despre „lumea rusă (Russkiy mir)” și despre pretinsele „legături benefice ale Europei de Est cu Rusia”, presărat cu minciuni (uneori stupefiante) pentru ignoranți, jumătăți de adevăr și distorsiuni pentru semidocți, elemente de ortodoxism și tradiționalism pentru cei mai săraci cu duhul, antioccidentalism și antiamericanism pentru captivii ideologici de stânga sau de dreapta etc., încă îi convinge pe unii europeni că imperialismul rusesc ar avea în zonă o anumită bază de „dreptate, rațiune și legitimitate istorică”.

Europa de Est a fost dintotdeauna un spațiu de tranziție

Chestiunea Europei de Est a apărut pe agenda europeană odată cu Războiul Crimeii (1853-1856) și cu dilema Europei de Vest de a ajuta unul din cele două imperiile rivale ale Orientului, Otoman și Rus, împotriva celuilalt (decizia a fost a unei alianțe între Regatul Marii Britanii-Al Doilea Imperiu Francez-Regatul Sardiniei-Imperiul Otoman împotriva Imperiului Țarist), dar a rămas în esență nerezolvată până în prezent, deși Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul German (inclusiv Al Treilea Reich) au fost înfrânte succesiv și au dispărut, între 1918 și 1945.

Europa de Est a fost dintotdeauna un spațiu de tranziție, al periferiei imperiilor și expansionismului teritorial, dar această problemă istorică este în sfârșit pe punctul de a fi rezolvată, sperăm, în Războiul de Independență al Ucrainei.

2022 ar putea fi noul 1989-1991, marcând a treia moarte a Imperiului Rus, cel din versiunea putinistă.

O Rusie înfrântă în Ucraina va deveni curând o Rusie post-Putin și, în funcție de severitatea pierderilor suferite în acest război de ocupație pe care Kremlinul l-a declanșat, Rusia post-Putin ar putea cel puțin renunța la visul imperial și ar putea încerca din nou, ca în 1991, drumul democrației.

Am vrea să credem că nu este doar o iluzie, iar a treia moarte a Imperiului Rus (care va veni cu siguranță odată cu sfârșitul regimului Putin) nu va fi urmată, peste 20-30 de ani, de o nouă reînviere a imperialismului rusesc.

Istanbulul, Viena, Budapesta și Berlinul și-au încetat definitiv statutul imperial și ocupațiile teritoriale în Europa de Est, în diferitele războaie ale secolului trecut. Credeam, în 1991, că a dispărut și Moscova definitiv din viața Europei de Est.

A mai rămas un singur imperiu în Europa

Desființarea Uniunii Sovietice a reprezentat sfârșitul lungului război mondial al secolului XX, început în vara lui 1914 cu atentatul de la Sarajevo, continuat de frustrarea revanșardă a lui Hitler și apoi de victoria lui Stalin și Războiul Rece, așadar, o uriașă confruntare imperială de aproape 75 de ani, care a fost, în esență, un război al căderii imperiilor Europei, pornit din Europa de Est.

Evenimentele din 1989-1991 au părut să sugereze că, odată cu URSS, a dispărut al patrulea și ultimul imperiu care a deținut teritorii în această regiune a periferiilor și interferențelor. Dar nu a fost așa.

A mai rămas așadar un singur imperiu în Europa, înapoiat, debil și violent, pe care europenii l-au crezut mort și îngropat de două ori, în 1917 și 1991, dar care umblă acum ca un zombi, ucide și distruge tot ce prinde în Ucraina, amenințând țările vecine, Europa și chiar lumea întreagă cu un „război total”, dacă îi stă cineva în cale și îl împiedică să se extindă abuziv – a treia versiune a Imperiului Rus, cel putinist.

Nu putea exista o figură mai potrivită pentru al Treilea Imperiu Rus decât un ofițer KGB frustrat al Războiului Rece, umilit și trezit la jumătatea vieții fără busolă, care preia conducerea cu nostalgia imperiului decăzut și, la fel ca Hitler în anii 1930, promite poporului revanșa, „dreptate istorică” și ridicarea steagului coborât în 1991.

Ipocrizia cu „eliberarea conaționalilor” din țările vecine și similitudinea Donbas-Sudetenland întregesc tabloul repetării scenariului expansionist din 1938.

Acum, lucrurile fiind începute, ar trebui duse până la capăt, iar Occidentul are șansa de a înfrânge Rusia și de a spulbera imperialismul rusesc.

Armata rusă are deja pierderi importante, iar economia rusească începe să gâfâie sub povara costurilor războiului și a sancțiunilor progresive.

Presiunea asupra Rusiei trebuie continuată. În maxim 6-9 luni, Rusia va rămâne fără bani și va intra în imposibilitatea de a-și plăti datoriile externe mai vechi, deci de a se refinanța de pe piețele financiare internaționale.

Falimentul Rusiei agresoare a lui Putin nu trebuie ratat de Occident, ci trebuie exploatat la maxim, cu toată opoziția lui Viktor Orbán, „omul de serviciu” al lui Putin în UE și NATO, detractorul Tratatului de la Trianon, care încearcă să agite etnicii maghiari în bazinul carpatic și pândește și el demult un moment prielnic, pentru iluzorii revanșe de secol XXI ale Ungariei în regiune.

Indiferent cum se va termina Războiul lui Putin, chestiunea Europei de Est va fi influențată considerabil.

Dacă Rusia va fi învinsă, dictatorii Putin și Lukașenko vor cădea rapid și va apărea șansa unei soluții definitive de securitate pentru Europa de Est, prin includerea acesteia în paradigma occidentală, într-o formulă sau alta.

Pentru China și pentru noua ordine mondială, victoria Ucrainei susținute militar și economic de Occident și înfrângerea Rusiei vor fi un duș rece, mai ales în perspectiva Congresului PCC din noiembrie și a realegerii lui Xi Jinping, asociate cu obiectivul strategic fundamental al anexării Taiwanului.

Toate marile obiective politice și strategice regionale și globale ale Chinei comuniste vor fi blocate sau mult întârziate de o victorie care ar repoziționa SUA în calitatea de lider al ordinii mondiale.

Dacă Rusia se impune în Ucraina, chestiunea Europei de Est va rămâne o rană deschisă a Europei și a lumii democratice liberale.

Nori negri se vor strânge deasupra sistemului relațiilor internaționale, fiindcă puterile revizioniste Rusia și China vor prinde curaj.

Nu am exclude atunci nici posibilitatea unei rebalansări clare a Turciei dinspre Vest spre Orient și puterile non-occidentale, deși regimul Erdoğan își trăiește și el, foarte probabil, ultimii ani.

Iranul și Coreea de Nord ar întregi tabloul regimurilor de forță anti-liberale care vor contesta supremația Vestului și dreptul internațional.

Suntem într-un punct critic și crucial al istoriei relațiilor internaționale și configurării politice a secolului XXI, în care de soarta războiului din Ucraina depinde, iată, nu numai rezolvarea sau agravarea chestiunii Europei de Est, dar și ordinea de securitate a întregii Europe (pentru a nu mai vorbi de impactul asupra UE, care ar putea fi benefic sau, dimpotrivă, catastrofal), supremația globală SUA-democrații liberale occidentale vs. China-Rusia-Coreea de Nord, respectiv ordinea mondială bazată pe forța dreptului (internațional) sau pe dreptul forței (militare).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇