Ce îi transmite Liei Savonea un judecător american de 92 de ani

Refuzul agresiv de a negocia cu Guvernul din partea președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție în ce privește pensiile magistraților, pozițiile de forță pe care s-a situat, total nepopulare, au transformat-o în imaginea ce definește corupția actuală din sistemul de justiție.
Ce îi transmite Liei Savonea un judecător american de 92 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicolas Maduro, 63 de ani, președintele Venezuelei, arestat la ordinul lui Donald Trump, a fost prezentat în data de 4 ianuarie 2026 judecătorului Alvin Hellerstein, 92 de ani, la Curtea Federală din Manhattan, New York.

Maduro a susținut că e nevinovat, considerându-se prizonier de război. Astfel a început procesul în care un dictator e judecat pentru trafic de droguri și crime asociate.

Faptul că liderul venezuelean a ajuns în fața unui magistrat în vârstă de 92 de ani a făcut înconjurul planetei, dar în România această informație are o conotație specială, în condițiile în care Guvernul face mari eforturi pentru a reforma sistemul de pensionare a magistraților.

Blocarea reformei pensiilor speciale

La începutul lunii noiembrie 2025, președintele Nicușor Dan a semnat decretul de pensionare a judecătorului Mihail Udroiu. Acesta avea 48 de ani, obținând o pensie de aproximativ 4.500 de euro pe lună.

Puse față în față, cele două informații legate de vârsta unor judecători sunt șocante, fiecare în felul ei, dar descriu clar de ce e o atât de mare nemulțumire în România legată de pensiile speciale și vârsta de pensionare a magistraților, dar și a altor angajați din sistemul public.

“Consiliul ia act de amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătorești prin distrugerea încrederii în sistemul de justiție şi a încrederii față de persoane aflate în funcții de conducere…”, anunța Consiliul Superior al Magistraturii, într-un comunicat din data de 11 decembrie, ca o reacție la Documentarul Recorder.

De la momentul în care s-a pus cu adevărat problema reformei sistemului de pensii al magistraților, reformă extrem de generoasă, care garantează o ieșire din activitate cu 70% din media salarială, dar la vârsta de 65 de ani, Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, împreună cu CSM, au făcut tot posibilul pentru a deraia orice încercare de reglementare, înfuriind opinia publică.

O practică neobișnuită

E adevărat că între sistemul juridic în care activează Alvin Hellerstein și cel în care a activat Mihail Udroiu sunt diferențe uriașe, de la modul de intrare în profesie și până la numărul de dosare de soluționat, dar e greu de trecut cu vederea felul în care magistrații din SUA se raportează la profesia lor în comparație cu ce se întâmplă în România.

Pe 16 ianuarie, la Curtea Constituțională va fi o nouă încercare a majorității să valideze reforma pensiilor magistraților, cu condiția ca judecătorii numiți de PSD - Busuioc, Licu, Deliorga și Stan - să nu boicoteze din nou ședința.

... demersul de contestare publică a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și a judecătorilor instanței supreme, anunțat de mai multe organizații nonguvernamentale, constituie o escaladare fără precedent a campaniei împotriva sistemului judiciar, incompatibilă cu independența justiției și cu rolul fundamental al acesteia în statul de drept...

Consiliul Superior al Magistraturii, comunicat 14 noiembrie 2025, de apărare a Liei Savonea față de criticile venite din societate

Până atunci, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Silvia Uscov, o avocată apropiată de formațiunea extremistă AUR, a depus o serie de plângeri împotriva numirilor unor judecători constituționali, primind termene rapide, o practică neobișnuită pentru Curtea Supremă. La prima înfățișare s-a decis amânarea până pe data de 16 ianuarie, aceeași zi cu importanta ședință de la CCR.

Groapa dintre stat și cetățeni

Lia Savonea a reușit să construiască un sistem piramidal de control al judecătorilor și o parte dintre procurori prin CSM și Inspecția Judiciară, acumulând o putere uriașă, care îi sperie chiar și pe unii lideri politici.

Refuzul agresiv de a negocia cu Guvernul în ce privește pensiile magistraților, pozițiile de forță pe care s-a situat au transformat-o în imaginea ce definește corupția actuală din sistemul de justiție, una care achită inculpații pe bandă rulantă.

Judecătorul Alvin Hellerstein

Informația că un judecător de 92 de ani se trezește în fiecare dimineață devreme și vine la serviciu pentru a face dreptate într-un caz care a captat atenția întregii planete scoate în evidență nu numai privilegiile la care au ajuns magistrații din România, dar și alți angajați speciali din sistemul public, dar și o profundă lipsă de etică în ce privește raporturile dintre stat și cetățeni.

Dacă această groapă din contractul social nu va fi astupată rapid, statul român va intra în disoluție dacă nu a intrat deja. E nevoie de promovarea responsabilității de la cel mai înalt nivel, una care să schimbe optica persoanelor aflate în serviciul public. 

Bătălia epică între rămășițele trecutului și realitatea dură din prezent a început, iar miza este însăși România, care nu se mai poate preface că e o democrație, ci trebuie să acționeze în consecință și să se schimbe fundamental, dacă vrea să supraviețuiască.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇