La peste o lună de când a fost respinsă intrarea noastră și a Bulgariei în spațiul Schengen, dar a fost admisă intrarea Croației, unii încă se mai întreabă: ce are Croația și nu avem noi?
Nu încerc să-i omagiez pe unii sau să-i blamez pe alții, dar parcă aș zice că țara noastră își deteriorează singură, cu mâna ei, imaginea de țară europeană.
Din vina noastră, a liderilor noștri, cei care s-au tot perindat pe la Palatul Parlamentului (deh, al Poporului!) și pe la celălalt palat, al Victoriei, suntem osândiți să așteptăm la cozi kilometrice, când trecem granița spre vest, după ce ne controlează vameșul și grănicerul.
Nu este plăcut să simți sindromul de oaie neagră, mai ales acum, când a fost admisă relativ recent în clubul Schengen o țară intrată în UE abia la 1 iulie 2013, cu aproape 16 ani după România, cea neacceptată luna trecută în zona circulației libere.
Lăsând la o parte jocul oficialilor austrieci, incorect în opinia mea, sau cel puțin suspect, cu răzgândirea servită în ultimul ceas, mi se pare normal să ne întrebăm: a fost Croația mai bine pregătită decât România ca să fie primită cu atâta solicitudine în clubul Schengen?
Nu contest că țara noastră avea îndeplinite demult condițiile de acces în club, dar, analizând la rece, mi se pare că merită punctate câteva situații din zona economică și socială, în care performanțele Zagrebului sunt totuși departe de a putea fi comparate cu bâjbâielile de la București.
Autostrăzi. Deși este dezavantajată de forma geometrică a teritoriului, ca un fel de potcoavă, Croația și-a construit până acuma 1.452 km de autostradă. România, cu o întindere de patru ori mai mare și o populație tot de patru ori mai numeroasă, abia a atins 1.000 km autostradă construită. Extrapolând, dacă am fi avut și noi ritmul croaților, ar fi trebuit să avem 6.000 km autostradă, nu o singură mie.
Călătorii care umblă pe multe din șoselele noastre, cu o singură bandă pe sens, transmit mai departe Europei și chiar lumii o imagine deloc favorabilă nouă, despre felul cum se circulă în România.
Priviți harta: capitala Croației este legată prin autostrăzi cu toate orașele mari ale țării și cu majoritatea cantoanelor, în timp ce Moldova noastră nu are niciun metru de autostradă – dacă excludem calea ocolitoare a Bacăului.
Finanțe. De la 1 ianuarie 2023, în Croația a început să circule moneda euro, întrucât sunt îndeplinite toate criteriile de convergență impuse de UE.
În ce privește România, viceguvernatorul BNR Florin Georgescu afirma într-o declarație făcută cu un an în urmă că: „toate ţintele de aderare la moneda euro au fost ratate, următorul termen fiind anul 2029”.
Iar ministrul Finanțelor Adrian Câciu declara și el: „Am ajuns într-o situaţie ca deficitul de cont curent să fie mai mare decât deficitul public. Nu mai spun de puseul inflaţionist care ne-a scos din orice zonă de convergenţă nominal”.
Este posibil ca trecerea noastră pe euro să se amâne pe deceniul următor.
Pe scurt, noi, cei intrați de 16 ani în UE, suntem la acest capitol cu cel puțin 6 ani în urma Croației, cea intrată acum 10 ani.
Educație. În Croația, a făcut valuri acuzația de plagiat adusă liderului HDZ (Uniunea Democrată Croată), dar, în urma verificărilor, reclamația s-a dovedit neîntemeiată. Cu acest prilej, ziarul Srednja informează că doamna Slavica Singer, profesor emerit la universitatea din Osijek, declara: „nu am auzit niciodată ca o teză de doctorat, odată susținută și aprobată, să mai fie pusă sub semnul vreunei suspiciuni”.
Din păcate, la noi s-a auzit: nu mai puțin de trei prim-miniștri s-au aflat sub asemenea suspiciuni, iar numeroși alți demnitari din numeroase guverne, din numeroase legislative, din multe instituții ale statului au tot fost acuzați de furt intelectual.
Și nu mai departe decât miercuri Comisia de Etică a Universităţii Babeș-Bolyai, analizând reclamația cu privire la teza domnului Lucian Bode, ministrul de Interne al țării, a stabilit că „suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”.
Culmea rușinii: în ciuda scandalului pe această temă, în România mai persistă pe Internet ofertele unora, gata să-ți elaboreze ei teza ta, la comandă. Nu mă pot abține să citez „serviciile” oferite de una din acestea:
- Experiență și profesionalism în redactarea tezelor de doctorat
- Redactare teze de doctorat la comanda.
- Redactarea lucrărilor științifice
- Selectarea surselor bibliografice
- Prelucrarea informațiilor
- Definirea conceptelor operaționale
- Redactarea rapoartelor de cercetare
- Detectare plagiat (sic!)
- Aprofundarea subiectului
Plagiatul este o problemă de educație? Bineînțeles: onestitatea și corectitudinea ar trebui să fie condiții de top într-o Românie educată.
Abandonul școlar. Cifrele spun mai mult decât vorbele. În Croația, abandonul școlar reprezintă 2,7%, în tip ce în România 18,1%, la nivelul anului 2014, ultimul din care dispunem de date. De aproape 7 ori mai mare decât în Croația.
Tot statisticile spun că România se situează pe primul loc în UE cu privire la numărul de naşteri în rândul mamelor cu vârste sub 15 ani. În anul 2020, din 1.645 de fete ale Uniunii Europene, care au devenit mame la vârste între 10 şi 15 ani, 731 sunt românce. Aproape jumătate din totalul mamelor minore din întreaga Europă (44,4%) provin din țara noastră, iar 93% din ele au abandonat școala.
În Croația au devenit mame 61 minore la nivelul anului 2020. Cifra reprezintă 0,04% din totalul european și mai mult de jumătate din acestea nu au abandonat școala.
Sănătate. În timpul pandemiei, ziarul croat net.hr nota principalele probleme cu privire la igiena în unele școli: insuficient săpun, lipsă prosoape de unică folosință, lipsă capac la un vas WC, insuficientă apă caldă, insuficientă hârtie igienică, lipsă dezinfectanți.
La noi, principalele probleme sanitare din unele școli sună și astăzi cam așa: lipsă apă curgătoare, lipsă canalizare, nici vorbă de apă caldă, iar WC în curte, mai exact în spatele școlii. Observați diferența?
Turism. Nimic nu ilustrează mai bine turismul croat decât litoralul adriatic. Mergeți și vă veți convinge la Dubrovnic, Split, Bakarska, Baska Voda, stațiuni atrăgătoare pentru turiști din întreaga lume. Dacă vreți să vedeți diferența, mergeți la Eforie, Mangalia, Techirghiol, Năvodari, chiar și Mamaia – stațiuni neatragătoare nici pentru români, care aleg să-și facă vacanța în Bulgaria.
Vor zice unii că este explicabil, întrucât natura a fost mai darnică acolo, la Marea Adriatică, decât aici, la Marea Neagră. Da? Atunci duceți-vă la vecinii noștri bulgari: Kavarna, Rusalka, Albena, Zlatni Piasți (Nisipurile de Aur), Varna, Nessebar. Mai mult confort, mai ieftin, mai bine servit și tot la aceeași mare, la fel de Neagră.
X X X
Întrucât noi am îndeplinit toate condițiile de convergență pentru acces în zona liberei circulații, deduc că nimic din cele de mai sus n-a împiedicat intrarea noastră în zonă. Corect. Dar, deși nu au nimic de-a face cu zona Schengen, cele arătate dăunează grav imaginii noastre în lume. Mai pe românește, ne fac de râs.
Dacă România și-ar fi creat o imagine ca a țărilor nordice sau ca a altor țări mai de la vârful topului european, cu siguranță nici Austria nu și-ar fi permis să exprime cu atâta brutalitate votul ei de luna trecută.
Felul cum oficialii austrieci îl asigurau pe domnul Bode acum un an de bunele lor intenții, iar acum ne-au servit un fel de „pardon, m-am răzgândit” îmi lasă un gust amar. Ce suntem noi, marota austriecilor? Nu ne puteau comunica din timp intențiile lor? I-ar fi deranjat cumva dacă noi, atenționați asupra pretențiilor lor, reușeam să ne îndreptăm, pe parcurs?
Sau le-a plăcut să dea cu piciorul în oaia neagră, ca buni urmași ai unora, tot de prin Viena, care răspândiseră cândva legenda că românii s-ar hrăni de preferință cu lebede, atunci când li se face foame?