N-aș fi intrat în această conversație dacă nu mi-aș fi pus câteva întrebări și dacă, după ce am citit articole, reacții și poziții oficiale, nu aș fi ajuns la un răspuns despre care s-a vorbit mai puțin.
Una din întrebările pe care mi le-am pus a fost de ce ar alege un părinte să plătească 1.000 de euro, un calcul extrem de conservator, pentru excursia copilului în Dubai, în loc să plătească în jur de 300 de euro pentru o excursie de aceeași durată (5 zile) la Sofia, în Bulgaria?
De exemplu, în România nu învățăm mai nimic despre istoria și cultura vecinilor de la sud, iar Muzeul Național de Istorie din Sofia are expus Tezaurul de la Panaghiuriște, secolele IV-III B.C., una dintre cele mai spectaculoase colecții ale civilizației tracice, ce conține 9 vase din aur masiv.
Am dat exemplul de mai sus pentru că s-a discutat mult despre experiențe culturale. În opinia mea, Dubaiul poate fi vizitat și ca adult, din propriul salariu, în timp ce un părinte preocupat de educația copilului trebuie să ofere experiențe de cunoaștere bogate și formatoare în mod frecvent și la un preț modic, pentru că educația copilului costă și nu se termină cu o excursie.
Textul de față nu l-am scris pentru a da sfaturi de parenting și nici pentru a face cuiva educație financiară. Fiecare face ce vrea cu banii lui și își sprijină copiii așa cum crede de cuviință. Dragostea părinților și ajutorul oferit copiilor, în mod necondiționat, reprezintă fundamentul unei educații reușite. În rest, nimeni nu e perfect.
Mitologia distracției
Exemplul de mai sus l-am dat pentru că mi s-a părut o mare ipocrizie să susții că te duci în Dubai pentru experiențe culturale.
Te duci pentru orice altceva, iar când te urci în Uber-ul de aeroport cu destinația Emirate, cultura e ultimul lucru pe care-l ai în cap.
Alt fenomen am vrut să scot în evidență, unul despre care s-a vorbit mai puțin - criza fundamentală din educație. Una care a înlăturat orice formă de gândire critică, fiind înlocuită cu un flux continuu de informații, modele de viață superficiale, dacă nu chiar periculoase și imorale, plus referințe îndoielnice care curg pe rețelele sociale și au ca efect provocarea unor adevărate catastrofe individuale.
Să fim cinstiți și să recunoaștem că cei mai mulți români merg în Dubai, pentru că e la modă. S-a creat în jurul metropolei din Emiratele Arabe Unite o mitologie a vacanței, a distracției, a luxului și a opulenței, încât, pentru un anumit segment din populație, a merge, a avea o experiență acolo înseamnă a fi acceptat într-un grup, înseamnă să poți proiecta faptul că ești o persoană de succes.
Mulți tineri merg în Dubai pentru că dă bine pe Instagram. Și astfel ajungem în punctul în care trebuie să recunoaștem că rețelele sociale modelează viața a milioane și milioane de oameni, că falși guru, experți închipuiți și specialiști în șmecherii le drenează banii, întreținându-le o falsă imagine de reușită în viață, bazată pe ceea ce afișezi, nu pe ceea ce ai învățat și știi să faci cu adevărat.
Pentru că e cool
Părinții elevilor de la Școala Ion Basgan din Focșani au fost de acord să plătească 1.000 de euro pentru excursia copilului în Dubai, pentru că au considerat că-i ajută.
Aș putea pune pariu că nu la cultura și istoria locală s-au gândit când au considerat că experiența merită, ci la statutul social al elevului și, indirect, al părinților. Au vrut să proiecteze în comunitate o anumită imagine, iar valoarea acestei imagini merita toți banii.
Sunt zeci de argumente subtile în susținerea deciziei, de la faptul că un copil care participă la astfel de evenimente exotice e mai bine văzut de profesorii care au organizat și poate obține note mai bune.
E acceptat mai ușor la diverse meditații pentru că are posibilități materiale dovedite. Copiii respectivi sunt mai bine văzuți de colegii lor care-i consideră “cool” și așa mai departe.
Marea problemă e că pe traiectoria de formare a unei astfel de decizii, aceea de a-și trimite copilul în vacanță într-o zonă de război, nu există nicio autoritate publică, nicio informație relevantă și nicio referință consistentă prin care adulților respectivi să li se arate că o astfel de decizie implică și anumite riscuri.
Cu cel puțin două săptămâni înainte de data de 28 februarie, momentul declanșării operațiunii militare, presa internațională și cea din România au relatat pe larg despre faptul că administrația americană a transferat în zonă trei portavioane și sunt pregătiri intense de luptă în mai multe baze militare.
În data de 14 ianuarie 2026, Ministerul de Externe al României a dat prima alertă gradul 9/9 pentru Iran cu îndemnul: PĂRĂSIȚI IMEDIAT ȚARA!
Nu mai departe decât sfârșitul lunii iunie 2025, Iranul a fost ținta unei operațiuni militare de anvergură lansată de Israel și SUA cu scopul distrugerii instalațiilor nucleare din țara vizată.
Și atunci țările arabe din Golful Persic au fost afectate. Cursele aeriene s-au întrerupt, au existat alerte de bombardament în Qatar, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, iar viața de zi cu zi a fost grav perturbată.
Limitele lumii virtuale
Au existat și există suficiente informații oficiale, precedente și referințe credibile că în Orientul Apropiat, în această perioadă, e o situație periculoasă, dar ele n-au trecut de barajul influencerilor și al rețelelor sociale care au continuat să promoveze destinații de vacanță, să vândă apartamente scumpe și distracții într-o zonă de conflict.
Și, de fapt, aici e marea problemă. Lipsa de încredere în autorități, criza din educație și eșecul dezvoltării gândirii critice duc la situații de pericol pentru sute de mii de oameni, la investiții proaste și chiar moarte.
Nu e posibil ca o persoană care pleacă într-o călătorie de mii de kilometri cu avionul să nu-și pună problema că pe parcursul ei vremea se poate strica, pot apărea incidente de toate felurile, situații neașteptate și diferențe între ce ți-a promis un expert de pe Instagram și realitatea de la fața locului.
Comoditatea, în toate formele ei, lipsa instrumentelor mentale de luare a deciziilor, incapacitatea de a căuta și documenta o situație, dar și confuzia profundă între realitate și lumea virtuală pun în pericol segmente întregi din populație - de la copii la persoane în vârstă, dar și adulți striviți de forța și complexitatea tehnologiei.
Tot mai mulți oameni trăiesc într-o lume pe care și-o construiesc singuri prin expunerea intensă la rețelele sociale, una ideală, lipsită de provocări, dar care n-are nicio legătură cu realitatea.
Astfel că atunci când, într-adevăr, experimentează în viața de zi cu zi ceva ce vine în contradicție cu acea lume, se produce o tragedie - apare nefericirea, depresia, disperarea, sentimente de vinovăție și întreaga cohortă de emoții negative.
Vă mai amintiți de dezbaterea Ro-Alert, mesajul care a anunțat căderi masive de zăpadă la ora 4 dimineața? Cum a existat un curent de opinie care spunea că trebuia dat la ora șase sau opt, când se trezea lumea.
Prea puțini și-au pus problema invers. Câți oameni au fost salvați de acel mesaj? Câți n-au mai plecat de acasă cu mașina ori și-au modificat programul, evitând o situație dificilă pentru ei și cei din jur?
Din păcate, în România, există puțină preocupare spre deloc pentru a fi rezolvată criza sistemului de educație, care la ora actuală e unul creat în interesul profesorilor, nu al copiilor.
Generație după generație de persoane tot mai puțin antrenate să citească realitatea vor ajunge în situația de a lua decizii la nivel personal sau de grup cu efecte catastrofale pentru întreaga societate.