Atunci când iluziile se sfârșesc: noul NATO în noua lume a confruntării

valentin.naumescu
președinte ICDE
Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Este expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015 și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012).

Timp de câteva decenii, gândirea politică progresistă occidentală, coruptă sau nu de business-ul cu hidrocarburi rusești, s-a străduit să ne convingă că Europa este un spațiu al păcii definitive și al colaborării raționale cu Rusia. Foști miniștri și chiar șefi de guvern din Germania, Austria, Franța etc., democrați cu ștaif și limbaj avansat, angajați imediat după ieșirea din funcția lor politică la companii de gaz și petrol din Rusia, ne dăduseră multe „lecții de modernitate și europenizare” în mandatele lor, înainte să-i vedem pe statul de plată al lui Putin.

Publicitate

Ni se spunea, cu relaxare și un zâmbet condescendent în colțul gurii, că lumea noastră a trecut ireversibil la un nivel superior civilizațional, în care nu mai sunt posibile războaiele, datorită avansului tehnologic decisiv, modernizării culturale, deschiderii comerciale și interdependențelor economice în care Rusia a intrat în relația cu Vestul. Sau cel puțin „nu mai sunt posibile războaiele convenționale” (cine nu a auzit acest clișeu cel puțin de 100 de ori în ultimii 30 de ani?), cu rachete și tancuri, cu tiruri de artilerie, raiduri aeriene, explozii și morți sub clădiri bombardate, cu alarme și convoaie de refugiați, ci, eventual, doar cele culturale, ideatice, abordabile la workshopuri academice drăguțe, cu cafea și cookies.

Publicitate

În cel mai bun caz se accepta tema războiului hibrid, dar și acolo experți degajați și siguri pe ei, cu laptopuri luate pe granturi europene și agendă progresistă solidă ne dădeau asigurări că războiul nu mai înseamnă „boots on the ground”, cum credeam noi, est-europenii înapoiați, ci doar o luptă feroce online, cu conturi sparte, viruși și hackeri care vor încerca să blocheze sistemul de la Starbucks și să ne fure datele personale și pozele de pe Facebook.

Ei bine, nu a fost chiar așa. Rusia a invadat așa cum știe ea demult, cu bocancii pe pământul altei țări, cu tancuri și cu o ploaie de rachete și obuze, care au ras orașe și sate și au ucis mii de civili. Workshopurile drăguțe nu au ajutat la nimic, teoriile cu „soft” în coadă s-au dovedit iluzorii și ipocrite, iar vechiul ofițer KGB instalat la Kremlin acum 22 de ani ne-a demonstrat că, la urma urmei, dreptul forței sfidează forța dreptului și finalmente cine este mai puternic ca forță militară îl zdrobește pe cel mai slab, îi distruge țara, îl ocupă și nu mai pleacă de acolo. Iar apoi inventează niște discursuri propagandistice de doi bani, înșirând cuvinte „ce din coadă au să sune”, pe care abia așteaptă să ți le livreze ție, naivule, când îl vei invita din nou la conferințe și workshopuri docte.

După cum remediul problemei este să fii tu mai puternic decât agresorul și să fii capabil să-l învingi militar. Despre asta este, în esență, povestea cu ordinea mondială, de câteva sute de ani încoace. Despre forță. Și nu s-a schimbat nimic. Regulile le fac învingătorii din precedentul război. Dacă ar fi fost atenți la trecut, liderii occidentali și-ar fi amintit că președintele american Theodore Roosevelt a sintetizat încă de la 1901 că, „dacă vorbești frumos dar ai tot timpul la tine o bâtă mare, ajungi departe!” Cam asta face NATO acum, în sfârșit.  

Lumea occidentală pare că se trezește din dulcele somn pacifist și din convingerea dialectică a mersului înainte și bineînțeles al unui sens determinat/logic al istoriei, al credinței că nu mai poate exista de acum înainte decât progres intelectual și tehnologic care vine de la sine, o pace eternă și discuții corecte politic despre anularea culturii tradiționale și wokism, despre topirea ghețarilor și extincția albinelor, despre egalitatea între femei și bărbați pe listele pentru parlament, despre drepturile infractorilor și cât de depășite sunt cătușele și închisorile, despre desființarea festivităților școlare de premiere a elevilor care au muncit și au avut performanțe (ca să nu sufere elevii fără premii și mai ales părinții lor...), în fine, o întreagă agendă progresistă minunată, zguduită însă și sfărâmată brusc, sub tirul de modă veche al Armatei Ruse invadatoare.

Dintr-odată, prioritățile strategice ale lumii occidentale s-au reașezat pe listă – fetița Greta nu mai face titluri mari în presă, politicienii nu se mai pozează cu ea ci cu Zelenski, centralele pe cărbune s-au redeschis, se deschid noi exploatări de gaz peste tot în spațiul euro-atlantic și se construiesc noi gazoducte (vezi Norvegia-Danemarca-Polonia), se investește în terminale de gaz natural lichefiat și în noi centrale nucleare, dar, mai presus de toate, cresc cheltuielile de apărare, Germania sub Olaf Scholz anunțând un fond de 100 miliarde de Euro pentru înarmare și faptul că Berlinul va avea cea peste câțiva ani „cea mai mare armată convențională” din Europa democratică, adică schimbări de neconceput acum câțiva ani.

Iar mai presus de toate, s-a dovedit că toată vorbăria suveranistă franco-germană de odinioară s-a rispit ca un fum iar America își crește prezența militară în Europa, în aplauzele europenilor speriați de șuieratul rachetelor și uruitul șenilelor tancurilor rusești. Lumea progresistă nu va putea supraviețui decât dacă se va dovedi mai puternică militar și capabilă să descurajeze amenințarea sau să învingă, dacă va fi cazul, agresiunea Rusiei. Nu cu povești, nu online, ci pe front. Victoria lui Putin în Europa, acceptată de Occident, ar antrena un șir de dezastre și dezintegrări ale tuturor proiectelor liberale și integratoare de după Al Doilea Război Mondial și de după Războiul Rece, care ar face întregul tablou de nerecunoscut.

Da, Putin a atacat Europa și ordinea occidentală de securitate post-Război Rece și a făcut-o „pe stil vechi”, așa cum face Imperiul Rus dintotdeauna, spre uluirea pacifiștilor vest-europeni care credeau că viitorul va fi doar despre internet, schimbări climatice, inteligență artificială, egalitatea de gen, cyber și jocuri pe calculator cu tănculețe pixelate.   

Cum, pentru Dumnezeu, a fost posibil ca Președintele Republicii Franceze, un om tânăr, educat, deschis la minte, despre care te-ai aștepta să fie și inteligent, și bine informat, să ne spună, cu doar doi ani în urmă, că „NATO este în moarte clinică și să nu-mi spună mie nimeni că nu este o alianță caducă, din vreme ce a fost înființată ca reacție la Pactul de la Varșovia (o gogomănie, în realitate lucrurile s-au petrecut exact invers!), iar Uniunea Sovietică a dispărut?” (noiembrie 2019). Cu doar doi ani și trei luni înainte de invazia rusească din Europa de Est spunea așa ceva!

Cât de inadecvat să fie un lider politic occidental pentru a putea face asemenea declarații inepte? Cum poate să creadă și să spună așa ceva liderul celei mai mari puteri militare din UE, sugerând în subtext desprinderea UE de SUA? Cum putea să ne spună, cu două zile înainte de invazie (două zile!), după o lungă și inutilă discuție telefonică purtată cu însuși planificatorul războiului, că „lucrează împreună cu Putin la o nouă ordine de securitate europeană, care să țină cont de îngrijorările Rusiei și să includă Rusia”? Vorba celor de la colțul blocului: „Bă, băiete!...”

În fine, Vestul s-a trezit și reinventează în 2022 NATO. Un vechi clișeu spune că în orice criză este și o oportunitate.

Noul NATO din 2022 este răspunsul de forță și expresia hotărârii de neclintit a lumii occidentale de a își apăra valorile și de a reacționa, în ceasul al doisprezecelea, la amenințarea agresiunii unei Rusii înapoiate și imperialiste și la războiul de ocupație și intimidare al lui Putin.

Ar fi putut să fie salvată și Ucraina, dacă în aprilie 2008, la Summitul Alianței de la București, francezii și germanii nu s-ar fi opus propunerii lui George Bush de a invita Ucraina și Georgia (Republica Moldova era încă sub comunistul Voronin) și ar fi acordat ulterior acestor republici postsovietice garanțiile de securitate necesare, prin art. 5 al Tratatului și înființarea de baze militare NATO. Așa cum s-a întâmplat cu Statele Baltice, salvate de bocancii rușilor prin extinderea NATO din 2004.

Zelenski are dreptate în discursurile lui revoltate dar Ucraina nu a fost sacrificată acum, ci cu 14 ani în urmă, de liderii europeni de atunci. Și nici ucrainenii nu au fost siguri că știu ce vor, de vreme ce în 2010 l-au ales președinte pe pro-rusul Ianukovici iar în 2014 n-au tras niciun foc de armă când „omuleții verzi” le-au luat Crimeea. Ezitările costă.

Toate veștile venite astăzi de la Madrid sunt excepționale. Cel puțin 5-6 vești formidabil de bune pentru regiunea noastră greu încercată de istorie și de relația cu Imperiul Rus în diferitele lui versiuni. Să le luăm pe rând, succint.

Un Flanc Estic sigilat de americani și încărcat cu trupe, armament și echipamente prepoziționate este un semnal pozitiv pentru întreaga regiune, chiar dacă cineva poate să spună că întărirea NATO nu îi ajută (deocamdată) deloc pe ucraineni. Nu este chiar așa, există efecte benefice indirecte chiar și pentru Ucraina și Republica Moldova. Sancțiunile și consolidarea Alianței obligă Rusia falimentară la o reconsiderare a ceea ce va mai putea să facă armata Moscovei peste 6-9 luni în Europa de Est (adică nimic), atunci când aceste măsuri și decizii vor deveni complet operaționale și își vor face efectul. Pe termen scurt poate că nu o descurajează, fiindcă delirul va fi dus până la capăt, dar pe termen mediu și lung Rusia post-Putin va simți că are în fața ei un Zid peste care nu va putea trece niciodată.

În loc de „finlandizarea Europei (cu referire la neutralitatea îndelungată a Finlandei, în urma agresiunii sovietice din Al Doilea Război Mondial), Putin a obținut NATO-izarea Europei”, cum bine a observat președintele Biden la Madrid. Nu neutralitate în relația cu agresorul, ci dimpotrivă, strângerea rândurilor și întărirea alianței politico-militare occidentale  - iată un răspuns politic remarcabil al Vestului, dincolo de dificultatea de a armoniza pozițiile și interesele a 30 (curând 32) de state europene, nord-americane și chiar unul eurasiatic (Turcia). Deloc surprinzător pentru mine, Turcia nu a blocat invitarea Finlandei și Suediei, ci doar și-a negociat votul pentru, așa cum am anticipat acum aproape două luni. Miza era prea mare pentru a nu i se da satisfacție. Întotdeauna există o ordine a priorităților iar Erdoğan știa că momentul negocierii cu scandinavii progresiști a venit.

Creșterea Forței de Intervenție a NATO de peste șapte ori, de la 40 de mii la 300 de mii de militari înseamnă depășirea inclusiv cantitativă a trupelor rusești, căci cea calitativă, tehnologică și de pregătire era demult un obiectiv îndeplinit. Este, probabil, cea mai importantă dintre toate măsurile concrete adoptate, ceea ce înseamnă că forța militară care este pregătită efectiv să intervină în timp foarte scurt va crește considerabil. Rusia nu va mai putea, nici măcar teoretic, învinge NATO.

Invitarea Finlandei și Suediei, două democrații stabile, prospere și cu armate dezvoltate, va crește mult potențialul militar al NATO în nordul Flancului Estic iar Rusia va avea de desfășurat trupe în nord pe o frontieră expusă direct Alianței Nord-Atlantice cu 1300 de kilometri mai lungă, ceea ce însemnă să iei dintr-o parte ca să poți duce în alta. O scădere a presiunii pe Ucraina și pe Marea Neagră.

Ridicarea nivelului celor opt unități NATO din Flancul Estic de la grup de luptă la brigadă înseamnă că fiecare va urca de la 1000 la minim 4000-5000 de militari în aceste state de la frontiera răsăriteană a Alianței.

Brigada americană anunțată de președintele Biden pentru România ridică nu doar cu 5000 numărul militarilor americani (3000 rotaționali și 2000 angajați permanent), ci ridică nivelul de încredere și cota de securitate a României. Un mare câștig pentru România.

Extrem de important, deși mai puțin comentat, este și anunțul privind înființarea unui Cartier General al Corpului Armatei a V-a a SUA în Polonia, un semnal privind interoperabilitatea deplină a Forțelor SUA cu trupele NATO din Flancul Estic. Un semnal grandios. America este aici și nu va pleca, așa cum credea Putin acum câteva luni. Ba chiar America își aduce mai multe trupe și mai mult armament pe teritoriul aliaților săi europeni. Rusiei nu i se recunoaște nici dreptul la imperiu, nici dreptul la sferă de influență, împotriva voinței popoarelor și statelor care au ghinionul de a-i fi vecine. Pentru acest adevăr simplu al libertății țărilor și națiunilor democratice este prezentă aici America și armata ei.

Desfășurarea de armament greu și echipamentele militare prepoziționate, chiar fără a fi numită „prezență militară permanentă” a NATO în Flancul Estic (sau baze permanente), înseamnă că a fost acceptată (de facto) intrarea în altă epocă, în care limitările Actului Fondator NATO-Rusia din 1997, încălcat de Rusia în repetatele sale agresiuni din regiune, sunt depășite. NATO se va muta cu arme și bagaje aici, între Marea Baltică și Marea Neagră.

Rusia este considerată oficial „stat agresor și cea mai mare amenințare la adresa democrațiilor liberale occidentale iar lucrul acesta este asumat politic explicit de liderii țărilor din NATO, în noua doctrină a Alianței. Descurajarea și apărarea sunt pe primul plan în doctrina actualizată a Alianței.

Un nou concept strategic, care spune lucrurilor pe nume, evitând eschivele și formulele soft, ne arată că NATO s-a reorganizat, s-a maturizat după pauza boemă, pacifistă, din ultimii 30 de ani și este pregătită să înfrunte Rusia și să o învingă, dacă Moscova va ataca aliații de pe Flancul Estic, după cum pe termen lung este pregătită să facă pasul spre globalizarea Alianței occidentale și considerarea provocărilor pe care le prezintă China comunistă la adresa ordinii liberale (rival sistemic).   

Nimeni, la Paris, Berlin, Roma sau Budapesta, nu va mai putea practica un alt tip de discurs și nu se va mai putea eschiva de la a spune lucrurilor pe nume, negru pe alb, fără să se plaseze automat în afara principiilor și valorilor NATO. Cine este nemulțumit poate să plece (dar iată că nu pleacă nemulțumitul, ci rămâne înăuntru, să afle ce se vorbește și, dacă Putin sfârșește prost, să spună că el a fost tot timpul alături de UE și NATO).

Ca și la Summitul UE de la Bruxelles, în care Ucraina și Republica Moldova au fost declarate state candidate la aderare, fața întunecată a lui Viktor Orbán părea în plus în fotografia de grup. Întreaga sa strategie pro-rusă, din 2010 încoace, a falimentat lamentabil. Dar el continuă să stea acolo în poză, mergând pe vechea idee duplicitară a avantajelor nesimțite din ambele surse, deși acum câteva luni se poza zâmbitor cu Putin, criticând Vestul, atunci când era convins că nimic nu le va sta în cale rușilor.

Nu în ultimul rând, recunoașterea importanței strategice a Mării Negre înseamnă o anumită poziționare a Occidentului față de conflictele și ordinea de securitate regională și o confirmare a validității evaluărilor de politică externă ale României începând din 2005. Marea Neagră ocupă acum o poziție centrală pe hărțile NATO și așa va rămâne pentru multă vreme.

Cam asta ar fi, la cald și foarte pe scurt. Încă nu a avut loc conferința de presă a secretarului general al NATO, Stoltenberg. Va avea loc peste câteva ore. Dar deciziile principale se prefigurează iar unele au ieșit deja în spațiul mediatic.

Dar la nivel global, ce se întâmplă oare cu lumea noastră, în care reorganizarea și consolidarea NATO este doar un exemplu? Trăim finalul unui capitol istoric marcat de prăbușirea iluziilor progresiste (în sensul naiv, simplist și uneori exaltat al termenului, altminteri am tot respectul pentru convingerea că lucrurile vor merge din bine în mai bine, deși nu o împărtășesc întotdeauna), și începutul unei ere a lucidității și evaluărilor realiste.

Este posibil ca trecerea între cele două capitole ale istoriei să nu fie deloc lină și să dureze până spre orizontul anilor 2030. N-aș exclude, deși nici nu o văd acum foarte ridicată, posibilitatea unor mari crize structurale (de exemplu, economice și sociale) și severe confruntări politico-militare care să implice puterile revizioniste totalitare, Rusia și China.

Ciocnirea regimurilor totalitare cu cele democratice este vehiculată intens, chiar dacă de multe ori este cosmetizată sub denumirea soft de „competiție strategică”. Simplu spus, nu a mai fost război între marile puteri de 77 de ani, excluzând versiunile proxy. Rareori în istorie a durat atât de mult până când puterile revizioniste să încerce o schimbare majoră a regulilor. Rusia lui Putin a dat semnalul, pe 24 februarie, că ar fi pregătit în secret și de multă vreme o mare lovitură, dar upercutul primit a cam dezorientat-o economic și militar iar banii și rachetele li se termină în câteva luni. China este, în schimb, o cu totul altă poveste, mult mai greu de abordat decât Rusia. Vom reveni asupra ei, la momentul potrivit.

Ucraina și Taiwanul sunt așadar „revelatorii chimici” (hârtia de turnesol) ai schimbării ordinii mondiale. Ele ne arată punerea la încercare a sistemului garanțiilor de securitate occidentale și a supremației Americii în lume. De modul în care SUA și Occidentul vor reuși sau nu să gestioneze eficient și totodată just poftele expansioniste ale regimurilor iliberale orientale și de modul în care democrațiile liberale, UE, NATO și ordinea de securitate globală vor supraviețui într-o logică a valorilor liberale, democratice și ale normelor dreptului internațional, pedepsind agresorii, sau se vor topi în calculul mărunt al compromisului cu agresorii (fiind vorba și de o criză economică destul de gravă), va depinde forma și esența lumii în care vom trăi în deceniile următoare. Și într-un caz și în celălalt, iluziile progresului continuu și garantat, care vine de la sine, s-au sfârșit. Intrăm în era marilor confruntări paradigmatice.           


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇