Atacul Israelului asupra Iranului face pagube majore și la Kremlin. Putin, speriat de precizia loviturilor

E greu să treacă neobservate asemănările dintre operațiunile forțelor de la Ierusalim și cele desfășurate de Kiev, în urmă cu o săptămână. Transferul de drone în teritoriul inamic și lansarea lor pentru a anihila ținte strategice au pus pe gânduri conducerea Rusiei, care critică dur atacurile asupra Iranului, cel mai important aliat militar al lui Putin.
Atacul Israelului asupra Iranului face pagube majore și la Kremlin. Putin, speriat de precizia loviturilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La începutul lunii aprilie, la Moscova, a avut loc o întâlnire la nivel de experți între Rusia, China și Iran, în ce privește tehnologia nucleară. Obiectivul întâlnirii a fost ridicarea sancțiunilor împotriva Teheranului în ce privește dezvoltarea facilităților nucleare, se arată într-o informație publicată de agențiile de presă din Iran.

Atât Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, cât și Maria Zakharova, reprezentanta Ministerului de Externe, au confirmat discuțiile, susținând că “Rusia e în contact permanent cu partenerii iranieni”, conform sursei citate.

Începând cu luna septembrie 2022, Rusia a achiziționat din Iran peste 6.000 de drone Shahed‑136 (Geran-2), pentru care a plătit în jur de 1,7 miliarde de dolari, în lingouri de aur, nu în monedă.

Iranul a fost cel mai puternic susținător militar al lui Vladimir Putin în campania acestuia de cucerire a Ucrainei.

Russia Putin Defence
ARMELE ÎNVECHITE ALE IMPERIULUI. Vladimir Putin s-a întâlnit în data de 11 iunie cu comandanții militari, dar și cu reprezentanți din industria de armament. Liderul rus le-a cerut o modernizare rapidă, spunând că ceea ce folosesc acum a fost proiectat în urmă cu un deceniu, acesta fiind un mod subtil de a afirma că tehnologia militară rusească e depășită – Foto: Hepta.ro

În luna iulie 2023, între Iran și Rusia se realizează o colaborare prin care fabrica Alabuga din Republica Tatarstan, obține un transfer masiv de tehnologie din Teheran pentru ca Moscova să înceapă producția de drone.

Partea iraniană nu a făcut niciun secret din faptul că vrea sprijin de la Putin, dar și de la Xi Jinping, președintele Chinei, pentru a-și dezvolta programul de înarmare nucleară.

Întâlnirea de la Moscova din data de 8 aprilie a reprezentat un semnal de alarmă pentru Israel, care privește posibila înarmare nucleară a Iranului ca pe o amenințare existențială.

Diplomat israelian: Ajutăm Ucraina

„Sistemele Patriot pe care le-am primit în trecut de la Statele Unite se află acum în Ucraina”, a declarat Michael Brodsky, ambasadorul Israelului la Kiev, într-un interviu pentru presa locală. 

„Acestea erau sisteme israeliene instalate la începutul anilor 1990. Am fost de acord să le transferăm. Din păcate, acest lucru nu a fost discutat pe larg. Dar când oamenii spun că Israelul nu a oferit ajutor militar, acest lucru pur și simplu nu este adevărat”, a explicat diplomatul israelian.

Declarația sa a fost făcută în data de 9 iunie și a avut un impact politic important, Rusia cerând rapid clarificări în legătură cu transferul de arme.

Răspunsul venit de la Ierusalim a fost cel de negare a informației date de ambasador, un fel de închidere abruptă a oricărei discuții pe marginea sensibilului subiect.

Patru zile mai târziu, Israel lansează un atac extins și precis asupra Iranului, decapitând conducerea militară a țării, eliminând mai mulți specialiști din domeniul nuclear și distrugând facilități în care, posibil, se dezvolta armament atomic.

Israel launches attacks on Iran
IRANUL PARALIZAT. O lovitură țintită a forțelor militare din Israel într-un bloc din Teheran, eliminând un lider militar sau un specialist în domeniul nuclear - Foto: Hepta.ro

Un aliat al Rusiei scos din joc

Atacul ordonat de Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, reprezintă nu numai o lovitură majoră dată Iranului, dar și una indirectă pentru Vladimir Putin.

Regimul fundamentalist de la Teheran, slăbit și de distrugerea Hezbollah, iar acum afectat puternic de atacurile lansate de Israel, înseamnă pentru Rusia un aliat important scos din joc, o sursă de drone și de armament care s-a epuizat.

Iran's Chief of Staff Bagheri killed in Israeli st
LUAT LA ȚINTĂ. Generalul Mohamed Bagheri, șeful Marelui Stat Major al Armatei Iraniene, a fost ucis cu o rachetă lansată de forțele Israelului - Foto: Hepta.ro

Până acum, nu a existat un conflict deschis între Netanyahu și Putin. Fiecare parte nu a reacționat la mișcările ostile ale celeilalte, desfășurate în zonele lor de influență, dar puternicul atac asupra Iranului va schimba situația, iar declarația ambasadorului israelian, referitoare la sistemele de artilerie Patriot, a fost un avertisment diplomatic serios pentru Moscova.

Putin e prins în menghină, nu poate ajuta Iranul pe măsura sprijinului primit anterior pentru că ar intra în coliziune cu Israel, iar liderul de la Kremlin nu-și permite un inamic de un asemenea calibru.

Pe de altă parte, o lipsă de sprijin din partea Rusiei pentru Iran înseamnă tensionarea relației dintre cele două state și diminuarea colaborării militare. Scopul urmărit de Teheran a fost acela de a obține de la Moscova tehnologia și materia primă necesară pentru realizarea de arme nucleare.

FacilitatiNucleareIran

Cinismul Moscovei

“Ne exprimăm îngrijorarea extremă față de escaladarea periculoasă a tensiunilor din Orientul Mijlociu. Condamnăm cu fermitate utilizarea forței de către Statul Israel, care încalcă Carta ONU și normele dreptului internațional, în noaptea de 13 iunie”, se arată într-un comunicat publicat de Ministerul de Externe al Rusiei.

“Atacurile militare neprovocate asupra unui stat suveran membru al ONU, asupra cetățenilor săi, asupra orașelor pașnice și asupra infrastructurii de energie nucleară sunt categoric inacceptabile. Comunitatea internațională nu își poate permite să rămână indiferentă față de astfel de acte de violență, care distrug pacea și subminează securitatea regională și internațională”, se mai arată în comunicatul emis de Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Kremlin.

E imposibil să nu se observe cinismul regimului dictatorial de la Moscova. Lavrov vorbește de Carta ONU, de atacuri militare neprovocate asupra unui stat suveran, în timp ce Rusia a invadat o țară independentă, membră a ONU, recunoscută ca atare.

“De asemenea, ne așteptăm ca țările occidentale, care au provocat isteria anti-iraniană în cadrul Consiliului Guvernatorilor AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică) și au impus încă o dată o rezoluție motivată politic – lipsită de sprijin universal, în urmărirea preferințelor și fobiilor lor politice – să recunoască rezultatele devastatoare ale cursului lor distructiv și amploarea responsabilității lor pentru această tragedie”, se mai arată în documentul emis de Ministerul de Externe din Rusia.

Poziția dură adoptată de Kremlin indică faptul că relația dintre Moscova și Teheran e afectată puternic de atacul Israelului.

Dar din comunicat mai transpare și teama oficialilor ruși, după ce au văzut precizia și eficiența acțiunilor militare lansate de Ierusalim.

O surpriză neplăcută pentru Putin

Operațiunea desfășurată săptămâna trecută de ucraineni pe teritoriul Rusiei, când au lansat drone din apropierea unor baze militare, distrugând 41 de avioane de luptă și bombardiere strategice, seamănă, păstrând proporțiile, cu cea lansată de Israel.

Și forțele de la Ierusalim au folosit drone, introduse cu mult timp înainte în Iran, plasate lângă sistemele de artilerie, care le-au distrus chiar în momentul în care încercau să lanseze rachete împotriva aviației israeliene.

De asemenea, foarte probabil, Putin a fost surprins de precizia loviturilor israeliene care au eliminat generali iranieni în propriile locuințe.

Un astfel de proces de strângere de informații, prelucrare a lor și lansare a unui atac de precizie chirurgicală, dacă ar ajunge să poată fi implementat și de ucraineni, siguranța lui Putin și a celor din cercul său de putere ar fi amenințată.

Faptul că se poate face o analogie între cele două operațiuni, a Ucrainei și a Israelului, reprezintă, în sine, o amenințare existențială la adresa regimului de la Moscova.

Trump se dă viteaz după război

O altă victimă a atacului desfășurat de Israel asupra Iranului a fost Donald Trump, care a trecut rapid de la poziția exprimată oficial prin Marco Rubio, șeful Departamentului de Stat, nu știm nimic, nu ne băgăm, la discursul victorios și amenințător al lui Trump care transmite Iranului că a primit ce a meritat pentru că nu a fost ascultat.

Donald Trump Bill Signing Ceremony - Washington
PREȘEDINTELE PROFITOR. Donald Trump se laudă cu succesul militar obținut de Israel în operațiunea desfășurată împotriva Iranului. Președintele american spune că le-a dat o șansă iranienilor, dar au refuzat-o - Foto: Hepta.ro

“În această seară, Israelul a întreprins o acțiune unilaterală împotriva Iranului. Nu suntem implicați în atacurile împotriva Iranului, iar prioritatea noastră principală este protejarea forțelor americane din regiune”, a anunțat Rubio, printr-un comunicat oficial.

Câteva ore mai târziu, Donald Trump dă o declarație dură ca și cum atacul Israelului ar fi o reacție la faptul că Iranul a refuzat oferta președintelui american, asta după ce, inițial, a spus că nu e implicat.

“Le-am dat iranienilor șansă după șansă să încheie un acord. Le-am spus, cât se poate de clar: doar faceți-o. Dar n-au fost în stare. Le-am spus că va fi mult mai rău decât își pot imagina. Acum, unii dintre cei mai vocali lideri iranieni sunt morți. Și va fi și mai rău!”, a declarat Donald Trump.

Pozițiile fluctuante ale SUA sunt un semn de vulnerabilitate, simptomatice pentru pierderea influenței la nivel internațional.

Din comunicatul lui Rubio reiese că, inițial, administrația americană nu a sprijinit decizia Israelului de a ataca Iranul, chiar i s-a opus, pentru ca, la scurt timp după ce operațiunea militară a fost considerată un succes, președintele american a venit în fața opiniei publice, arogându-și merite politice și militare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇