În această seară, Iranul a lansat un val de rachete balistice asupra Israelului, mai multe explozii fiind auzite în Tel Aviv și în Ierusalim.
Mai puțin de 100 de rachete au fost lansate în două valuri din Iran asupra Israelului, a declarat un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene. Armata americană a contribuit la doborârea rachetelor iraniene care se îndreptau spre Israel, dar atacul nu a putut fi împiedicat total de sistemele de apărare aeriană din Israel.
Deși mai multe rachete au căzut în Tel Aviv și în alte localități, atacul iranian nu s-a soldat cu vreun deces. Cel puțin 40 de persoane au fost rănite.
Ministrul israelian al Apărării a declarat că Iranul a „încălcat liniile roșii” prin atacul din această seară asupra unor ținte civile, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu a declarat că „regimul iranian nu a fost niciodată mai slab”, adăugând că „aceasta este o ocazie pentru poporul iranian de a se ridica împotriva regimului”.
Atacul Iranului a survenit după ce noi lovituri israeliene au vizat Teheranul și în alte localități. Armata israeliană a transmis că a lovit un sit nuclear care nu a fost distrus în primul atac. Armata israeliană a anunțat că a atacat peste 200 de ținte în tot Iranul de la începerea operațiunii „Rising Lion”.
Operațiunile din timpul serii au venit după ce Israelul a atacat Iranul în noaptea de joi spre vineri, iar explozii puternice s-au înregistrat în Teheran şi alte cinci oraşe importante din ţara islamică. Peste 200 de avioane de luptă au bombardat Iranul. În paralel, Mossadul, serviciul israelian de spionaj extern, a efectuat operaţiuni de sabotaj ţintite.
Şeful Gardienilor Revoluţiei, generalul Hossein Salami, şeful armatei, Mohammad Bagheri, dar şi 6 oameni de ştiinţă de rang înalt din domeniul nuclear au fost ucişi. Reuters a aflat pe surse locale că au murit cel puțin 20 de comandanți iranieni de rang înalt, printre care și șeful programului de rachete al Gardienilor Revoluției, Amir Ali Hajizadeh.
Operațiunea se numeşte „Rising Lion” (Leul care se ridică), iar numele provine dintr-un verset biblic, al unui profet care a prezis forţa şi puterea Israelului, pe care l-a comparat cu un leu care nu se va odihni cât timp nu-şi va potoli foamea.
Premierul Benjamin Netanyahu a ţinut un discurs video, în care a susţinut că scopul e de a lovi infrastructura nucleară, fabricile de rachete balistice şi capacităţile militare ale Iranului. Însă presa de stat iraniană afirmă că există mai multe decese (inclusiv copii şi femei), după ce clădiri rezidenţiale au fost lovite.
Atacurile de azi sunt cele mai ample împotriva Iranului de la războiul cu Irak din anii '80.
Statele Unite au anunțat că nu sunt implicate în acțiune și că aceasta a fost una unilaterală, planificată și executată exclusiv de Israel. Totuşi, Donald Trump a declarat că a știut despre atac, a subliniat că Teheranul nu trebuie să obțină arma nucleară și a asigurat că îşi menţine intenția de a continua negocierile cu Iranul duminică.
- Reacția la cald a liderilor lumii după atacul Israelului asupra Iranului
- Donald Trump, apel către Iran: Liderii voștri sunt morți! Salvați ce a mai rămas din Imperiul Persan!
- Atacul Israelului în Iran anunță eșecul total al diplomației Trump și deschide porțile războiului
- Mossadul umilește serviciile inamice: A introdus arme, drone și agenți în Iran, fără să fie detectat
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a promis o pedeapsă dură pentru Israel, care era de dimineaţă în stare de urgenţă - nimeni nu merge la şcoală sau la muncă (cu excepția sectoarelor esențiale).
100 de drone au fost trimise ca ripostă de către iranieni, însă majoritatea neutralizate pe drum (deasupra Iordaniei). Forţele Aeriene continuă să intercepteze drone, dar armata a ridicat la prânz restricțiile impuse populației.
Cât despre România, MAE a transmis o alertă de călătorie pentru Iran, iar cinci zboruri Bucureşti - Tel Aviv au fost anulate. TAROM a suspendat toate zborurile către Tel Aviv, Beirut și Amman.
De altfel, companiile aeriene au evacuat spațiul aerian deasupra Israelului, Iranului, Irakului și Iordaniei, după cum arată datele Flightradar24.
Spotmedia.ro vă prezintă LIVE cele mai importante informaţii şi cele mai proaspete imagini de pe noul front de război Israel-Iran:
- Noi explozii la Teheran - Noi explozii s-au auzit în capitala Iranului după miezul nopții. Presa de stat relatează că sistemul de apărare aeriană al Teheranului a fost activat pentru a contracara atacurile israeliene.
- Bilanțul Iranului - 78 de persoane au fost ucise, inclusiv înalți oficiali militari, în atacurile Israelului în Iran, iar peste 320 de alte persoane au fost rănite în atacurile Israelului asupra Iranului, a spus Amir Saeid Iravani, ambasadorul Teheranului la ONU. Majoritatea covârșitoare a acestora sunt civili, inclusiv femei și copii, a mai spus el în cadrul sesiunii de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.
- Armata SUA a intervenit - Armata americană a contribuit la doborârea rachetelor iraniene care se îndreptau spre Israel, au declarat vineri doi oficiali americani, potrivit Reuters. Au fost folosite doar sisteme de apărare aeriană terestre, nu și nave de război sau avioane de luptă, au detaliat aceștia. Alte țări din regiune au susținut de asemenea sistemele de apărare aeriană israeliene, a precizat o sursă.
- Netanyahu, apel către poporul iranian - Într-un discurs rostit după atacul cu rachete al Iranului, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că „regimul iranian nu a fost niciodată mai slab”, adăugând că „aceasta este o ocazie pentru poporul iranian de a se ridica împotriva regimului”. El s-a adresat direct poporului iranian, spunând: „Sunt alături de voi, poporul israelian e alături de voi.”
- Niciun mort în Israel - În mod remarcabil, deși Iranul a lansat aproape 100 de rachete, nu s-a înregistrat niciun deces în Israel. „Au fost cel puțin două cazuri în care au căzut direct asupra clădirilor și le-au distrus parțial. Nu există victime, dar au fost rănite mai multe persoane. Și au fost destul de multe distrugeri”, a spus Gideon Levy, jurnalist la ziarul israelian Haaretz și locuitor al Tel Avivului.
- Câte rachete a tras Iranul - Mai puțin de 100 de rachete au fost lansate în două valuri din Iran asupra Israelului, a declarat un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), citat de The Guardian. „Majoritatea acestor rachete au fost interceptate sau au fost lovite”, a scris oficialul pe rețelele de socializare. „Există un număr limitat de clădiri care au fost lovite, unele din cauza șrapnelelor provenite din operațiunile de interceptare”, a adăugat el.
- Israelul coboară nivelul de alertă - Armata israeliană a anunțat vineri seară că a coborât nivelul de alertă după o salvă de rachete lansate de Iran asupra Israelului, indicând că oamenii pot părăsi adăposturile, dar a recomandat ca oamenii să rămână în apropierea acestora în toate regiunile țării.
- Iranul a depășit "liniile roșii" - Ministrul israelian al Apărării declară că Iranul a „încălcat liniile roșii” în această seară, după ce „a îndrăznit să lanseze rachete asupra unor concentrații de populație civilă”. „Vom continua să protejăm cetățenii Israelului și să ne asigurăm că regimul ayatollah plătește un preț foarte mare pentru acțiunile sale criminale”, a adăugat sursa citată.
- Reuniune de urgență a ONU - O reuniune de urgență a Consiliului de Securitate privind atacurile Israelului asupra Iranului are loc acum la sediul ONU din New York.
- Explozii în Ierusalim - Mai multe explozii au fost auzite la Ierusalim, relatează Reuters.
- Iranul susține că a doborât cel puțin două avioane israeliene - Iranul a anunțat că forțele sale de apărare aeriană „au lovit și distrus cu succes două avioane de vânătoare F-35”, pe lângă „un număr mare de drone mici”. Avichay Adraee, purtătorul de cuvânt arabă al armatei israeliene, a negat informațiile conform cărora Iranul ar fi doborât un avion israelian și ar fi capturat pilotul acestuia. „Mass-media iraniană minte”, a scris Adraee într-o postare pe rețelele de socializare.
- Ezplozii în Tel Aviv - Iranul a anunțat că a lansat rachete balistice spre Israel. Mai multe explozii s-au auzit în această seară în Tel Aviv, urmate de nori de fum care se ridicau în aer, anunță Al Jazeera. Armata israeliană a declarat că Iranul continuă să lanseze rachete asupra Israelului. „O altă salvă de zeci de rachete a fost lansată asupra statului Israel. Exploziile pe care le auziți provin din interceptări sau prăbușiri. Sistemul de apărare aeriană identifică și interceptează constant amenințările”, se arată într-un comunicat.
- Incendiu lângă Ministerul Apărării din Israel - Canalul 13 din Israel anunță că un incendiu a izbucnit în apropierea sediului Ministerului Apărării din Israel din Tel Aviv, în timp ce Israel Hayom relatează că au căzut rachete în șapte zone din centrul Israelului.
- Zeci de răniți - Cel puțin 17 persoane au fost rănite în atacurile iraniene asupra Israelului, potrivit serviciului de urgență israelian Magen David Adom (MDA). Printre victime se numără două persoane grav rănite și două cu răni moderate. Însă informațiile de la spitale sugerează că ar putea fi zeci de răniți internați, dintre care unii nu au fost încă incluși în cifrele oficiale MDA.
- Iron Dome nu intervine - Sistemul de apărare aeriană Iron Dome al Israelului nu poate intercepta rachetele balistice lansate în această seară, întrucât acesta este eficient doar la atacurile lansate de la 40 de kilometri distanță. În schimb, aceste rachete sunt interceptate de scutul antirachetă Arrow al Israelului, menționează The Guardian. Obiectivul lansării valului de rachete balistice lansat de Iran este să copleșească sistemul de apărare Iron Dome, care trebuie reîncărcat manual iar și iar”, arată corespondentul Sky News din SUA, Mark Stone. „(Iron Dome) poate fi copleșit. Am văzut în imaginile de acum un moment în care a fost clar copleșit, iar unele dintre acele rachete balistice au lovit ținte din Tel Aviv”, a spus el.
- De ce tace Trump - După un interval în care a fost activ pe platforma sa Truth Social și acordând diverse interviuri jurnaliștilor americani, președintele american Donald Trump a fost în mare parte tăcut în ultimele două ore. Potrivit Al Jazeera, acest lucru se datorează faptului că el încă se află în Situation Room, sala de comandă de la Casa Albă pentru operațiuni stratetice, împreună cu echipa sa de experți în securitate.
- Încă o țintă nucleară lovită - Armata israeliană a anunțat că forțele aeriene israeliene tocmai au finalizat un atac asupra unui sit nuclear iranian din zona Isfahan. Ținta nu a fost lovită în timpul atacurilor israeliene anterioare asupra instalațiilor nucleare iraniene, marcând o extindere a operațiunii militare lansate în această dimineață, relatează Sky News. IDF susține că situl a trecut printr-un proces de „reconversie a uraniului îmbogățit”, următoarea etapă după îmbogățirea uraniului în procesul de producere a armelor nucleare. „Atacul a distrus o structură pentru producerea de uraniu metalic, infrastructura pentru convertirea uraniului îmbogățit, laboratoare și alte infrastructuri”, a transmis IDF.
- Putin a vorbit cu ambele tabere - Vladimir Putin a vorbit vineri telefonic, separat, atât cu președintele Iranului, cât și cu prim-ministrul Israelului. Într-o declarație pentru Reuters, Kremlinul a precizat că Putin i-a spus premierului iranian Masoud Pezeshkian că Rusia „condamnă acțiunile Israelului întreprinse cu încălcarea Cartei ONU”. Iar în dialogul cu Netanyahu, Putin „a subliniat importanța revenirii la procesul de discuții și a rezolvării tuturor problemelor legate de programul nuclear al Iranului strict prin mijloace politice și diplomatice”. Kremlinul a precizat că Rusia va rămâne în contact strâns atât cu Iranul, cât și cu Israelul.
- Israelul continuă să lovească - Armata israeliană declară că avioanele sale de război continuă să atace „lansatoarele de rachete” iraniene, precum și „infrastructura” folosită pentru lansarea dronelor. Purtătorul de cuvânt al armatei, generalul de brigadă Effie Defrin. a declarat că a atacat peste 200 de ținte în tot Iranul de la începerea operațiunii „Rising Lion”.
- Rachetă lansată din Yemen spre Israel - Armata israeliană a transmis într-un comunicat că acționează pentru interceptarea unei rachete lansate din Yemen spre Israel, în timp ce sirenele de raid aerian au răsunat la Ierusalim.
- Israelul atacă din nou - AFP relatează, citând presa de stat iraniană, că mai multe explozii au fost auzite în această seară, la Teheran, unde a fost activată apărarea antiaeriană, și în zonele apropiate, în jurul orei locale 19:05, la peste 12 ore după un prim val masiv de atacuri israeliene. „Au existat relatări despre explozii auzite în vestul provinciei Teheran”, în orașele Shahriar și Malard și în jurul cartierului Chitgar din Teheran, a relatat agenția de știri de stat IRNA, în timp ce agenția Mehr a raportat o explozie în Pakdasht, la sud-est de capitală. Apărarea aeriană iraniană a doborât, de asemenea, o dronă israeliană în vecinătatea instalației nucleare Fordow, a relatat presa iraniană.
- Israelul a anunțat SUA - Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul a informat SUA despre planurile sale de a ataca Iranul înainte de a le pune în aplicare. „Las poziția americană în seama americanilor. I-am informat dinainte. Ei știau despre atac. Ce vor face acum? Las asta în seama președintelui Trump. El își ia deciziile independent”, a spus Netanyahu într-un mesaj video înregistrat, potrivit The Guardian.
- O explozie puternică s-a auzit vineri după-amiază în apropierea unei baze aeriene militare din provincia Hamedan, vestul Iranului, a relatat presa de stat. „Acum câteva ore, o explozie puternică s-a auzit în apropierea orașului Hamedan”, la peste 300 km de capitala Teheran, a declarat agenția de știri de stat IRNA, adăugând că „a fost auzită în apropierea bazei aeriene Nojeh”.
- Premierul israelian Benjamin Netanyahu urmează să discute la telefon cu preşedinţii american Donald Trump şi rus Vladimir Putin, anunţă biroul său. Netanyahu a discutat la telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cu cancelarul german Friedrich Merz şi premierul indian Nadrendra Modi. ”Liderii au dat dovadă de înţelegere faţă de necesitatea ca Israelul să se apere de ameninţarea iraniană”, afirmă într-un comunicat biroul lui Netanyahu.
- Irakul a depus o plângere la Consiliul de Securitate al ONU cu privire la „încălcarea spațiului aerian irakian” de către Israel într-un atac major asupra Iranului, a declarat Ministerul de Externe de la Bagdad, relatează AFP. „Aceste practici constituie o încălcare flagrantă a suveranității Irakului”, a declarat ministerul, cerând Consiliului de Securitate să își asume responsabilitățile și să acționeze pentru „a preveni repetarea unor astfel de încălcări”.
- Israelul a decis închiderea temporară a ambasadelor sale la nivel global și a cerut cetățenilor săi să evite afișarea simbolurilor evreiești sau israeliene în public, notează Reuters. La ambasada Israelului din Berlin, un angajat a confirmat telefonic decizia, fără a oferi alte detalii.
- Președintele Franței, Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Friedrich Merz au o convorbire telefonică pentru a aborda situația tensionată generată de atacurile israeliene, a anunțat un purtător de cuvânt al guvernului german.
- Operațiunea se numeşte „Rising Lion” (Leul care se ridică) care provine dintr-un verset biblic: ”Iată că un popor se va ridica ca o leoaică, ca un leu el se va ridica. El nu se va culca fără să-şi fi devorat prada, fără să fi băut sângele victimelor”. Acest verset face parte din primul oracol al lui Balaam, un profet neisraelit, care a prezis forţa şi puterea Israelului, pe care l-a comparat cu un leu care nu se va odihni cât timp nu-şi va potoli foamea.
- Au fost uciși cel puțin 20 de comandanți iranieni de rang înalt, printre care și șeful programului de rachete al Gardienilor Revoluției, Amir Ali Hajizadeh, potrivit unor surse regionale citate de Reuters. De asemenea, circa 70 de persoane au fost ucise și peste 300 rănite în Iran în urma bombardamentelor israeliene, conform datelor furnizate de presa iraniană, care încă nu au fost confirmate de autorități.
- Donald Trump a avertizat Iranul să accepte un acord privind programul său nuclear, amenințând că următoarele lovituri vor fi „și mai brutale” dacă Teheranul nu cedează. Detalii AICI
- Atac la cel mai mare loc de îmbogățire a uraniului - Armata israeliană a confirmat că a lovit instalațiile subterane ale uzinei de îmbogățire a uraniului de la Natanz, unul dintre cele mai sensibile și bine protejate obiective nucleare ale Iranului. Într-un comunicat oficial, armata precizează că au fost vizate „hale de îmbogățire pe mai multe nivele, cu centrifuge, săli electrice și infrastructuri de susținere”, afectând grav capacitatea regimului de a continua dezvoltarea armelor nucleare. Israelul descrie complexul ca fiind „cel mai mare loc de îmbogățire a uraniului din Iran”.
- Un nou val de explozii s-a auzit în nord-vestul Iranului, potrivit televiziunii de stat. Exploziile au avut loc în provincia Azerbaidjanul de Est, unde anterior lovituri aeriene israeliene au vizat cel puțin 10 locații strategice. În același timp, presa israeliană relatează că Israelul a lansat un nou atac asupra aeroportului militar din Tabriz, oraș situat în aceeași provincie, sugerând că operațiunile militare continuă.
- Ayatollahul Ali Khamenei a făcut schimbări la vârful aparatului militar - Generalul Abdolrahim Mousavi a fost numit șef al forțelor armate, în locul generalului Mohammad Bagheri, ucis în atacuri. . Mohammad Pakpour a fost desemnat să conducă Gardienii Revoluției, înlocuindu-l pe generalul Hossein Salami, şi el ucis. Înlocuirile rapide indică atât gravitatea loviturii primite de Iran, cât și dorința regimului de a menține controlul și stabilitatea în structura militară a țării.
- Un oficial militar israelian a confirmat pentru Reuters că toți piloții israelieni implicați în atacurile aeriene asupra Iranului s-au întors în siguranță acasă.
- Armata israeliană a ridicat restricțiile impuse populației în așteptarea unui posibil contraatac. Comandamentul Frontului de Acasă a anunțat oficial „sfârșitul obligației de a rămâne în apropierea adăposturilor”, semn că pericolul iminent a trecut. Măsura fusese impusă când armata se temea de un răspuns direct al Teheranului. Asta deşi Forţele Aeriene israeliene continuă să intercepteze drone lansate din Iran.
- Iranienii cer răzbunare - Sute de oameni s-au adunat vineri la Moscheea Jamkaran din orașul Qom pentru a cere o „pedeapsă severă” împotriva Israelului în urma atacurilor nocturne. Qom este situat la circa 140 km de capitala iraniană Teheran. Protestatarii au fluturat steaguri iraniene și au strigat sloganuri anti-israeliene.
- Armata israeliană a anunțat că a distrus zeci de radare și lansatoare de rachete sol-aer în vestul Iranului.
- Dronele Iranului sunt interceptate şi de americani - Forțele Aeriene israeliene au început să doboare drone iraniene lansate vineri dimineața, în timp ce Iranul a anunțat trimiterea a 100 de drone ca ripostă la atacul israelian. Statele Unite au desfășurat recent un escadron de avioane F-15 în Iordania, echipate special pentru a intercepta aceste drone. Dronele sunt interceptate în afara granițelor Israelului, a declarat un oficial militar, citat de Times of Israel.
- Trump ştia - Președintele american Donald Trump a declarat la Fox News că a știut despre atacurile Israelului în Iran, a subliniat că Teheranul nu trebuie să obțină arma nucleară și a asigurat că Statele Unite nu au fost implicate în operațiune, menținând totodată intenția de a continua negocierile cu Iranul duminică.
- TAROM suspendă zborurile - TAROM a anunțat că zborurile către Tel Aviv, Beirut și Amman au fost suspendate până luni, 16 iunie, inclusiv. Pasagerii care au bilete la cursele anulate pot obține „vouchere de credit”.
- 6 oameni de ştiinţă ucişi - Şase oameni de știință din domeniul nuclear au fost uciși în atacul Israelului. „Abdolhamid Minouchehr, Ahmadreza Zolfaghari, Amirhossein Feqhi, Motalleblizadeh, Mohammad Mehdi Tehranchi și Fereydoun Abbasi sunt oamenii de știință martirizați”, a transmis agenția Tasnim.
- Spaţiu aerian închis în 4 state - Companiile aeriene au evacuat spațiul aerian deasupra Israelului, Iranului, Irakului și Iordaniei, arată datele Flightradar24. Zborurile au fost redirecționate sau anulate. Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv a fost închis până la noi ordine. Compania națională El Al și-a suspendat toate zborurile către și dinspre Israel.
- Japonia condamnă „cu fermitate” loviturile aeriene ale Israelului asupra Iranului, a declarat vineri ministrul de Externe, Takeshi Iwaya. El a cerut tuturor părților implicate să dea dovadă de maximă reținere și să contribuie la detensionarea situației, subliniind că pacea și stabilitatea în Orientul Mijlociu sunt deosebit de importante pentru Japonia.
- Reacţia Londrei - Ministrul britanic de Externe, David Lammy, s-a declarat „îngrijorat” de atacul israelian. El a subliniat că stabilitatea în Orientul Mijlociu este esențială pentru securitatea globală și a avertizat că o escaladare suplimentară reprezintă o amenințare gravă la adresa păcii. Lammy a făcut apel la reținere din partea tuturor actorilor implicați.
- Curse anulate spre România - Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti - Tel Aviv şi retur au fost anulate vineri: WizzAir 3257 Bucureşti-Tel Aviv şi 3258 Tel Aviv - Bucureşti, Fly Lili 9140 Tel Aviv - Bucureşti; EL AL 573 Tel Aviv-Bucureşti şi 574 Bucureşti-Tel Aviv.
- Atac cu 200 de avioane - Purtătorul de cuvânt al IDF, generalul maior Effie Defrin, a declarat că peste 200 de aeronave ale Forțelor Aeriene Israeliene au fost implicate în loviturile asupra Iranului. Avioanele de vânătoare au lansat peste 330 de bombe.
- Condamnare saudită - Ministerul de Externe al Arabiei Saudite a condamnat „agresiunea flagrantă a Israelului împotriva Republicii Islamice, țară soră, care subminează suveranitatea și securitatea sa și reprezintă o încălcare clară a legilor și normelor internaționale.”
- Presa israeliană scrie că Iranul a lansat 100 de drone spre Israel, iar oficialii militari susțin că se depun eforturi pentru a le intercepta. Dronele au nevoie de câteva ore pentru a ajunge la destinație.
- Coordonare cu SUA? - Un oficial israelian a declarat pentru Jerusalem Post că a existat o coordonare deplină şi completă cu administraţia SUA. „Am prezentat administraţiei americane dovezi privind progresul Iranului către obţinerea unei bombe nucleare. A existat o coordonare deplină şi completă cu americanii", a susţinut oficialul referitor la atacurile nocturne.
- Primele victime anunţate - Media de stat iraniană a raportat că cinci persoane au murit și 20 au fost rănite în urma atacurilor israeliene asupra Teheranului, iar la nivel național cel puțin 50 de persoane, inclusiv femei și copii, au fost rănite.
- Negocieri în pom - Duminică erau programate noi negocieri între SUA și Iran, în Oman, privind programul nuclear iranian, dar atacurile israeliene au pus sub semnul întrebării aceste discuții.
- Israelul a declarat stare specială de urgență la nivel național. Activitățile civile au fost suspendate în tot Israelul în așteptarea atacului iranian cu drone. Nu se merge la şcoală sau la serviciu (cu excepția sectoarelor esențiale). Autoritățile din Israel se pregătesc pentru un conflict de lungă durată. Cetățenilor li s-a cerut să fie pregătiți, să cumpere alimente și să stea aproape de adăposturi.
- Nivelul de radiaţii - Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat că nu s-a înregistrat nicio creștere a nivelului de radiații la instalația de la Natanz, care a fost vizată de atacurile Israelului. De asemenea, AIEA a precizat că centrala nucleară de la Bushehr nu a fost lovită.
- Alertă MAE - Ministerul român de Externe a emis vineri dimineață o avertizare de călătorie pentru Iran, recomandând ferm evitarea deplasărilor în zonă și părăsirea imediată a teritoriului iranian de către cetățenii români, în contextul unei situații de securitate extrem de volatile.
- Atacurile de azi sunt cele mai ample împotriva Iranului de la războiul cu Irak din anii '80, spune Gregory Brew, analist senior pentru Iran la Eurasia Group, care adaugă că Israelul pare să desfășoare o operațiune în mai multe etape, menită inițial să reducă orice capacitate de represalii a Iranului, iar dacă obiectivul este distrugerea programului nuclear, vor urma și alte acțiuni.
- Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a promis o pedeapsă dură pentru Israel, confirmând moartea mai multor comandanți militari și oameni de știință, și avertizând că Israelul „și-a pregătit un destin amar.”
- Prețul țițeiului (brent) a crescut la 75 dolari/baril, cu 15% mai mult decât la începutul săptămânii. Creșterea este cauzată de temeri privind escaladarea conflictului și posibila reacție a Iranului asupra facilităților petroliere din Golful Persic.
- Moartea comandantului Gardienilor Revoluţiei, Hossein Salami, a fost confirmată oficial. Nu este clar dacă a fost ucis de rachete sau într-o operațiune la sol. Presa iraniană confirmă și decesul altor figuri de prim rang, inclusiv militari și oameni de știință din programul nuclear.
- Israelul şi-a închis spaţiul aerian pentru sosiri şi plecări până la noi ordine, anunţă Ministerul Transporturilor. Irakul a anunţat, de asemenea, că şi-a închis spaţiul aerian şi a suspendat traficul pe toate aeroporturile.
- Poziția SUA - Marco Rubio (secretarul de Stat) declară că americanii nu sunt implicaţi în atac. SUA avertizează Iranul să nu vizeze interesele sau trupele americane. Încă de miercuri ambasadele și bazele SUA erau în alertă în aşteptarea unui astfel de moment. În timpul atacului, Donald Trump se afla la un eveniment public pe peluza Casei Albe. Israelul menționează că a decis să acționeze independent, deși păstrează un dialog activ cu SUA la nivel diplomatic.
- Explozii confirmate la centrul de cercetare nucleară de la Natanz (aflat la 300 km sud de Teheran). Israelul susține că Iranul ar avea capacitatea de a produce între 9 şi 15 bombe nucleare. Premierul Netanyahu declară că Iranul ar putea lansa zeci de rachete cu ogive nucleare.
- Clădiri rezidențiale din Teheran au fost lovite; sunt raportate mai multe decese. Unele lovituri israeliene ar fi vizat blocuri de locuințe, cu scopul de a elimina lideri politici iranieni.
- Au fost vizate situri nucleare-cheie, inclusiv: uzina subterană de îmbogățire a combustibilului (FEP) de la Natanz şi uzina pilot supraterană (PFEP), unde uraniul e îmbogățit până la 60% puritate. Israelul afirmă că Iranul este aproape de a obține arme nucleare.
- Mossadul a desfășurat sabotaje simultane asupra sistemului de apărare aeriană și a rachetelor iraniene. Acestea ar fi vizat sisteme și ținte umane, posibil chiar din conducerea politică a Iranului. Detalii AICI
- Sistemul de apărare aeriană iranian este în alertă maximă. Toate zborurile de pe aeroportul Imam Khomeini au fost suspendate. Se așteaptă un contraatac iranian major asupra Israelului, inclusiv cu rachete și drone.
- Premierul Benjamin Netanyahu a ţinut un discurs video, în care a susţinut că scopul operaţiunii e de a lovi infrastructura nucleară, fabricile de rachete balistice şi capacităţile militare ale Iranului. A promis continuarea operațiunii „atât timp cât este necesar” şi s-a adresat direct poporului iranian: „Nu sunteți dușmanii noștri... ziua eliberării este aproape”.
- Zeci de avioane ale IDF (Forțele Armate Israeliene) au lovit ținte militare și nucleare din Iran.
- Explozii puternice s-au înregistrat în Teheran şi alte cinci oraşe importante din ţara islamică.

- Numele dat campaniei aeriene israeliene împotriva Iranului este Operațiunea „Rising Lion” (Leul care se ridică)
- Israelul a lansat un „atac preventiv” asupra Iranului, a anunțat de ministrul Apărării Israel Katz.