Atacul de panică și românii fără patrie

Atacul de  panică și românii fără patrie

România trece printr-un atac de panică cu mult mai serios decât la începutul pandemiei, relevant pentru efectele proastei calități a clasei politice, dar și pentru criza de identitate națională prin care trecem.

S-a instalat o isterie a plecării din țară. Pe de-o parte, se cumpără euro în draci peste tot. Vă dau ca exemplu Câmpulung Muscel, un oraș departe de granița de nord, unde nu am văzut vreun refugiat, cu o populație care nu stă pe munți de economii, iar o bună parte din banii care intră sunt euro, trimiși de cei plecați la muncă în străinătate.

Marți, aici, nicio bancă, nicio casă de schimb valutar nu aveau vreun euro de vânzare. Ba se formaseră cozi ale celor care așteptau să vină cineva să vândă euro pe care să-i cumpere imediat. Oamenii își investeau probabil bruma de economii în euro la curs foarte mare, cu o mare probabilitate ca atunci când îi vor schimba din nou în lei să piardă.

În același timp, serviciul pașapoarte este asediat. Cozile sunt imense, iar site-ul de programare online e blocat. Cei mai mulți dintre solicitanți sunt părinți care vor să facă pașapoarte pentru copii, care au nu cărți de identitate. Așa ceva nu se întâmplă nici în vârf de sezon turistic.

Toate sunt pregătiri pentru fuga din țară, după model ucrainean, din față războiului. Dar care război?

Rațional vorbind, România nu are cum să ajungă într-o situație similară cu a Ucrainei. Sigur că suntem vulnerabili la atacuri cyber, sigur că resimțim din plin efectele economice ale războiului, dar din secunda în care în România ar cădea primul proiectil sau ar păși prima cizmă rusească, prima șenilă de tanc rusesc, Rusia s-ar afla de facto în război cu NATO.

Și de aici două variante mari și late. Ori am vorbi de un război convențional în care Rusia nu are nicio șansă, cel mai probabil ar fi strivită de forțele aeriene NATO înainte de a vorbi de ceva terestru. Ori va fi un război nuclear și atunci chiar nu va mai conta daca ești la Bacău sau la Berlin. Ba chiar aș zice că nu Bacăul sau Bucureștiul ar fi primele vizate de un atac nuclear al Rusiei împotriva Occidentului.

Caz în care iodul ar putea fi util pentru anumite categorii de vârstă, în anumite ferestre de timp și în anumite doze. În niciun caz, însă, nu se ia iod preventiv cu pumnul, până crapă tiroida. E totuși un pas înainte, pentru că măcar e vorba despre un medicament de uz uman, nu veterinar cum era ivermectina, luată și ea cu pumnul, fără recomandare medicală anul trecut.  

Una peste alta, probabilitatea ca într-o țară NATO să avem nevoie să luăm copiii, o valiză, euro și pașapoartele pentru a fugi de tancurile rusești unde vedem cu ochii este infimă. Iar președintele, premierul și ministrul de Externe s-au străduit cât s-au priceput să explice acest lucru. Fără să fie crezuți.

Românii nu au încredere în clasa politică din România, în inteligența ei, în inspirația ei, în competența ei, în buna ei credință. Actul de guvernare haotic, comunicarea mizerabilă, improvizația continuă, corupția, clientelismul, inconsecvența și inadecvarea au creat un canion între guvernați și guvernanți, al cărui semn evident a fost creșterea absenteismului la vot. 

Și neîncrederea asta se generalizează. Devine pentru unii și neîncrederea că NATO va respecta angajamentele și va apăra România.

Este neîncrederea și în noi înșine, justificată de altfel. Mai puțin de o treime dintre români se declară gata să lupte pentru România, să o apere în caz de nevoie. Spre deosebire de ucraineni, care dau navală la centrele de înrolare și luptă cum pot, inclusiv cu borcane de murături, două treimi dintre români ar lua-o la sănătoasa, după cum sugerează și bătălia pentru pașapoarte.

Și când tu nu ai niciun gând să-ți aperi țara, cum să te gândești că vor muri pentru ea soldați ai altor state? Dacă tu nu o consideri demnă de a fi apărată, cum să-ți imaginezi că străinii o văd demnă să-și dea viața pentru ea? Pare că 2/3 dintre romani nu se mai simt români, nu mai au cu țara aceasta decât o legătură geografică.

Pentru că nu a făcut destul pentru ei. Dar ei ce au făcut pentru ea, la vot, la muncă, la taxe și impozite, pe stradă unde să nu fi aruncat mucuri, hârtii, flegme și semințe? Câți dintre cei revoltați de corupție au dat șpagă pentru o favoare, câți dintre cei scârbiți de nepotism au apelat la o pilă? 

Sigur că o mare vină pentru această stare deplorabilă a nației o are clasa politică, dar repet ce am mai spus. Clasa politică este eșantionul reprezentativ al poporului, la fel ca presa, care contribuie din plin la atacul de panică. Se plâng că străinii nu îi respectă suficient, unii alunecă în naționalism și xenofobie, însă ceea ce ei înșiși transmit e tocmai lipsa de respect. 

Cele două treimi care consideră că țara asta nu merită apărată au contribuit probabil prin acțiune sau inacțiune pentru ca ea să fie așa.