Adio, dar rămân cu voi!

Adio, dar rămân cu voi!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După 32 de ani de presă începe un nou drum cu totul nou. Începuturile sunt specialitatea mea. În 2020, o întreagă echipă făceam un pas în gol, creând ceea ce părea un unicorn. Un site nou, independent, fără bani publici, fără rețea de interese în spate. Spotmedia.ro

Mă despart acum, nimeni nu știe pentru cât timp, de această minunată echipă, mai mult ca o a doua familie. Îi mulțumesc.

Așa cum vă mulțumesc dvs, cititorilor mei. Nu am fost mereu de aceeași părere, ne-am contrat, poate uneori ne am suspectat, dar eu cred ca am mers în aceeași direcție și, nu am nicio îndoială ca vom rămâne pe ea.

Va mulțumesc pentru ceea ce m-ați învățat, pentru îndoielile pe care mi le-ați sugerat, pentru presiunea pe care am simţit-o.

La despărțirea, nu știu cât de lungă, aș vrea să îmi permiteţi niște sugestii:

1. Să nu abandonați unica măsură. Ceea ce pretindeți de la “ei”, pretindeți și de la “noi”. Iar ca test, încercați să vă imaginați ce ați fi spus și gândit dacă al lor ar fi făcut sau spus ce a făcut sau spus al nostru.

2. Calibrați-vă corect așteptările. Nu există perfecțiune, nu există salvatori, există doar înțelegere corectă a legilor, cifrelor și realităților. Când le pricepem corect, știm exact la ce ne putem aștepta și cum să ne facem alegerile.

3.Doar în dictaturi, poporul nu contează și este exonerat de orice răspundere politică. În democrație, votul înseamnă responsabilitate și presupune responsabilizare. Trăim și după cum votăm, acolo e cheia.

4.Nimeni nu e niciodată scutit de pericolul manipulării. Nu sunt numai cele grosiere, sunt și cele discrete, care valorifică fobii, furii, speranțe justificate. Verificaţi orice informație și, mai ales, favorizați logica. Rareori greșește.

5.Nu vă pierdeți speranța și încrederea în voi. Acolo unde sunt ele, se găsește și o cale prin orice deșert. Să ne auzim cu bine, dragii mei. A fost o onoare să mă citiți!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇