Aderarea la Schengen a fost subiectul care a închis anul 2023 și va rămâne, cu siguranță, o temă esențială în 2024. Abia pe 30 decembrie seara, Consiliul UE a decis oficial ca România și Bulgaria să devină parte a spațiului de liberă circulație cu frontierele aeriene și maritime din martie 2024.
Pentru frontierele terestre nu există un termen, ci doar promisiunea Consiliului că eforturile vor continua.
A fost oficializarea unei informații deja anunțată, riscant de repede de altfel, și a prilejuit la București două tipuri de reacții, ambele inepte și strict electorale.
Cu puține excepții, politicienii Puterii s-au comportat ca niște cimpanzei care se lovesc cu pumnii în piept și țopăie răcnind exaltați. O reacție aberantă raportat și la conținutul acordului, și la imperativele negocierii viitoare.
Singurii reținuți au fost fix cei care au dus greul și care, probabil, au fost aduși la limita apoplexiei de asemenea dezlănțuire.
Opoziția a simțit nevoia să minimalizeze rezultatul și să strâmbe din nas, de parcă România ar fi fost vreodată mai aproape de rezultatul deplin pe care îl așteaptă de atâția ani.
Realist vorbind, așa cum am scris și atunci când s-a aflat despre varianta “air Schengen”, el nu este nici de șampanie, nici de leșin. Nici entuziasmant, nici de neglijat.
Puțin probabil să fi fost posibil mai mult în condițiile în care - ce să vezi? - pe de-o parte nici noi nu suntem fără de pată. Cine o ține langa cu îndeplinirea condițiilor tehnice ignoră multiplele dovezi ale vulnerabilității frotierelor românești, de la SCOMAR-ul scos din priză, la fuga lui Cherecheș și pachetul cu făină al liderului sindicatului Europol. Dotarea o fi fost la nivelul cerut, dar cu resursa umană sunt mari probleme și de integritate, și de profesionalism.
Pe de altă parte, și pentru politicienii austrieci vine un an electoral greu, iar tema migrației este una dificilă. Partidul Libertăţii, anti-imigraţie şi de extremă dreapta, conduce în sondaje și nici nouă nu ne-ar conveni deloc un asemenea guvern la Viena.
Opoziția de extremă a și sărit deja în capul actualului guvern, acuzând că și prin “air Schengen” expune țara unui nou val de migrație ilegală.
Ca orice concluzie a unei negocieri bune, rezultatul este acceptabil fără a fi perfect pentru ambele părți, spre deosebire de decembrie 2022, când România nu a obținut absolut nimic, decât consolări.
Este bine că am spart gheața Schengen, este rău că nu avem o dată certă pentru frontierele terestre și va mai fi necesară o decizie separată de Consiliu. Cât despre condițiile acordului, ele sunt rezonabile și nu aduc nimic nou.
Primirea de migranți, adică temerea cea mare, nu se referă decât la respectarea acordului Dublin, la care România e deja parte, adică fiecare parte semnatară trebuie să accepte și să gestioneze migranții care au pătruns prin frontierele ei.
Lecția lui 2023 este, în primul rând, importanța absolută a negocierii profesioniste, calmă, metodică, fără țâfne și istericale.
Schimbarea liniei de miniștri negociatori a fost esențială, după cum anticipam când a fost realizată rotativa din vară. Sigur că presiunea partenerilor externi, inclusiv a SUA, asupra Vienei a fost importantă, dar ea e un instrument pe care trebuie să aibă cine să-l folosească.
În locul unui Bogdan Aurescu îmbufnat, transpirat și înțepenit, Luminița Odobescu s-a mișcat natural în spațiul unde are o certă recunoaștere.
În locul unui Lucian Bode cu carisma și tehnicile unui șef de CAP și vorbitor de limbi străine cu mâinile, a venit Cătălin Predoiu, un negociator profesionist prin cariera de succes de dinaintea politicii.
După cum îmi spunea un înalt oficial român, într-o discuție off the record, acum câteva luni: “Cătălin (Predoiu - n.red) nu controlează ministerul (de Interne - n.red.), dar este foarte bun pe Schengen”.
De unde am plecat în decembrie 2022?
Unde am ajuns după un an?
Nu am nicio îndoială, se și vede, că ministrul Predoiu s-a îngrijit să creeze o relație personală cu omologul austriac, Gerhard Karner, că i-a făcut o “fișă personală”, de la vinul, cărțile și muzica preferate, la hobby-uri și fobii.
Adică toate detaliile care permit legarea unor punți private, dincolo de funcții, evident fără translator, pe care să alunece apoi altfel, cu altă credibilitate și alt “vibe”, și treburile de stat.
Așa s-a întâmplat și cu ridicarea MCV, atunci când nu exista niciun argument obiectiv pentru ca România să scape de monitorizarea Justiției.
Rămâne de văzut ce va reuși în continuare echipa Predoiu – Odobescu. Depinde în bună măsură de cât de mult vor reuși să-i tempereze pe cimpanzeii din jur, dornici să exploateze electoral tema Schengen în lipsă de alte argumente de campanie.
S-a văzut deja că trâmbițarea precoce a victoriei a pus în pericol finalizarea negocierii pentru că a agitat apele în Austria. Vom intra cu atât mai repede în Schengen cu cât se va înțelege mai bine că asemenea discuții nu se poartă cu clopoței și chiuituri.