Sean Penn e la Kiev și face un documentar despre invazia Rusiei (Video)

Sean Penn e la Kiev și face un documentar despre invazia Rusiei (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actorul şi regizorul american Sean Penn se află la Kiev unde filmează un documentar despre invadarea Ucrainei de către Rusia.

Sean Penn a fost fotografiat printre participanţii la o conferinţa de presă a Guvernului de la Kiev şi apare, de asemenea, alături de preşedintele Volodimir Zelenski într-o înregistrare video postată pe contul de Instagram al şefului de stat ucrainean.

Urmăreşte LIVE conflictul din Ucraina şi bătălia pentru Kiev

"Regizorul a venit special la Kiev pentru a înregistra toate evenimentele care se desfăşoară în Ucraina şi, în calitate de realizator de documentare, pentru a spune lumii adevărul despre invadarea ţării noastre de către Rusia", se arată într-un mesaj scris în ucraineană pe pagina administraţiei prezidenţiale de la Kiev şi citat de AFP.

ADVERTISING

"Astăzi, Sean Penn se numără printre cei care susţin Ucraina, fiind în Ucraina. Ţara noastră îi este recunoscătoare pentru o astfel de manifestare de curaj şi onestitate". În mesaj se adaugă că artistul american dă dovadă de un curaj care le lipseşte multora, "în special politicienilor occidentali".

Sean Penn a mai venit în Ucraina în noiembrie anul trecut, când s-a întâlnit cu militari.

Actorul în vârstă de 61 de ani, câştigător a două premii Oscar, filmează un documentar pentru Vice Studios, potrivit NBC News.

ADVERTISING

În trecut, Sean Penn a stârnit controverse prin implicările sale în chestiuni politice sau subiecte de actualitate, mai ales după interviul său cu liderul cartelului mexican de narcotraficanţi, Joaquin 'El Chapo' Guzman, în timp ce acesta era fugar.

Actor Sean Penn in Ukraine filming a documentary on Russian invasion

Vezi şi ce s-a întâmplat în prima zi de război, după ce Putin a ordonat invazia

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇