Prinţesa Norvegiei se mărită cu şamanul starurilor

Prinţesa Norvegiei se mărită cu şamanul starurilor

Prinţesa Martha Louise a Norvegiei s-a logodit cu un şaman american.

Curtea Regală a Norvegiei a anunţat, marţi, logodna prinţesei de 50 de ani, cu americanul Durek Verrett, un şaman autoproclamat care este popular în rândul starurilor de la Hollywood, informează AFP.

"Majestatea Sa Regele şi Majestatea Sa Regina îi transmit felicitările lor cele mai călduroase şi îi doresc numai lucruri bune pentru viitor", a anunţat familia regală, într-un comunicat.

A patra în ordinea de succesiune la tronul Norvegiei, după fratele ei mai mic, prinţul moştenitor Haakon, şi cei doi copii ai acestuia, prinţesa Martha Louise are foarte puţine şanse să urce vreodată pe tronul ţării sale.

ADVERTISING

Ea a renunţat în urmă cu mulţi ani la majoritatea titlurilor şi îndatoririlor oficiale, pentru a putea să se dedice activităţilor sale private.

Fiica regelui Harald a anunţat oficial în mai 2019 că formează un cuplu cu Durek Verrett, în vârstă de 47 de ani, cunoscut şi sub numele de "Şamanul Durek".

Martha Louise are trei fiice din precedenta căsătorie a ei, cu scriitorul norvegian Ari Behn, care s-a sinucis în decembrie 2019. Cuplul divorţase în 2016.

Adeptă a "terapiilor alternative", prinţesa norvegiană este considerată în ţara ei o persoană excentrică. Ea pretinde că poate să comunice cu îngerii, un dar pe care încearcă să îl facă cunoscut prin intermediul unor cursuri şi al unor cărţi.

ADVERTISING

Originar din Statele Unite, Durek Verrett, care a confirmat logodna cu prinţesa norvegiană pe reţelele de socializare, a devenit celebru în calitate de şaman al starurilor, oferindu-şi serviciile mai multor celebrităţi, inclusiv actriţei Gwyneth Paltrow.

Relaţia dintre prinţesa Martha Louise şi Durek Verrett a fost atent monitorizată de companiile mass-media din Norvegia. Prinţesa a fost acuzată că amestecă afacerile şi chestiunile regale cu cele private, atunci când a promovat un turneu de conferinţe sub titulatura "The Princess and the Shaman" ("Prinţesa şi Şamanul").

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇