Melinda Gates ar putea deveni a doua cea mai bogată femeie din lume. Averea fabuloasă a fondatorului Microsoft, de la terenuri cât Hong Kongul, la Codexul lui Da Vinci

Melinda Gates ar putea deveni a doua cea mai bogată femeie din lume. Averea fabuloasă a fondatorului Microsoft, de la terenuri cât Hong Kongul, la Codexul lui Da Vinci
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Melinda Gates ar putea deveni a doua cea mai bogată femeie din lume, cu o avere de aproximativ 73 de miliarde de dolari, după finalizarea divorțului de fondatorul Microsoft.

În cererea de divorț depusă la Tribunalul King County din Seattle, Washington, Melinda Gates a scris că relația este ”ruptă iremediabil” și a cerut magistraților să decidă partajul averii combinate, estimată la 146 de miliarde de dolari, potrivit The Guardian.

Cum cei doi nu au semnat un contract prenupțial, cel mai probabil, averea va fi împărțită în două, așa cum prevede legea în Washington.

Dacă acesta va fi deznodământul, Melinda Gates va fi surclasată doar de Françoise Bettencourt Meyers, proprietara de 67 de ani a L’Oreal, care a moștenit o avere ce acum e estimată la 83 de miliarde de dolari.

ADVERTISING

Potrivit topului Bloomberg, Bill Gates este în prezent al patrulea cel mai bogat om din lume, cu o avere de 146 de miliarde de dolari. El ar fi fost însă cel mai probabil pe primul loc în top dacă nu ar fi donat zeci de miliarde de dolari fundației caritabile pe care el și Melinda au înființat-o.

Cei doi au anunțat că vor continua să se ocupe împreună de fundație, însă rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile în viitor. Fundația Bill și Melinda Gates are 1.600 de angajați și a donat până acum 50 de miliarde de dolari pentru proiecte ce s-au desfășurat în 135 de țări de când a fost fondată în anul 2000.

ADVERTISING

Anul trecut, Fundația a donat 1,8 miliarde de dolari pentru cercetare și materiale medicale necesare în lupta cu coronavirusul.

Case, mașini, terenuri cât Hong Kongul și piese rare de colecție

Rămâne de văzut și cum își vor împărți cei doi proprietățile. Casa în care locuiau în principal, pe malul lacului Washington, are peste 6.100 de metri patrati și este evaluată la 130 de milioane de dolari.

Ei dețin și o casă de vacanță la ocean, lângă San Diego, de 43 de milioane de dolari, o fermă de 59 de milioane de dolari în Florida și o alta în Wyoming, cu o suprafață de aproape 200 de hectare.

Familia deține și mai multe avioane private și o adevărată flotă de mașini, inclusiv de colecție, cum ar fi un Porsche 959 ce valorează în jur de 2 milioane de dolari, dar și un Porsche Taycan electric. Ca să vă faceți o imagine, doar în garajele de la casa lor principală încap 23 de mașini.

ADVERTISING

Casa a fost construită din 500 de brazi Douglas, are 6 bucătării, o piscină de 18 metri cu sistem audio subacvatic și chiar și o cameră plină de trambuline. Biblioteca are aproape 200 de metri pătrați, cu acoperișul sub formă de dom. În bibliotecă este pus la rang de cinste și celebrul Codex Leicester, manuscrisul lui Leonardo da Vinci pe care Gates l-a cumpărat la licitație în 1994 cu 31 de milioane de dolari.

Sala de mese are 213 metri pătrați și poate găzdui lejer o cină formală la care să participe 150 de oameni.

Familia Gates este și printre cei mai mari proprietari de teren agricol din SUA. Adunat, parcelele deținute sunt cam cât mărimea Hong Kongului și sunt estimate la aproximativ 700 de milioane de dolari.

Legea din Washington prevede ca toate bunurile achiziționate în decursul căsătoriei trebuie împărțite egal. Cu toate acestea, în actele depuse la tribunal, este specificat că proprietățile vor fi împărțite așa cum e prevăzut în ”contractul nostru de separare”, potrivit BBC. Nu există însă detalii despre acest acord.

Primul termen din procesul de divorț este programat abia în aprilie 2022.

Citește mai multe despre divorțul dintre cei doi și afacerile din ultima perioadă ale lui Bill Gates:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇