Liam Payne de la One Direction a fost găsit mort în Buenos Aires, la doar 31 de ani

Liam Payne de la One Direction a fost găsit mort în Buenos Aires, la doar 31 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul membru al trupei One Direction Liam Payne a murit în faţa unui hotel din capitala argentiniană, Buenos Aires.

Muzicianul britanic de doar 31 de ani a fost găsit mort, după ce a căzut de la etajul al treilea al clădirii, transmit Reuters şi AFP.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”.

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului.

ADVERTISING

Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur, după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

ADVERTISING

Trupa de băieţi şi-a început activitatea după ce s-a clasat pe locul al treilea la emisiunea de concurs muzical „X Factor” în 2010, în Marea Britanie, dar grupul s-a destrămat în 2016, membrii săi urmând proiecte diferite, inclusiv cariere solo.

Potrivit revistei Billboard, Liam Payne a participat la un concert susţinut de fostul său partener Niall Horan în Buenos Aires, pe 2 octombrie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇