Jane Fonda anunță că are cancer şi critică politicile de sănătate ale SUA

Jane Fonda anunță că are cancer şi critică politicile de sănătate ale SUA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actriţa Jane Fonda a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer şi face chimioterapie. Într-o postare către cei 1,9 milioane de urmăritori ai săi de pe Instagram, actrița în vârstă de 84 de ani a spus că are limfom non-Hodgkin.

Fonda l-a descris ca fiind „un cancer foarte uşor de tratat”. ”Aşa că mă simt foarte norocoasă”, a afirmat Fonda, transmite BBC.

Vedeta a folosit postarea sa pentru a evidenţia politicile de sănătate ale SUA. Ea a afirmat că se simte "norocoasă” pentru că are asigurare de sănătate şi acces la cei mai buni medici şi tratamente. "Îmi dau seama, şi este dureros, că sunt privilegiată în acest sens”, a scris vedeta.

ADVERTISING

"Aproape fiecare familie din America a trebuit să se confrunte cu cancerul la un moment dat şi mult prea mulţi nu au acces la asistenţa medicală de calitate pe care o primesc eu şi acest lucru nu este corect", a adăugat ea.

Fonda a scris că va face şase luni de chimioterapie, dar "nu va lăsa nimic din toate acestea să interfereze cu activismul” său pentru climă.

În finalul postării sale, Fonda a subliniat alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie - în care toate locurile din Camera Reprezentanţilor a SUA şi puţin peste o treime din cele din Senat, sunt puse la bătaie.

ADVERTISING

"Se apropie alegerile de la jumătatea mandatului şi sunt mai mult decât importante, aşa că puteţi conta pe mine să fiu alături de voi în timp ce creştem armata noastră de campioni ai climei", a scris ea.

Limfomul non-Hodgkin este un cancer mai puţin frecvent care se dezvoltă în sistemul limfatic - vasta reţea de vase şi glande din organism.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇