Jackmaster a murit în Ibiza, la doar 38 de ani

Jackmaster a murit în Ibiza, la doar 38 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

DJ-ul şi producătorul scoţian Jack Revill, cunoscut de mulţi ca Jackmaster, a murit la vârsta de 38 de ani.

Revill a murit în Ibiza, sâmbătă, după o lovitură la cap, a anunţat familia sa, citată de The Guardian.

„Cu profundă tristeţe confirmăm moartea prematură a lui Jack Revill, cunoscut de mulţi ca Jackmaster.

Jack a murit în mod tragic la Ibiza, în dimineaţa zilei de 12 octombrie, în urma unor complicaţii apărute din cauza unui traumatism cranian accidental”, a anunţat familia sa.

„Familia sa - Kate, Sean şi Johnny - este şocată. Deşi profund impresionată de sprijinul copleşitor din partea prietenilor, colegilor şi fanilor, familia solicită cu amabilitate intimitate pe măsură ce trece prin durerea imensă a acestei pierderi devastatoare”.

ADVERTISING

Revill a lucrat la cunoscutul magazin de discuri Rubadub din Glasgow şi a devenit co-fondator al casei de discuri Numbers.

"Pasiunea lui Jack pentru muzică și dorința lui nestăvilită de a-şi depăși limitele creative prin munca sa la casa de discuri Numbers și Rubadub Records din Glasgow, inclusiv descoperirea a nenumărați artiști inovatori, l-au făcut o figură iubită și un pionier în comunitatea muzicii electronice atât în ​​fața, cât și în spatele scenei", adaugă mesajul de pe pe Instagram al familiei.

Jackmaster - Don't You Want My Lovin'


Jackmaster lansase în 2024 single-ul Nitro, cu Kid Enigma.

ADVERTISING

„A fost vorba despre sentimentul de hyped şi inspiraţie în club. Din păcate, aceste momente sunt rare acum.

De vină sunt telefoanele şi oamenii care nu dansează.

Sunt atât de recunoscător pentru fanii mei, dar am intrat în muzică pentru că îmi place să dansez. Este o formă de artă pierdută în acest moment, cred”, spunea el revistei de muzică Electronic Groove.

Jackmaster - Nitro feat. Kid Enigma

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇