Încă o plângere de viol împotriva lui Marilyn Manson. Acuzațiile sunt șocante

Încă o plângere de viol împotriva lui Marilyn Manson. Acuzațiile sunt șocante

Cântăreţul american Marilyn Manson a fost vizat vineri de o nouă plângere de viol, de data aceasta formulată de o fostă parteneră, care îl acuză, de asemenea, că a forţat-o să urmărească un videoclip în care agresează o tânără fană, informează sâmbătă AFP.

Plângerea formulată împotriva lui Marilyn Manson, al cărui nume real este Brian Warner, a fost depusă la Los Angeles de o tânără a cărei identitate nu a fost dezvăluită şi care susţine că a început o relaţie cu muzicianul în 2011.

Ea îl acuză pe Manson că a „violat-o în mod repetat şi a agresat-o sexual”.

De asemenea, potrivit plângerii, Manson i-ar fi arătat acesteia o înregistrare video în care leagă de un scaun o tânără fană, pe care o umileşte şi o insultă, înainte de a o obliga să bea un pahar cu urină şi să o ameninţe cu arma.

Un membru al anturajului lui Manson a negat acuzaţiile formulate vineri, în timp ce o sursă apropiată a cântăreţului a dat asigurări că a fost vorba despre „un scurtmetraj de ficţiune”, în care apare o actriţă adultă, înregistrare video ce nu a fost niciodată făcută publică.

Luna trecuta, actriţa Esmé Bianco a depus o plângere împotriva cântăreţului, acuzându-l de viol, agresiune sexuală cu caracter sadic şi violenţe repetate.

Mai multe femei, inclusiv actriţa Evan Rachel Wood, l-au acuzat recent pe Marilyn Manson de fapte similare, pe care acesta din urmă le-a negat.

În februarie anul trecut, poliţia din Los Angeles a anunţat că investighează acuzaţii de violenţă în cadrul cuplului formulate împotriva cântăreţului, fapte care ar fi fost comise între 2009 şi 2011, fără a dezvălui însă identitatea victimei sau a victimelor.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇