Cristi Puiu nu mai face parte din juriul Festivalului de la Veneţia. Cine îl va înlocui

Cristi Puiu nu mai face parte din juriul Festivalului de la Veneţia. Cine îl va înlocui
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regizorul român Cristi Puiu nu mai face parte din juriul Festivalului de Film de la Veneţia.

El va fi înlocuit de actorul american Matt Dillon, potrivit publicației Deadline.

Momentan, nu se cunosc motivele pentru care Puiu nu va mai face parte din juriu.

Organizatorii au transmis că îi mulțumesc regizorului pentru că a acceptat invitația și pentru ”sensibilitatea de care a dat dovadă în încercarea de a-și onora angajamentul, chiar și atunci când au apărut dificultăți neașteptate”.

Dillon se alătură unui juriu al cărui președinte este actrița Cate Blanchett. Alți jurați sunt Veronika Franz, Joanna Hogg, Nicola Lagioia, Christian Petzold și Ludivine Sagnier.

ADVERTISING

Festivalul are loc în perioada 2-12 septembrie.

Amintim că regizorul român a șocat, de curând, la discursul susținut în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

El a revenit de câteva ori în discurs la absurditatea ideii de a purta mască de protecție, mai ales în aer liber. Mai mult, regizorul a făcut o paralelă între nerespectarea regulii de a purta mască și indisciplina celor care s-au opus, în 1989, dictaturii.

Totuși, regizorul nu a pus nicio clipă la îndoială gravitatea pandemiei, ci s-a referit la felul în care autoritățile gestionează situația și impun reguli.

ADVERTISING

Iată mai multe detalii despre acest caz:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇