A murit renumitul bucătar australian Bill Granger, "nașul" pâinii prăjite cu avocado

A murit renumitul bucătar australian Bill Granger, "nașul" pâinii prăjite cu avocado
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Renumitul bucătar australian Bill Granger, „naşul” pâinii prăjite cu avocado, a murit la vârsta de 54 de ani, într-un spital din Londra, în ziua de Crăciun, cu soţia şi cele trei fiice alături de el.

„Va fi ţinut minte ca «regele micului dejun», pentru că a transformat mâncarea nepretenţioasă în ceva special, plin de soare”, a transmis familia pe Instagram. „Va fi profund regretat de toţi”, se mai arată în postare.

Cauza morţii sale nu a fost făcută publică.

De-a lungul carierei sale de 30 de ani, Granger a publicat 14 cărţi de bucate, a realizat mai multe emisiuni culinare la televiziune şi a deschis peste 10 restaurante în oraşe precum Sydney, Londra şi Tokyo.

ADVERTISING

Granger a fost iubit de gurmanzii din întreaga lume, dar şi de colegii săi bucătari.

"Mi se rupe inima să aud asta. Atât de crud", a scris Nigella Lawson, autoare de cărţi de bucate şi bucătar TV, pe Instagram.

Legenda culinară Jamie Oliver i-a adus un omagiu lui Granger, pe care l-a numit "un om minunat" şi un "suflet bun şi calm". "Am admirat tot ceea ce a reprezentat în domeniul alimentar", a scris el pe Instagram.

Granger şi-a început cariera în 1993, după ce a renunţat la şcoala de artă pentru a deschide primul său restaurant în Sydney, când avea doar 23 de ani.

ADVERTISING

Bills - o cafenea de colţ însorită - a devenit renumit pentru mâncăruri simple, cum ar fi pâinea prăjită cu avocado, clătite de ricotta cu unt și fagure de miere şi cafea de cea mai bună calitate.

Popularitatea sa a explodat, iar de acolo a deschis filiale în străinătate - inclusiv un întreg lanţ de restaurante Granger & Co. în Londra.

Bucătarul australian Darren Robertson a declarat că Granger "a schimbat întregul joc al micului dejun", în timp ce Adam Liaw, absolvent al Masterchef Australia, l-a descris ca fiind "probabil [cel mai influent] pionier al mâncării australiene moderne".

ADVERTISING

Impactul său a fost atât de mare încât, în ianuarie, Granger a fost distins cu Medalia Ordinului Australiei - una dintre cele mai importante distincţii ale ţării - pentru contribuţia sa la turism şi ospitalitate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇