Vin furtunile: Avem cod portocaliu sau galben în mai mult de jumătate din ţară, dar rămân valabile şi alertele de caniculă

Vin furtunile: Avem cod portocaliu sau galben în mai mult de jumătate din ţară, dar rămân valabile şi alertele de caniculă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deşi suntem încă sub avertizări de caniculă toată ziua de marţi, începând cu ora 12:00 se anunţă şi furturni puternice.

ANM a emis două avertizări: un cod galben şi unul portocaliu, care acoperă mare parte din ţară şi vizează instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate și vijelii.

Codul galben este valabil de marţi, ora 12:00, până miercuri, la ora 20:00.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, astăzi (5 iulie) în sud-vest, în zona montană și submontană, iar la noapte (5/6 iulie) și mâine (6 iulie) treptat și în vest, centru, nord, nord-est și sud. Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...35 l/mp.

ADVERTISING

Codul portocaliu începe tot marţi, la 12:00, dar se încheie mai repede, miercuri dimineaţă, la 10:00.

ANM precizează că, marţi după amiază, local în Oltenia, în nordul Munteniei și în Carpații Meridionali, apoi și în Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70...80 km/h și izolat 90 km/h) și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35...40 și pe arii restrânse 50...60 l/mp.

Foto: ANM

Au fost actualizate şi avertizările de caniculă

Este vorba tot despre un cod galben şi unul portocaliu, valabile toată ziua de marţi, conform hărţii de mai jos.

Foto: ANM

Practic, valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

ADVERTISING

În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, pe cod galben.

În zonele joase din vestul și nord-vestul țării, unde este cod portocaliu, valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile maxime se vor apropia de recordurile absolute ale datei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36...38 de grade.

Foarte cald la Bucureşti

Temperaturile maxime vor ajunge, marți, la 36 de grade în București.

Până miercuri, la ora 9:00, vremea va fi caniculară, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

ADVERTISING

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și noaptea, dar condițiile pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului vor fi reduse.

De miercuri, ora 9:00 până la ora 21:00, vremea se va menține caniculară. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate începând de după-amiază, când vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, descărcări electrice și averse torențiale.

Temperatura maximă de miercuri se va situa în jurul valorii de 35 de grade.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇