Prognoza meteo: Temperaturi peste cele obișnuite, în toată țara, până în august

Prognoza meteo: Temperaturi peste cele obișnuite, în toată țara, până în august
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă, în toată ţara, cu valori mai ridicate în sudul ţării, până la începutul lunii august, potrivit meteorologilor, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 8 iulie – 5 august.

Săptămâna 08 – 15 iulie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.

Cu excepţia extremităţii de sud-est a ţării, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, mai ales în zonele montane.

ADVERTISING

Săptămâna 15 – 22 iulie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 22 – 29 iulie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sudul teritoriului.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţări.

ADVERTISING

Săptămâna 29 iulie – 05 august

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇