Începem săptămâna cu vești proaste de la meteorologi: Alertă de ploi torenţiale şi vijelii, valabilă până miercuri seara

Începem săptămâna cu vești proaste de la meteorologi: Alertă de ploi torenţiale şi vijelii, valabilă până miercuri seara

Vremea rea nu ne dă pace nici în această săptămână, pe care o începem cu o nouă informare meteorologică.

Fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate. Informarea este valabilă pentru toată țara.

Ea a intrat în vigoare luni dimineața, la ora 10:00, și expiră tocmai miercuri, la ora 23:00.

Pe parcursul zilei de luni vor fi averse moderate cantitativ local la munte, în nordul și centrul țării și pe arii restrânse în regiunile sudice unde vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, potrivit ANM.

ADVERTISING

Apoi, marți și miercuri, în est și sud-est vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii.

”În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25...50 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala și în celelalte zone, dar pe areale mai mici”, mai transmit meteorologii.

harta
Foto: Captură ANM

Prognoza pentru Bucureşti

Vremea se va încălzi până miercuri, dar va rămâne instabilă, se arată în prognoza specială pentru Capitală.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Potrivit ANM, de luni până marți, vremea va fi răcoroasă și se va menține în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza, când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Pot fi cantități de apă mai însemnate și condiţii de grindină.

De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, posibil cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 21-23 grade, iar cea minimă de 10-12 grade.

De marți până miercuri, la ora 23:00, vremea se va încălzi, dar va fi în continuare în general instabilă. Cerul va avea înnorări pe parcursul după-amiezilor și al serilor când vor fi averse posibil mai însemnate cantitativ și descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.

ADVERTISING

Temperatura maximă va fi de 24-25 de grade marți și se va situa în jurul a 27 de grade miercuri. Minima termică va fi de 14-15 grade.

Vezi și Vremea în săptămâna 14–20 iunie: Ploi abundente în sud și est, aproape caniculă prin vest

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇