Coduri portocaliu și galben de vânt puternic în 19 județe. La munte bate şi cu 140 km/h

Coduri portocaliu și galben de vânt puternic în 19 județe. La munte bate şi cu  140 km/h
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vântul va sufla cu putere, timp de două zile, în 19 județe și în zona montană. Mai mult, la munte va ajunge până la 140 de km/h.

Meteorologii au emis în acest sens două atenționări: una tip cod galben și alta cod portocaliu.

Avertizarea cod galben a intrat în vigoare la ora 10.00 și este valabilă până mâine la ora 20.00. În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă.

ADVERTISING

În cea mai mare parte a Moldovei vor fi rafale de 55…65 km/h, iar pe arii restrânse 75…80 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi și în restul zonei de munte, iar local și în sudul, sud-estul și centrul țării. Izolat, mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă se va forma polei.

6 județe sunt sub cod galben: Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava și Botoșani.

Atenționarea cod portocaliu este valabilă de azi, de la ora 16.00, până mâine la ora 10.00.

La noapte și în prima parte a zilei de sâmbătă, în zona înaltă (în general la peste 1.700 m) a Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, viscolind și troienind zăpada, iar vizibilitatea va fi foarte redusă.

ADVERTISING

13 județe sunt vizate de atenționarea de tip cod portocaliu: Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna și Vrancea.

coduri
Foto: ANM


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇