Coduri galbene de vânt, ceață sau polei în mai multe zone din ţară. În București se încălzește

Coduri galbene de vânt, ceață sau polei în mai multe zone din ţară. În București se încălzește
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Meteorologii au emis, joi, două coduri galbene de vânt puternic ce vor afecta mai multe regiuni zilele acestea.

Astfel, în intervalul 9 decembrie, ora 12:00 – 10 decembrie, ora 06:00, în sudul Banatului și în Carpații Meridionali rafalele vor atinge 60-80 de kilometri/oră. Pe creste vântul va sufla chiar cu 100 de km/h, spulberând zăpada.

Meteorologii avertizează că unele intensificări ale vântului se vor semnala și în restul Banatului, dar pentru perioade scurte.

În ce privește a doua avertizare, de astăzi, de la 08:00 dimineața și până mâine la ora 22:00, vântul va sufla cu 55-65 de km/h în zona litoralului, în Deltă rafalele atingând și 70 de km/h.

ADVERTISING

Tot joi, până la amiază, sunt mai multe avertizări de ceață groasă și polei pentru județele Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Constanța, Brăila, Ialomița, Argeș, Prahova, Buzău, Călărași, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița și Teleorman.

Până la ora 15:00, este în vigoare și un cod galben de vânt pentru Caraș-Severin, rafalele ajungând și la 75 de kilometri pe oră.

Pentru Capitală, meteorologii anunță vreme bună joi, iar vineri temperaturile cresc până la 10 grade.

Joi, cerul va fi variabil, însă în primele ore ale zilei și noaptea va fi ceață groasă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 2 - 3 grade.

ADVERTISING

Vineri, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite la această dată, astfel că maxima va fi de 9 - 10 grade. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇