Coduri galbene de răcire accentuată a vremii. În București, trecem de la 16 la - 2 grade

Coduri galbene de răcire accentuată a vremii. În București, trecem de la  16 la - 2 grade

 Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, mai multe atenționări de schimbare a vremii pentru toată țara.

Astfel, de miercuri de la ora 14:00 până joi la ora 12:00, este în vigoare o atenționare de tip cod galben de ploi.

În Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că pe tot parcursul intervalului menționat se vor acumula cantități de apă de 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse 40 l/mp. Ploile vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă.

ADVERTISING

Va ploua pe arii extinse și pe treptele de relief mai joase din jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 10...20 l/mp.

De asemenea, de joi de la ora 06:00 până la 12:00, va fi în vigoare un cod galben de polei, intensificări ale vântului în vestul și nord-vestul țării.

 Începând din dimineața zilei de joi (11 februarie) în vestul și nord-vestul țării vor fi ploi și pe arii extinse depuneri de polei. Treptat, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, vântul se va intensifica, cu viteze în general de 55...65 km/h, viscolind ninsoarea.  

Vor fi depuneri de polei vor fi pe arii restrânse și în nordul Moldovei.

harta
Foto: Administrația Națională de Meteorologie

De asemenea, de joi de la ora 12:00 până vineri la 12:00, va fi în vigoare un al treilea cod galben de vreme rea pentru toată țara.

ADVERTISING

În intervalul menționat, vremea se va răci brusc și accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopții de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării.

Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș.
 

Vântul va avea intensificări în toată țara, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55...65 km/h și temporar peste 70...80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est și sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70...90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăși 100...120 km/h.

ADVERTISING

Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

cod
Foto: Administrația Națională de Meteorologie

Cum va fi vremea în București

Miercuri, vremea se va menține deosebit de caldă cu o maximă termică ce se va situa în jurul a 16 grade și o minimă de 4…6 grade. Cerul va fi variabil cu unele înnorări în a doua parte a intervalului, însă condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat.

Joi, cerul se va înnora treptat și începând din a doua parte a zilei, temporar vor fi precipitații, moderate cantitativ, la început sub formă de ploaie, iar noaptea se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

În prima parte a zilei de vineri, temporar va mai ninge. Valorile termice vor fi în scădere bruscă și accentuată, de la 14…16 grade în după-amiaza zilei de joi spre -2…-1 grad la începutul zilei de vineri.

Vântul va prezenta intensificari în special în seara zilei de joi și în
prima parte a nopții de joi spre vineri, când rafalele vor atinge 45…55 km/h.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇