Cât ține valul de frig, unde vor fi minus 16 grade și când va mai ninge - prognoza meteo pe două săptămâni

Cât ține valul de frig, unde vor fi minus 16 grade și când va mai ninge - prognoza meteo pe două săptămâni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regimul termic estimat în următoarele două săptămâni (8 – 21 ianuarie) va caracteriza, în general, o vreme rece, deşi temperaturile vor fi apropiate de normele perioadei, în timp ce precipitaţiile sub diferite forme îşi vor face simţită prezenţa în întreaga ţară, în anumite intervale, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, în prima săptămână, valorile termice diurne vor fi apropiate de normele perioadei, cu medii în general de 0 – 2 grade, însă cele nocturne vor caracteriza o vreme rece cu medii ale minimelor de la -8 la -4 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va creşte, astfel că maximele se vor situa între 3 şi 6 grade şi minimele între -4 şi -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv 16-21 ianuarie.

În Crişana, până spre finalul primei săptămâni, maximele se vor menţine la valori uşor sub normele perioadei, cu medii de 0 – 2 grade, însă noaptea va fi foarte rece, astfel încât minimele vor oscila între -8 şi -4 grade. Ulterior, temperatura aerului va avea tendinţă de creştere până la valori în jurul normelor climatologice, cu medii diurne de 2 – 4 grade şi nocturne între -5 şi -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, dar şi 16-21 ianuarie.

În Transilvania, în prima săptămână, valorile termice vor avea unele variaţii, cele diurne se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de până la -3 grade, iar cele nocturne vor caracteriza o vreme rece, chiar geroasă, îndeosebi în nopţile de 9 şi 12 ianuarie, cu medii de la -13 la -5 grade. Apoi, temperatura aerului va fi în creştere până la valori uşor peste normele perioadei, cu medii ale valorilor diurne de cel mult două grade şi ale celor nocturne de cuprinse între -6 şi -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv între 17 şi 20 ianuarie.

În Maramureş, valorile termice diurne vor fi uşor sub normele perioadei în prima săptămână, cu medii ale maximelor de 0 până la -2 grade, în ziua de 13 ianuarie. Din 15 ianuarie şi până la sfârşitul intervalului, temperatura aerului va fi în creştere, până la medii de două grade. Minimele vor avea variaţii în prima săptămână şi vor caracteriza o vreme rece (îndeosebi în nopţile de 9 şi 12 ianuarie), cu medii în general între -10 şi -5 grade. Ulterior, minimele termice vor creşte spre o medie de -4 grade, în data de 18 ianuarie, valoare ce se va menţine până la finalul intervalului. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 8-9 ianuarie şi 16-21 ianuarie.

În Moldova, în primele zile din interval, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a regiunii, astfel încât media maximelor va varia între -8 şi -6 grade, iar a minimelor de până la -14 grade. În intervalul 10 – 14 ianuarie vor fi variaţii de la o zi la alta şi perioade cu valori termice mai mari. Maximele vor fi între -4 şi 2 grade, iar minimele între -12 şi -2 grade. Mai târziu, regimul termic nu va mai avea oscilaţii majore, astfel că valorile diurne se vor situa în jurul a 2 grade, iar cele nocturne vor oscila între -6 şi -4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare, îndeosebi în zilele de 8 şi 12 ianuarie şi din nou spre finalul perioadei prognozate.

În Dobrogea, vremea se va răci semnificativ în primele zile din interval, astfel încât mediile maximelor vor coborî de la 2 la -4 grade, iar ale minimelor de la 6 la -8 grade. Între 10 şi 13 ianuarie vor fi oscilaţii rapide de la încălzire la răcire, astfel încât maximele vor avea medii între -2 şi 4 grade, iar minimele între -10 şi -4 grade. În a doua săptămână de prognoză, regimul termic se va stabiliza la valori diurne de 4 grade şi nocturne de -2 grade, mediat regional. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în zilele de 8, 9, 10, 12 ianuarie şi din nou după data de 15 ianuarie.

În Muntenia, în prima săptămână de prognoză, vor fi variaţii termice semnificative. Astfel, mediile maximelor vor varia între -2 şi 4 grade, iar minimele vor fi cuprinse între -10 şi 2 grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 9 şi 13 ianuarie, respectiv cele mai ridicate pe 8 şi 11 ianuarie. A doua săptămână va aduce un regim termic relativ constant, ce va fluctua între 4 şi 6 grade, în media maximelor, şi de la -6 şi -2 grade a minimelor. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în primele două zile a perioadei estimate, în 13 ianuarie şi din nou după data de 17 ianuarie.

În Oltenia, regimul termic va avea variaţii semnificative în prima săptămână din interval, astfel încât cel diurn se va situa între -2 şi 4 grade, iar cel nocturn între -8 şi 2 grade, mediat regional, cu cele mai reci zile în 9, 10 şi 13 ianuarie şi cele mai calde, în 8, 11 şi 12 ianuarie. În a doua săptămână de prognoză, valorile termice vor avea doar uşoare oscilaţii, cu medii ale maximelor de 3 – 5 grade şi ale minimelor între -4 şi -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în primele două zile din interval şi din nou din data de 16 ianuarie.

La munte, în prima jumătate a intervalului, deşi vor fi variaţii termice, vremea va fi în general geroasă în timpul nopţilor şi al dimineţilor, iar mediile temperaturilor se vor situa la maxime între -8 şi -2 grade, iar la minime între -16 şi -8 grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 10 şi 13 ianuarie. După data de 14 ianuarie, regimul termic va fi în uşoară creştere şi fără mari oscilaţii, cu valori diurne de -2 grade şi nocturne de -8 grade, mediat regional. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în zilele de 8, 9 şi 10 ianuarie şi din nou după data de 16 ianuarie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇