Sustenabilitatea se premiază. Încep înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Galei Green Report

Sustenabilitatea se premiază. Încep înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Galei Green Report

Companiile, autoritățile și instituțiile care au derulat în ultimul an inițiative de sustenabilitate, au oportunitatea de a se înscrie în perioada 3 august- 1 octombrie  în competiția pentru  Gala Green Report – cele mai prestigioase premii de mediu acordate proiectelor implementate în România.  De la programele de eficiență energetică până la inovații de produse și inițiative de sustenabilitate socială, fiecare efort contează în protejarea mediului înconjurător.

 “Deja la a treia ediție, competiția pentru premiul cel mai râvnit în protecția mediului, Gala Green Report, vine cu noutăți atât în ceea ce privește procedura simplificată de înscriere, care vine în ajutorul participanților, cât și în ceea ce privește categoriile la care pot participa reprezentanții mediului de afaceri și ai celui instituțional – adaptându-ne la realitățile economice și trendurile locale. Suntem încântați de continuarea parteneriatului cu membrii juriului, reprezentanți de marcă și specialiști internaționali în domenile lor de activitate, care asigură profesionalismul și transparență modului de jurizare, dând o reală greutate premiilor Galei Green Report.  Sperăm să vedem și la această ediție, un număr cât mai mare de proiecte înscrise în competiție. Credem că este esențial să recunoaștem și să premiem performanțele în domeniul sustenabilității din România pentru a încuraja și stimula și alte inițiative relevante atât pentru protejarea mediului cât și a oamenilor” a declarat Raluca Fiser – Green Report. 

ADVERTISING

Tema celei de-a treia ediții a Galei Green Report celebrează lumea în care trăim printr-un joc între realitate și utopie, între iluzie și realitate. Orașul de Smarald este o călătorie între ceea ce avem și ceea ce ne dorim să realizăm, în care vom descoperi parteneri de drum valoroși, vom afla soluții prin care putem depăși obstacolele și vom căpăta încredere în forțele proprii.

Ca și în „Vrăjitorul din Oz”a lui Frank Baum, Gala Green Report își dorește să transmită forța adevărului șoptit de Glinda, vrăjitoarea cea bună: „Ai avut întotdeauna puterea, a trebuit doar să afli că o ai.”

Cu toții trebuie să ne asumăm rolul unui gardian permanent al implementării celor mai bune practici de mediu în cele mai diverse domenii, iar Gala oferă recunoaștere inițiativelor remarcabile de mediu implementate în România, pentru eforturile și angajamentul în protejarea naturii și a comunităților.

ADVERTISING

La competiție pot participa companii, organizații și instituții publice sau private cu sediul și operațiunile în România, iar proiectul, inițiativa sau abordarea trebuie să fie implementate în România. Cea de-a treia ediție invită înscrierea la 12 categorii:

1.      Excelență în finanțarea proiectelor de mediu

2.      Excelență în eficientă energetică

3.      Excelență în inovație de mediu

4.      Excelență în administrația publică

5.      Excelență în economia circulară

6.      Excelență în campanii de mediu

7.      Excelență în gestionarea consumului de apă

8.      Excelență în transport sustenabil

9.      Excelență în Agri-Food

ADVERTISING

10.   Excelență în dezvoltarea de aplicații mobile

11.   Excelență în proiecte de conservare a patrimoniului naturală

12.   Excelență în educație de mediu

Ceremonia de premiere va avea loc pe data de 18 ianuarie 2024 și va reuni lideri de afaceri, experți de mediu, ambasadori, reprezentanți ai guvernului și alți stakeholderi importanți din industrie.

Companiile interesate să participe la Gala Green Report sunt invitate să completeze formularul de înscriere disponibil pe site-ul nostru https://gala.green-report.ro/ până la data limită de 1 octombrie 2023. Evaluarea și selecția companiilor finaliste vor fi realizate de către un juriu experimentat și imparțial, format din specialiști recunoscuți în domeniul auditului, mediului și sustenabilității.

Green Report susține inițiativele care contribuie la construirea unui viitor mai verde și mai sustenabil, iar Gala Green Report este o oportunitate unică pentru companii de a-și prezenta angajamentul și rezultatele obținute în acest domeniu vital.

Despre Green Report:

De 17 ani o publicație de mediu, Green Report a organizat aproape 50 conferințe pe probleme de mediu aflate pe agenda publica și este într-o căutare permanentă de soluții alături de cei mai relevanți oameni care pot face o diferența lucrând împreună: autorități, manageri, antreprenori, ONG-uri, experți.

Audiența Green Report include comisari europeni, autorități centrale și locale, reprezentanți la cel mai înalt nivel din mediul de afaceri, experți în mediu, asociații patronale, top ONG-uri de profil și mediul academic.

Parteneri: British Romanian Chamber of Commerce, Coalitia pentru Economie Circulara, Confederatia Patronala Concordia, Foreign Investors Council

Parteneri media:  RFI Romania, www.radio-econatura.ro , www.wall-street.ro , www.retail.ro , www.start-up.ro , www.9am.ro , www.revista-piata.ro , www.revistabiz.ro , www.spotmedia.ro