Record de incendii de pădure! Ministrul Mediului trimite toți pădurarii pe teren

Record de incendii de pădure! Ministrul Mediului trimite toți pădurarii pe teren

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat că în acest an se înregistrează un record al numărului incendiilor de pădure, astfel că este nevoie de mobilizarea personalului silvic pentru prevenirea acestora şi intervenţia rapidă.

El a cerut o mobilizare a personalului silvic pentru a preveni incendiile din fondul forestier, precum şi intervenţia rapidă în cazul producerii acestora, în special în perioada weekendului, într-o colaborare stânsă cu structurile Ministerului de Interne.

„Anul acesta înregistrăm, din păcate, un record al numărului incendiilor de pădure. Toţi cei peste 7.000 de angajaţi ai Romsilva, cu atribuţii în prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure, trebuie să patruleze pe teren în zilele următoare.

ADVERTISING

Riscul producerii şi propagării incendiilor este uriaş, datorită lipsei precipitaţiilor şi a intensificării vântului în această perioadă. Este un fenomen de amploare şi este nevoie de o mobilizare exemplară, pentru că există riscul ca incendiile de vegetaţie să se extindă rapid", a transmis Tanczos Barna, în cadrul unei videoconferințe.

În primele trei luni ale anului, în fondul forestier de stat administrat de Romsilva s-au înregistrat 240 de incendii, care au afectat circa 1.916 hectare, în creştere faţă de perioada similară a anului trecut, când s-au înregistrat 56 de incendii în fondul forestier de stat, suprafaţa afectată în primele trei luni ale anului 2021 fiind de 273 de hectare.

ADVERTISING

În activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor de pădure sunt implicaţi aproximativ 7.100 de angajaţi ai Romsilva, aceştia efectuând în primele trei luni ale anului 14.652 de acţiuni de patrulare.

Potrivit Ministerului Mediului, încă de anul trecut, pentru prevenirea incendiilor în fondul forestier de stat, Romsilva a adoptat mai multe măsuri, între care instituirea serviciului de permanenţă la nivelul fiecărui ocol silvic din cadrul Romsilva, pentru comunicarea rapidă cu Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi Gărzile Forestiere, actualizarea planurilor de alarmare şi mobilizare a forţelor de intervenţie în caz de incendiu, intensificarea acţiunilor de patrulare şi supraveghere a fondului forestier şi a lizierelor pădurilor, în special a zonelor cu risc de producere a incendiilor, precum şi a traseelor frecventate de turişti.

ADVERTISING

De asemenea, pentru prevenirea extinderii incendiilor limitrofe fondului forestier, au fost făcute lucrări de întreţinere a liniilor izolatoare, colnicele şi şanţurile de minim sanitar.

Personalul silvic a intensificat şi campania de informare a turiştilor, a angajaţilor firmelor de exploatare şi a deţinătorilor de terenuri limitrofe pădurilor, pentru a nu arde resturile vegetale şi a nu lăsa focul nesupravegheat, a mai arătat sursa citată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇