Frunzele copacilor cad mai devreme toamna, din cauza schimbărilor climatice

Frunzele copacilor cad mai devreme toamna, din cauza schimbărilor climatice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pe măsură ce temperatura crește, la nivel global, copacii înfrunzesc mai devreme primăvară. Dar își leapădă mai devreme frunzele, toamna.

Inițial, cercetătorii au crezut că perioada în care copacii au frunze s-a prelungit. Dar cele mai recente studii arată că, de fapt, lucrurile nu stau așa, potrivit CNN.

Mai întâi au observat că – pe fondul încălzirii globale – arborii foioși înfrunzesc cu aproximativ 2 săptămâni mai devreme decât acum 100 de ani.

”Potrivit precedentelor teorii, perioada în care arborii au frunze s-ar fi prelungit cu 2-3 săptămâni”, a explicat pentru CNN Constantin Zohner, ecologist care studiază ecosisteme.

ADVERTISING

Oamenii de știință nu s-au mulțumit cu aceste concluzii. Au continuat să cerceteze și au dus la capăt un studiu început acum 6 decenii pe castan, fag, sorb, zadă și mesteacăn.

Și au constatat că, de fapt, arborii nu numai că înfrunzesc mai repede, ci au și o activitate mai intensă, în timpul verii, din cauza temperaturilor ridicate și a conținutului mai mare de dioxid de carbon din aer.

Dar toate astea determină arborii să intre mai repede în procesul numit senescență, care se referă la îngălbenirea și căderea frunzelor.

ADVERTISING

Constantin Zohner spune că acest comportament al arborilor e similiar cu cel al oamenilor: dacă se așază la masă și încep să mănânce mai devreme, în zi, atunci se și satură mai repede. Și se opresc din mâncat. La fel e și cu arborii.

Potrivit cercetătorului, nu ne putem aștepta ca – pe măsură ce activitatea umană produce tot mai mult dioxid de carbon – arborii să înceapă să absoarbă tot mai mult.

Zohner spune că, până la finele anului, frunzele ar putea cădea cu până la 6 săptămâni mai devreme decât în prezent.

ADVERTISING

Citește și:

Și animalele au slăbiciunea alcoolului. Iată o veveriță care s-a îmbătat după ce s-a înfruptat din pere fermentate (Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇