Copacii solari care ar putea să-ți alimenteze într-o zi mașina

Copacii solari care ar putea să-ți alimenteze într-o zi mașina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mașinile electrice ar putea fi în curând alimentate cu ajutorul unor ”copaci” metalici cu ”frunze” nano-fotovoltaice care generează electricitate.

Acest lucru ar urma să se întâmple deocamdată în parcările și mallurile din Marea Britanie, unde infrastructura de încărcare pentru vehiculele electrice cunoaște o creștere rapidă, cu 40.000 de stații publice de încărcare în aprilie 2023, în creștere cu 37% față de anul anterior, însă tot nu poate ține pasul cu cererea, relatează CNN.

Conceptul dezvoltat de startup-ul britanic SolarBotanic Trees presupune amplasarea unei baterii în interiorul trunchiului acestor structuri asemenea unor arbori, care stochează energia captată. Deocamdată a fost finalizat un prototip de mai mici dimensiuni al dispozitivului, dar urmează să fie construită și testată și versiunea full-size. Spre finalul anului ar urma să înceapă și producția comercială.

ADVERTISING

Copacii solari vor costa undeva între 22.000 de dolari și 30.000 de dolari și vor avea o capacitate de generare de electricitate de cinci kilowați, fiind astfel nevoie de aproape șapte ore pentru a încărca un vehicul cu o baterie de 50 de kilowați de la 20% la 80%.

Potrivit reprezentanților SolarBotanic Trees, compania a primit deja o comandă de 200 de copaci din partea furnizorului de infrastructură de încărcare pentru mașini electrice Raw Charging Group, care intenționează să încorporeze aceste dispozitive în rețeaua sa din Marea Britanie și din Europa.

ADVERTISING

Un avantaj al copacilor solari față de alte soluții existente în prezent este plusul adus pe partea estetică, mai spun reprezentanții companiei britanice. În plus, cu o înălțime de aproximativ 4,5 metri, permit o utilizare mai eficientă a spațiului, fiind ușor de adăgat în spații publice.

După Marea Britanie, compania intenționează să se extindă și în Europa și în America de Nord.

C.S.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇