TikTok răspunde autorităților: Nu am găsit nicio dovadă a vreunei influențe străine. Am șters 10.000.000 de fake followers în România

TikTok răspunde autorităților: Nu am găsit nicio dovadă a vreunei influențe străine. Am șters 10.000.000 de fake followers în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Platforma TikTok transmite că nu a găsit, în ultimele săptămâni, dovezi ale unei operaţiuni de influenţă ascunsă, legate de alegerile prezidenţiale din România şi nici dovezi de influenţă externă.

„Deşi s-a afirmat existenţa a 5.000 de conturi false implicate în interferenţe electorale, investigaţiile noastre nu au găsit dovezi care să susţină aceste afirmaţii”, arată compania în scrisoarea sa, subliniind că „încă investighează”, după cum relatează Pagina de Media.

Din septembrie şi până la începutul acestei săptămâni, compania a eliminat de pe platformă, peste 66.000 de conturi false, 7 milioane de like-uri false şi 10 milioane de urmăritori falşi, arată TikTok în scrisoarea sa.

ADVERTISING

Cifrele se referă la postări şi la activitatea în limba română. De notat că nu se specifică dacă erau electorale sau în favoarea unui candidat anume.

Totodată, TikTok spune că a prevenit 40 de milioane de like-uri şi a blocat peste 216.000 de "conturi spam" înainte ca acestea să ajungă online.

Un lucru foarte important: un oficial TokTok a precizat pentru Pagina de Media: "campania care a fost demontată de TikTok în luna septembrie avea legătură cu alegerile", dar nu a precizat vreun candidat anume.

ADVERTISING

În declaraţia sa, compania a mai precizat: „Aceste relatări inexacte despre alegerile din România sunt înşelătoare, deoarece majoritatea candidaţilor şi-au creat o prezenţă pe TikTok, iar câştigătorii au desfăşurat campanii şi pe alte platforme digitale în afara celei noastre.

Aplicăm în mod strict Regulile Comunităţii împotriva dezinformării legate de alegeri şi a comportamentului înşelător şi am colaborat proactiv cu Comisia Electorală pentru a lansa un Centru Electoral în aplicaţie, menit să ofere comunităţii noastre din România informaţii de încredere despre alegeri. Nu acceptăm reclame politice plătite şi solicităm tuturor să respecte Regulile Comunităţii, pe care le aplicăm în mod continuu”.

ADVERTISING

„În raportul nostru lunar privind Operaţiunile de Influenţă Ascunsă pentru septembrie, am dezvăluit că am întrerupt o reţea care viza publicul român, deşi aceasta era separată şi nu a jucat niciun rol în promovarea campaniei lui Georgescu”.

Deşi s-a afirmat existenţa a 5.000 de conturi false implicate în interferenţe electorale, „investigaţiile noastre nu au găsit dovezi care să susţină aceste afirmaţii”.

Joi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit la ora 14:00, pe agenda şedinţei aflându-se „posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇