Sergiu Manea, CEO BCR, desemnat CEO of the Year la SABRE Awards EMEA 2026

Sergiu Manea, CEO BCR, desemnat CEO of the Year la SABRE Awards EMEA 2026
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română (BCR), a primit premiul „CEO of the Year” la SABRE Awards EMEA, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate comunicării corporative din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Este primul lider din industria bancară din EMEA și primul CEO al unei companii din Europa Centrală și de Est care primește această recunoaștere, într-o competiție care reunește anual sute de organizații și lideri, cu un juriu internațional care evaluează capacitatea de a genera încredere, relevanță publică și impact socio-economic în comunitate.

Sergiu Manea se alătură unui grup restrâns de lideri, printre care Wayne Griffiths, cel care a transformat CUPRA într-un brand cultural, și Angela Cretu, fost CEO global al Avon și câștigătoarea ediției din 2021. 

Această recunoaștere este despre puterea colectivă, despre cum, alături de peste 5.000 de colegi, am ales să transformăm BCR într-un partener de încredere pentru România. Înseamnă Școala de Bani, cel mai mare proiect de educație financiară din țară. Înseamnă ZBOR, un ecosistem construit ca să dea curaj tinerilor care se întreabă dacă există viitor aici. Înseamnă milioane de conversații reale, purtate cu grijă și responsabilitate față de clienții BCR, de comunitățile pe care le deservim și de tot ecosistemul de dezvoltare a RomânieiSuntem recunoscători că putem pune BCR pe hartă ca un model de impact, remarcat în regiunea EMEA, în fața unor companii mari și a unui public de peste 2,2 miliarde de oameni. Asta ne confirmă că trebuie să creștem modelul nostru de banking bazat pe expertiză, educație financiară și integritate, un banking care creează contexte în care oamenii au mai multă încredere în ei, în comunitățile lor și în viitor". Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română

ADVERTISING

Sub conducerea lui Sergiu Manea, BCR a condus transformarea digitală în banking și a construit o platformă de impact care depășește rolul tradițional al unei bănci. Prin Școala de Bani, cel mai amplu proiect de educație financiară din România, peste 1 milion de oameni și-au dezvoltat competențele financiare, iar mai mult de 3.000 de angajați au devenit profesori voluntari în comunitățile din toată țara.

De asemenea, în septembrie 2024, BCR a lansat ZBOR, primul proiect de recunoaștere și încredere dedicat tinerilor din România dezvoltat de o bancă. Cu o investiție de 5 milioane de euro în primele 12 luni, ZBOR are astăzi 12 huburi active și o curricula proprie, fiind construit ca un spațiu de explorare, colaborare și co-creare, construit în jurul nevoilor tinerilor din ziua de azi.

Prin aceste inițiative, BCR a contribuit la poziționarea României într-o conversație globală despre impact, incluziune și responsabilitate, iar în cadrul SABRE Awards EMEA 2026, banca a fost nominalizată și la categoriile:

ADVERTISING
  • Integrated Marketing, pentru campania ZBOR – Încredere în tinerii din ziua de azi;
  • Company of the Year, cu o recunoaștere a întregii platforme de comunicare Ai încredere în tine.

BCR a primit și un Certificat de Excelență pentru Content Marketing pentru campania Cea mai importantă conversație E ȘI despre pepeni, o inițiativă de promovare a pepenilor de Dăbuleni, prin care o bancă din România a vorbit despre protejarea identității locale în agricultură, despre importanța comunităților locale și a oamenilor care le susțin. 

Despre SABRE Awards și premiul CEO of the Year

SABRE Awards este organizat de PRovoke Media, una dintre cele mai influente publicații internaționale dedicate industriei de comunicare. Competiția anuală reunește sute de organizații, agenții și lideri din întreaga regiune EMEA și evaluează excelența în branding, reputație și engagement. Premiul CEO of the Year este acordat unui lider care a demonstrat că poate folosi comunicarea și prezența publică pentru a construi reputație, a transforma percepția asupra industriei în care activează și a genera un impact pozitiv, măsurabil, în societate.

ADVERTISING

Premiul a reunit, de-a lungul edițiilor, lideri care au redefinit rolul unui CEO dincolo de performanța financiară, oameni care au transformat industrii, au construit identități culturale și au demonstrat că leadershipul vizibil poate deveni un vector de schimbare în societate.

  • În 2025, premiul a revenit lui Wayne Griffiths, CEO al CUPRA, pentru modul în care a transformat brandul dintr-un sub-brand într-o identitate culturală și generațională, construită pe curaj, comunitate și rupere de convenții, nu pe specificații tehnice.
  • În 2024, recunoașterea a mers către Saif Rashid Al Noaimi, CEO al Ethara, compania din Abu Dhabi specializată în entertainment și evenimente live. Sub conducerea sa, Ethara a devenit un reper regional, organizând evenimente de anvergura Formula 1 Abu Dhabi Grand Prix.
  • În 2023, premiul a fost acordat ISS A/S, compania globală de facility management din Danemarca, pentru campania People Make Places, construită pe ideea că oamenii, nu spațiile, definesc cultura organizațională.
  • În 2021, premiul a fost câștigat de Angela Cretu, româncă și fost CEO global al Avon, recunoscută pentru un leadership transformațional și orientat spre impact social, în special pentru reinventarea Avon și agenda sa dedicată emancipării femeilor.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 18 birouri mobile dedicate companiilor și 289 unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 72% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este una dintre principalele bănci pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri, mașini multifuncționale și POS-uri în mijloacele de transport din orașe – aproximativ 14.000 de echipamente, precum și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google