CTP anunță că nu mai scrie la GSP și critică „jivinele cu sânge rece numite trustul Ringier”. Urmează plecări în masă?

CTP anunță că nu mai scrie la GSP și critică „jivinele cu sânge rece numite trustul Ringier”. Urmează plecări în masă?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a anunțat că, în solidaritate cu jurnalistul Cătălin Țepelin, de ieri fostul redactor-șef al Gazetei Sporturilor, încetează să mai scrie la această publicație.

Într-o postare pe Facebook intitulată „Extincția unei specii”, CTP îl laudă pe Țepelin și îi numește „jivine fără sânge” pe patronii Ringier.

„Cătălin Țepelin – un jurnalist foarte bun și un om cinstit. Am colaborat cu domnia-sa la Gazeta Sporturilor mai bine de 2 ani în modul cel mai corect și profesionist cu putință. Acum, domnul Țepelin și-a dat demisia din funcția de redactor-șef. De ce? Pentru că nu s-a supus patronilor, jivinele cu sânge rece numite trustul Ringier”, își începe CTP textul.

ADVERTISING

Gazetarul spune că și el a avut experiențe neplăcute cu cei de la Ringier, în urma cărora și-a dat seama că îi interesează doar profitul, și a amintit în acest sens perioada în care Libertatea publica imagini pornografice sau vindea ziare cu fotografii explicite cu cadavre ale victimelor unor tragedii.

„Știam că așa se va întâmpla, pentru că știu firma asta. M-am ciocnit cu ei când eram președintele Clubului Român de Presă. Pe atunci încă mai speram că o companie occidentală de media poate să fie un exemplu de etică a meseriei pentru jurnaliștii români. Ringier m-a trezit din iluzie.

Au publicat în Libertatea, în pagina întâi și la interior, fotografii în culori de cururi și țâțe alături de fotografii gros-plan de trupuri sfârtecate, ale muncitorilor uciși într-o explozie groaznică, cred că la Galați. La sesizarea pe care le-am trimis-o din partea CRP, al cărui membru Ringier era, au reacționat urinând de la balcon. Altceva în afară de tiraj, publicitate, profit nu îi interesa. Avea ce să învețe presa românească de la ei...“, continuă CTP.

ADVERTISING

El spune că Țepelin, refuzând să compromită jurnalismul pentru interesele financiare ale grupului, face parte dintr-o „specie în faza finală de extincție” în presa românească.

„Acum, Cătălin Țepelin nu a vrut să muște din cașcavalul jurnalismului vopsit, în favoarea caselor de pariuri sportive, împreună cu Ringier. A plecat. În marea majoritate a mass-media din România, „colaborarea” de acest soi între patron și jurnaliști funcționează fără hopuri. Domnul Țepelin reprezintă o specie în faza finală de extincție.

P.S.: În semn de solidaritate față de Cătălin Țepelin și cu părerea de rău a despărțirii de cititori, încetez să mai public în Gazeta Sporturilor”, își încheie CTP postarea.

ADVERTISING

Cristian Tudor Popescu declarase în luna iulie a acestui an că doar în mediul online mai pot exista la acest moment jurnaliști independenți, acuzând că „ceea ce se numește acum presă e o înjosire din punct de vedere moral și intelectual”.

La GSP, CTP scria ocazional materiale de opinie pe teme sportive, în special legate de tenis.

Birouri goale în redacții. Urmează plecări în masă?

Amintim că marți peste 70 de jurnaliști de la Gazeta Sporturilor și Libertatea au semnat o scrisoare deschisă în care acuză conducerea grupului de presă Ringier, din care fac parte, de ingerințe editoriale în favoarea companiilor de jocuri de noroc și imobiliare.

Reprezentanții Grupului Ringier au refuzat să comenteze acuzațiile și au susținut că plecarea lui Țepelin a fost de fapt o „separare amiabilă”, dar la cererea managementului și cu efect imediat.

La acest moment, este neclar ce se va întâmpla cu redacțiile celor două publicații.

Cătălin Tolontan a postat o imagine în care se văd birouri complet goale la Gazeta Sporturilor.

„Un pic din viitorul presei românești într-o singură imagine. Redacțiile Ringier, București, 4 octombrie 2023, ora 09:00 dimineața. Până acum puțină vreme, la această oră aici erau prezenți și lucrau managerul jurnalist Mihnea Vasiliu (biroul din stânga) și jurnalistul Cătălin Țepelin (biroul din dreapta)”, a scris Tolontan.

Amintim că Mihnea Vasiliu a murit la sfârșitul lunii iulie în acest an după ce a suferit un atac de cord în recepția Hotelului Ramada din Sectorul 1 al Capitalei, unde se afla cu fiica sa. La începutul aceleiași luni el își anunțase plecarea de la conducerea Ringier, după 12 ani în această funcție. Marți, Tolontan a dezvăluit că Vasiliu le-ar fi spus, la plecare, „o să vină după voi, cei din editorial”.

Un pic din viitorul presei românești într-o singură imagine. Redacțiile Ringier, București, 4 octombrie 2023, ora 9.00...

Publicată de Catalin Tolontan pe Marţi, 3 octombrie 2023

Jurnalistul Digi Sport Decebal Rădulescu a scris miercuri dimineață pe Facebook că se pregătesc plecări în masă de la cele două publicații.

„În curând, redacțiile GSP și Libertatea vor fi goale. Fizic. Va exista o nouă plecare în masă. Nu știu dacă mai sunt maidanezi în fața clădirii, pentru că sigur și ei vor face deplasarea. Deplasarea spre două site-uri: unul de sport și altul generalist, conduse de Cătălin Tolontan. În scurt timp. Succes, dragilor!!!!”, a scris pe Facebook Rădulescu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇