Un sfinx ”zâmbitor” a fost descoperit în Egipt (Foto)

Un sfinx ”zâmbitor” a fost descoperit în Egipt (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un ”sfinx care zâmbeşte făcând două gropiţe” reprezentând un împărat roman a fost scos la iveală de către arheologi în apropierea templului lui Hathor din complexul arheologic Dendera, la 500 kilometri sud de Cairo, au anunţat luni autorităţile egiptene.

Sfinxul din calcar a fost descoperit într-un „bazin bizantin aflat în interiorul unui mormânt cu două niveluri”, alături de „o stelă romană gravată în demotică şi hieroglifică”, a precizat Ministerul Turismului şi Antichităţilor într-un comunicat, potrivit AFP.

ADVERTISING

Acesta a adăugat că stela nu a fost încă descifrată pentru a afla identitatea exactă a împăratului, despre care echipa egipteană responsabilă cu săpăturile susţine că ar putea fi "împăratul roman Claudius".

Egiptul a anunţat mai multe descoperiri majore în ultimele luni, în principal în necropola de la Saqqara, în apropiere de Cairo, cunoscută pentru piramida în trepte a faraonului Djoser, dar şi pe platoul de la Giza, unde se află ultima dintre cele Şapte Minuni ale Lumii Antice.

Joi, autorităţile egiptene au anunţat descoperirea unui coridor ascuns, de nouă metri lungime, în interiorul Marii Piramide din Giza, care ar putea duce la "adevărata cameră funerară a faraonului Khufu (sau Keops)", care se presupune că ar conţine comoara acestuia.

Mai la sud, în Luxor au fost recent excavate vestigiile unui întreg oraş roman datând din primele secole după Hristos.

ADVERTISING

Pentru unii experţi, aceste anunţuri sunt mai degrabă politice şi economice decât ştiinţifice.

Cu o populaţie de 105 de milioane de locuitori, Egiptul se află într-o criză economică gravă şi se bazează pe turism pentru a-şi redresa finanţele: guvernul său vizează 30 de milioane de turişti pe an până în 2028, faţă de 13 milioane înainte de COVID-19.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇