Viața în adâncuri pare extraterestră pe alocuri, iar un pește din specia Macropinna microstoma e unul dintre cele mai bune exemple.
Recent, un exemplar din această specie ciudată a fost filmat la o adâncime de 600 – 800 de metri, unde razele soarelui nu pot pătrunde. Asta ar explica și înfățișarea sa ciudată: un cap complet transparent, prin care se văd ochii mari, și mai bizari.
Înregistrarea care a devenit viral a fost realizată de Monterey Bay Aquarium Research Institute (MBARI), cu ajutorul unui vehicul operat de la distanță, în largul coastei Californiei, arată IFL Science.
Ochii acestei vietăți ciudate se pot roti, iar verdele care îi înconjoară constă în organe olfactive care pot simți semnalele chimice din apă. Sunt perfect adaptați pentru a recunoaște formele de viață din adâncuri, în ciuda întunericului omniprezent.
Ochii sunt orientați în față doar atunci când vietatea se hrănește, au transmis oamenii de știință. În rest, poate privi inclusiv în sus, prin capul transparent.
Vietatea a fost rar surprinsă în imagini până acum, existând doar nouă dăți în care a fost fotografiată sau filmată.