Un magazin a vândut din greşeală produse de patiserie din plastic

Un magazin a vândut din greşeală produse de patiserie din plastic

În Japonia, replicile din plastic ale produselor alimentare reprezintă o industrie de milioane de dolari, însă falsele tarte cu ouă ale unei brutării s-au dovedi atât de realiste încât cinci dintre ele au fost vândute clienţilor din greşeală.

Aceste replici din plastic, cunoscute sub numele de „shokuhin sampuru”, sunt realizate cu deosebită grijă pentru a reprezenta cât mai realist posibil alimentele, fie că este vorba de picăturile de pe o halbă de bere sau de suprafaţa strălucitoare a unui bol de ramen, informează AFP.

ADVERTISING

Însă nişte replici din plastic de la Andrew's Egg Tart, cu sediul în Osaka, au fost atât de convingătoare încât nici măcar personalul magazinului nu a putut face diferenţa şi, fără să vrea, a vândut sâmbătă cinci la un stand de lângă o gară din Tottori, în vestul Japoniei, către doi clienţi.

"Ne pare foarte rău că am vândut aceste eşantioane din greşeală", a declarat miercuri pentru AFP un reprezentant al magazinului.

Un angajat şi-a dat seama de greşeală la scurt timp după vânzare, iar clienţii au returnat din fericire falsele plăcinte la stand înainte de a lua o primă îmbucătură potenţial dureroasă.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Pentru a evita alte incidente, magazinul va folosi autocolante pentru a distinge plăcintele adevărate de deserturile din plastic.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇