NASA monitorizează un asteroid de mari dimensiuni, numit 465824 (2010 FR), care trece pe lângă Terra duminică, în jurul orei 11:38, ora României.
Asteroidul 465824 (2010 FR), al cărui diametru este estimat între 120 – 270 de metri, adică de două ori cât faimoasa Mare Piramidă din Giza, va trece pe lângă noi cu viteza de 50.533 km/h, arată The Science Times.
Specialiștii NASA l-au inclus în categoria obiectelor apropiate de Pământ potențial periculoase (NEO). Duminică, în jurul orei 11:38, ora României, roca spațială se va afla la cea mai apropiată distanță de Pământ, de 7,4 milioane de kilometri.
Din fericire, în ciuda dimensiunii sale și a faptului că a fost inclus în categoria NEO, experții sunt de părere că gigantul spațial nu reprezintă o amenințare la adresa vieții de pe Terra.
Asteroidul 465824 (2010 FR) a fost reperat pentru prima dată în 2010, fiind clasificat ca un asteroid Apollo, deoarece a traversat orbita Pământului.
Oamenii de știință monitorizează peste 2.000 de asteroizi și comete care ar putea amenința Pământul, de când o rocă spațială de dimensiunea unei mașini a trecut nedetectată pe lângă Terra la începutul lunii august.
Astronomii de la NASA, care au aflat de existența lui abia la șase ore după ce a trecut de Terra, l-au descris ca fiind cel mai apropiat obiect din istorie care a zburat pe lângă Pământ. S-a apropiat de planeta noastră la o distanță de numai 2.950 de kilometri.
Poate-ți place și Un meteorit ''curcubeu'' descoperit în Costa Rica, ar putea conţine ''cărămizile vieţii''
Dr. Paul Chodas, din cadrul NASA, a explicat că asteroidul s-a apropiat din direcția Soarelui și din această cauză nu a putut fi detectat.
Vezi și Ce șanse sunt ca un asteroid să lovească Pământul, la finalul anului