Statui asemănătoare Sfinxului, descoperite de o echipă de arheologi

Statui asemănătoare Sfinxului, descoperite de o echipă de arheologi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O echipă internațională de arheologi, din Egipt și Germania, a descoperit două statui imense, realizate din calcar, care îl reprezintă pe regele Amenhotep al III-lea. Ambele au fost astfel create încât să arate precum sfincșii.

Statuile de aproape opt metri înălțime îl reprezintă pe regele Amenhotep al III-lea (care a domnit între 1390 și 1353 î.Hr.), perioadă care a rămas în istorie pentru pace și prosperitate, dar și pentru influența mare pe care o avea Egiptul în lume. Nepotul său este mai cunoscutul Tutankhamon.

ADVERTISING

Descoperirea a fost făcută în capitala antică Teba (acum Luxor) în templul mortuar al regelui Amenhotep al III-lea, numit și „Templul de Milioane de ani” de egiptenii antici, arată IFL Science.

Cele două statui îl înfățișează pe Amenhotep al III-lea purtând un coronament în formă de mangustă, o barbă regală și un colier impunător, a explicat Mustafa Waziri, secretar-general al Consiliului Suprem al Antichităților.

„Acest templu găzduia un număr considerabil de statui, modele și decorațiuni pe ziduri, înainte să fie lovit de un cutremur devastator în 1200 î.Hr.”, a precizat egiptologul Hourig Sourouzian, liderul misiunii arheologice.

ADVERTISING

Totodată, arheologii au mai găsit trei statui în stare bună de conservare ale puternicei zeițe Sekhmet, care este înfățișată având cap de leu și corp de femeie. Statuile zeiței Sekhmet erau situate la fațada unei curți interioare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇