Roverul Zhurong al Chinei a mers în premieră pe solul lui Marte (Video)

Roverul Zhurong al Chinei a mers în premieră pe solul lui Marte (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Roverul chinezesc Zhurong, controlat de la distanţă, a ieşit sâmbătă din capsula cu care a asolizat pe Marte şi a efectuat prima sa incursiune pe sol marţian.

Astfel, China este prima ţară care a orbitat, asolizat şi desfăşurat un vehicul de teren în misiunea inaugurală pe Planeta Roşie, relatează Reuters.

Zhurong, numit după un zeu al focului din mitologia chineză, a ieşit pe solul marţian sâmbătă, la ora Beijingului 10:40 a.m. (02:40 GMT), potrivit contului chinez de socializare al roverului.

China s-a alăturat în acest fel Statelor Unite, ca singurele naţiuni care au desfăşurat vehicule de teren pe Marte.

ADVERTISING

Fosta Uniune Sovietică a asolizat o navă pe Marte în 1971, dar a pierdut legătura cu aceasta câteva secunde mai târziu.

Zhurong, care are o greutate de 240 de kilograme şi şase instrumente la bord, între care o cameră  topografică de rezoluţie înaltă, va studia solul şi atmosfera planetei.

Alimentat cu energie solară, Zhurong va căuta, de asemenea, semne vechi de viaţă, inclusiv orice apă subterană şi gheaţă, folosind un radar care pătrunde în sol, în timpul explorării sale de 90 de zile a suprafeţei marţiene.

Zhurong se va mişca şi se va opri în intervale lente

Zhurong se va mişca şi se va opri în intervale lente, fiecare interval fiind estimat la doar 10 metri, pe parcursul a trei zile, potrivit China Space News.

ADVERTISING

"Progresul lent al rover-ului este determinat de cunoaşterea limitată a mediului marţian, astfel încât a fost conceput special pentru un mod de lucru relativ conservator", a declarat pentru Jia Yang, un inginer implicat în misiune.

Jia a spus că nu va exclude un ritm mai rapid în etapa ulterioară a misiunii rover-ului, în funcţie de starea sa operaţională la momentul respectiv.

Rover-ul a fost conceput pentru a fi extrem de autonom, deoarece distanţa până la Marte, aflată la 320 de milioane de km, înseamnă că un semnal durează 40 de minute pentru a călători în ambele sensuri, reprezentând un obstacol pentru controlul în timp real al roverului.

ADVERTISING

Temperaturile marţiene sunt, de asemenea, o problemă, a spus el: o scădere nocturnă a acestora la minus 130 grade Celsius îngheaţă dioxidul de carbon, acoperind terenul neuniform cu un strat de gheaţă uscată - un risc pentru rover.

O premieră pentru chinezi

Zhurong are un sistem automat de suspensie care poate ridica şi coborî şasiul cu 60 de centimetri, fiind singurul rover cu o astfel de capacitate, potrivit China Space News.

Roverul este acoperit de plăci nano-aerogel pentru a fi protejat de frig.

Furtunile de praf ar putea afecta şi capacitatea roverului de a genera energie prin intermediul panourilor sale solare, a spus Jia. Pentru a depăşi acest lucru, suprafaţa panoului este realizată cu un material care nu poate fi uşor pătat de praf şi care poate scutura cu uşurinţă praful prin vibraţii, a spus el.

Nava spaţială chineză Tianwen-1, fără echipaj, a fost lansată din insula Hainan, aflată în sudul Chinei, în iulie anul trecut.

După o călătorie de peste şase luni, Tianwen-1 a ajuns pe Planeta Roşie în februarie, iar de atunci se află pe orbită.

Pe 15 mai, capsula transportoare a roverului s-a separat de Tianwen-1 şi a asolizat pe o vastă câmpie cunoscută sub numele de Utopia Planitia, considerată a fi locul unui ocean antic.

Primele imagini realizate de rover au fost publicate miercuri de agenţia spaţială chineză.

GLOBALink | China's first Mars rover drives onto red planet's surface

Fresh from Mars! China's first Mars rover, Zhurong, has driven down from its landing platform to the Martian surface. Click to see images taken on Mars by Zhurong. #GLOBALink

Publicată de China Xinhua Sci-Tech pe Sâmbătă, 22 mai 2021

Tianwen-1 este una dintre cele trei sonde care au ajuns pe Marte în februarie.

Roverul american Perseverance a asolizat pe 18 februarie, într-o uriaşă depresiune numită Jezero Crater, aflată la mai mult de 2.000 km (1.240 mile) de Utopia Planitia.

Hope (Speranţa) - a treia navă spaţială care a sosit în februarie - nu este concepută să asolizeze. Lansată de Emiratele Arabe Unite, orbitează deasupra lui Marte, adunând date despre vremea şi atmosfera sa.

Perseverance şi Zhurong se numără printre trei rovere robotice care operează pe Marte. Al treilea este Curiosity, al NASA, care a asolizat în 2012.

InSight, dispozitiv al NASA, care a ajuns pe suprafaţa planetei în 2018 pentru a-i studia interiorul, este un modul staţionar.

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇