Povestea lui Fungie, enigmaticul delfin care a marcat existenţa unui orăşel din Irlanda

Povestea lui Fungie, enigmaticul delfin care a marcat existenţa unui orăşel din Irlanda

Nimeni nu ştie cum a ajuns delfinul Fungie în portul din Dingle, un orăşel de pe coasta de vest a Irlandei, şi nici de ce a rămas aici vreme de aproape patru decenii.

În toamna anului 1983, Paddy Ferriter, paznicul farului din Dingle, îl vedea pentru prima dată în apele din apropierea portului, ţinându-se după bărcile pescarilor. Un an mai târziu, localnicii înotau alături de el, iar numele micii localităţi din Comitatul Kerry avea să devină sinonim cu cel al delfinului cu botul gros căruia oamenii i-au spus Fungie.

ADVERTISING

Miile de turişti care făceau în fiecare vară excursii cu barca special pentru a-l vedea pe Fungie au devenit o parte importantă a economiei localităţii cunoscute de altfel pentru peisaje spectaculoase şi efervescenţă culturală.

Iarna, când activitatea turistică se domolea, câţiva temerari se aventurau în apele reci pentru plăcerea de a se zbengui cu prietenosul delfin.

Ca peste tot în lume, vara anului 2020 a fost una atipică în Dingle. Restricţiile menite să oprească pandemia de coronavirus l-au văduvit pe Fungi de vizitatori. O vreme, Jimmy Flannery, care se ocupă cu organizarea de excursii cu barca în port, a încercat să-i ţină companie animalului care tânjea după interacţiunea cu oamenii, dar înrăutăţirea situaţiei epidemiologice i-a îngreunat eforturile, scrie CNN.

ADVERTISING

La mijlocul lunii octombrie 2020 Fungie a dispărut. Nu se mai întâmplase până atunci să nu fie văzut mai mult de câteva ore. O amplă operaţiune de căutare, cu bărci, scafandri şi sonare, a fost organizată, în zadar însă.

Kevin Flannery, vărul lui Jimmy Flannery, biolog marin şi fondator al acvariului Dingle Oceanworld, crede că este posibil ca delfinul să fi murit, data fiind vârsta sa. Fungie era un “adolescent” când a sosit în Dingle, iar delfinii ca el au o speranţă de viaţă de până la 40 de ani.

ADVERTISING

În 2019, Fungie intrase în Cartea Recordurilor ca cel mai în vârstă delfin solitar din lume. Animale ca Fungie, care, deşi prin natura lor sunt foarte sociabile, trăiesc departe de alţi membri ai speciei lor, reprezintă o enigmă pentru oamenii de ştiinţă.

fungie-statuie

Statuie de bronz reprezentându-l pe Fungie la intrarea în portul din Dingle / Facebook /
Dingle Dolphin Boat Tours/fungie The Dingle Dolphin

În primăvara acestui an, apariţia unui delfin cu botul gros printre bărci în largul coastei Irlandei i-a făcut pe mulţi să spere că Fungie s-a întors. Nu a fost el, iar, duminică, la un an de când a fost văzut ultima dată, în jur de 1.000 de oameni s-au adunat pentru a participa la o ceremonie de comemorare a celui mai cunoscut locuitor din Dingle.

Moştenirea lui Fungie

Dincolo de amuzament, Fungie a ajutat milioane de oameni să înţeleagă importanţa protejării oceanului, spune Kevin Flannery. Industria pescuitului din Marea Britanie şi Irlanda a început să realizeze că este mai profitabil să ducă oamenii să vadă oceanul.

În ceea ce priveşte Dingle, turismul prosperă în localitate chiar şi după dispariţia principalei sale atracţii. Oferta operatorilor ambarcaţiunilor de agrement este mai diversă ca oricând, iar Flannery pune acest lucru pe seama “efectului Fungie”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇