Pluto a avut un ocean subteran încă de la formarea sa ca planetă, arată un nou studiu

Pluto a avut un ocean subteran încă de la formarea sa ca planetă, arată un nou studiu

Pluto este o planetă pitică complet îngheţată, însă la începuturile sale ar fi fost un corp cosmic fierbinte, ce s-a format în mod rapid şi violent, iar oceanul pe care-l ascunde în subteran s-ar fi format tot în acea perioadă de început, conform unui nou studiu.

Rezultatele noii cercetări, prezentate în ultimul număr al publicaţiei Nature Geoscience, atestă că oceanul subteran de pe Pluto există încă de la începuturile acestei lumi aflate în Centura Kuiper de obiecte transneptuniene, iar prezenţa sa ar fi putut duce la apariţia unui ecosistem viu în trecutul îndepărtat al acestei planete pitice, potrivit Live Science.

Studii anterioare ajungeau la concluzia că Pluto s-a format încet, prin agregarea lentă a mai multor asteroizi şi planetoizi din Centura Kuiper. Deşi există dovezi că în prezent, sub scoarţa îngheţată a lui Pluto se află un ocean lichid, planetologii erau de părere că acest ocean subteran s-a format la mult timp după naşterea planetei, din gheaţa subterană topită de căldura degajată de elementele radioactive care se descompuneau lent în nucleul lui Pluto.

Pluto, o planeta complet înghețată

Prin noul studiu, cercetătorii susţin că de fapt procesul de formare al lui Pluto nu a fost unul lent, la „rece”, ci unul fierbinte, dominat de manifestarea unor forţe explozive.

„Dacă ne uităm în prezent la Pluto, putem vedea o lume complet îngheţată, cu o temperatură la suprafaţă de aproximativ 45 Kelvin (-288 grade Celsius)”, explică coordonatorul noului studiu, Carver Bierson, planetolog la University of California din Santa Cruz.

„Mi se pare extraordinar faptul că este suficient să ne uităm la manifestările geologice rămase întipărite pe suprafaţa planetei pentru a demonstra că Pluto s-a format în urma unui proces violent şi rapid care i-a încălzit suficient de mult interiorul pentru a se forma un ocean subteran”, a adăugat el.

Datele analizate de cercetători

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat aşa-numitele „caracteristici extensionale” de la suprafaţa lui Pluto. Apa este singura substanţă care se dilată atunci când îngheaţă şi astfel, pe măsură ce interiorul lui Pluto s-a răcit, suprafaţa sa s-a extins, generând o serie de structuri geologice uşor recognoscibile la suprafaţa acestei planete.

Cercetătorii au comparat observaţiile geologice ale lui Pluto realizate de sonda New Horizons, aparţinând NASA, care a survolat planeta pitică în 2015, cu diferite modele computerizate ale formării şi evoluţiei lui Pluto.

Dacă originile lui Pluto au fost lente şi reci, scoarţa sa îngheţată ar fi trecut printr-o fază de compresie în istoria timpurie a planetei, pe măsură ce căldura degajată de elementele radioactive din interior au topit gheaţa, iar apoi ar fi intrat într-o fază de extensie, după ce aceste elemente radioactive s-au descompus, iar apa din subsol a îngheţat din nou.

Însă, în cadrul studiului, cercetătorii au observat că cele mai vechi porţiuni ale suprafeţei lui Pluto, fotografiate la rezoluţii înalte de New Horizons, nu prezintă semne clare de compresie.

Dacă procesul de formare a lui Pluto s-a desfăşurat rapid şi a fost violent, căldura rezultată din ciocnirile dintre asteroizii şi planetoizii din care s-a format această planetă pitică s-ar fi disipat relativ repede, ducând la expansiunea rapidă a calotei glaciare a planetei şi generând formaţiunile geologice de extensie încă din tinereţea acestei planete.

Apoi procesul de îngheţare ar fi încetinit, pe măsură ce căldura rezultată din descompunerile elementelor radioactive s-ar fi acumulat în subsol, după care îngheţarea ar fi fost reluată (după răcirea subsolului), generând lent, în timp, apariţia formaţiunilor geologice specifice procesului de extensie.

Caracteristicile de extensie remarcate de cercetători la suprafaţa lui Pluto – cum sunt crăpăturile în calota glaciară sau enigmaticul sistem de creste şi depresiuni – sugerează că originile lui Pluto au fost violente şi fierbinţi.

„Cred că cea mai interesantă implicaţie este că oceanele subterane ar fi putut fi comune printre obiectele mari din Centura Kuiper, atunci când aceste obiecte s-au format”, conform lui Bierson.

Aceste descoperiri sugerează că Pluto şi alte planete pitice din Centura Kuiper, cum sunt Eris, Makemake sau Haumea, ar fi avut oceane subterane încă de când s-au format, cu implicaţii enorme pentru eventualitatea apariţiei vieţii pe aceste obiecte cosmice îndepărtate.

„În acest moment, nu cunoaştem ingredientele sau reţeta necesară pentru ca viaţă să apară pe o planetă sau alta. Însă suntem de părere că apa în stare lichidă reprezintă un ingredient important, iar acest studiu sugerează că Pluto dispune de acest ingredient de foarte mult timp”, a mai explicat Bierson.

Ar trebui să trimitem încă o sonda să fotografieze întregul Pluto

Carver Bierson a avertizat însă că acest studiu este bazat doar pe analiza imaginilor obţinute de sonda New Horizons în care este vizibilă doar aproximativ jumătate din emisfera nordică a micuţei planete.

„Poate, din întâmplare, am ratat porţiuni de teren străvechi, care păstrează încă urmele unui proces de compresie la scară mare. Ne putem imagina că dacă analizăm doar geologia unui sfert din suprafaţa Terrei am putea afla multe, dar nici nu am avea suficiente informaţii despre întregul context.

Deocamdată însă, trebuie să lucrăm cu datele pe care le avem la dispoziţie. Ar fi nevoie să trimitem încă o sondă, care să fotografieze întreaga suprafaţa a lui Pluto, pentru a şti cu adevărat dacă ne-a scăpat sau nu ceva”, a mai declarat el pentru Live Science.